www.FotoMars.ro

O remarcabilă abordare a teologiei suferinţei – în esenţă, a teologiei Crucii în viaţa cotidiană –, asaltată de raţionalismul necruţător al omului de ştiinţă, dar examinată totodată, pe temeiul criteriilor duhovnicesti, la microscopul oferit de experienţa îndelungată a Bisericii.

Salonul medical devine, astfel, locul ascetic definitoriu pentru modernitate, un alt fel de „pustie” zămislind un alt fel de Pateric.

Prin lentila pătimirii se dezvăluie în chip surprinzător ­prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, înlăuntrul nostru, acolo unde pare, de fapt, a nu fi; acolo unde, în pofida evidenţelor, El Se sălăşluieşte printr-o iubire de negrăit, alegându-Şi locul cel mai intim al fiinţei umane – suferinţa.

Mitropolitul de Mesogheea si Lavreotiki Nikolaos s-a născut în anul 1954. A studiat fizica la Universitatea din Tesalonic, astrofizica la Universitatea Harvard si ingineria mecanică la MIT. Studiile sale doctorale s-au concentrat asupra tehnologiei biomedicale.

Din anul 2004 este mitropolit de Mesogheea si Lavreotiki, desfăsurând o activitate de asistentă socială impresionantă (care, printre altele, cuprinde tratamentul gratuit împotriva cancerului, a bolilor neuromusculare sau a dementei).
………………………………..

…cartea abundă în întrebări dificile, tratând subiecte care, aşa cum e firesc, preocupă, năucesc şi uneori scandalizează sufletul omenesc. Nu oferă însă răspunsuri imediate şi directe, nici nu încearcă să recurgă la puterea de a convinge pe cale raţională şi cu ajutorul unor argumente spectaculoase.

Tinde să ne facă să ajungem la percepţia discretă, dar persuasivă a prezenţei adevăratului Dumnezeu acolo unde El nu se vede, înlăuntrul durerii, al infirmităţii, al tragicului vieţii, în moartea necruţătoare, precum se arată din fapte reale şi se răsfrânge cu adevărat în viaţa oamenilor.

Expunerea evenimentelor este dispusă în două părţi. Prima parte încearcă să arate chipul lui Dumnezeu din perspectiva provocării interogaţiei în faţa durerii şi a ameninţării morţii, prin prezentarea realităţii şi a unui mod diferit de a o gândi pe aceasta faţă de cel cotidian şi raţionalist.

In primul capitol este comentată absenţa aparentă a lui Dumnezeu chiar din mijlocul propriei minuni.

Următoarele două îl arată pe Dumnezeu intervenind în ultima clipă, atunci când se spulberă şi cea din urmă speranţă.

In capitolele care urmează, Dumnezeu este înfăţişat ca o persoană neobişnuită, reflectat în universul tainic al indivizilor cu retard mintal şi jn viaţa şi momentele de glorie cu precădere ale oamenilor tineri cu infirmitate sporită.

Ultimul capitol al primei părţi conturează profilul prezenţei divine în spaţiul dramei părintelui care îşi priveşte copilul în lupta cu cancerul şi în înfruntarea ameninţării morţii.

în partea a doua se deschide dialogul dintre îndoială şi credinţă, determinat de provocarea adusă de evenimentul morţii. Aici moartea nu se prezintă a fi o eventualitate cumplită, ci un fapt cert.

Tăgăduirea lui Dumnezeu se exprimă prin întrebări sincere şi argumente logice, în timp ce adevărul prezenţei Sale prin fapte de netăgăduit.

In primul capitol este descrisă solidaritatea ultimelor clipe ca gest de obştească iubire, dar şi ca imbold de statornicire a credinţei omului dintr-o perspectivă veşnică.

Moartea nu este sfârşitul. Este trecerea la starea de viaţă adevărată, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit".

Descrierile din următoarele capitole conduc treptat la percepţia învierii veşnice, aşa cum capătă expresie în inimile oamenilor care au trăit nefericirea morţii copiilor lor sau aşa cum se imprimă în străfundul fiinţei aproapelui nostru, care a transfigurat aşteptarea propriei morţi în aşteptarea împărăţiei lui Dumnezeu.

Toate cazurile prezentate sunt cu totul reale, cu excepţia faptului că, în cea mai mare parte, acolo unde s-a impus, au avut loc mici modificări de nume, locuri sau au fost schimbate detalii…