Adevăr Divin
Impresii cosmice
Urmele lui Dumnezeu în legile naturii
| Un om de știință din elita fizicii matematice pornește într-o căutare profund nedogmatică a lui Dumnezeu și ilustrează, prin intermediul unor exemple originale, rafinatul plan de construcție al Cosmosului, care se sustrage cu încăpățânare unei previzibilități durabile. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
„O excursie grandioasă prin lume, de la infinitul mare
la infinitul mic.“ • (Neue Zürcher Zeitung) Un om de știință din elita fizicii matematice pornește într-o căutare profund nedogmatică a lui Dumnezeu și ilustrează, prin intermediul unor exemple originale, rafinatul plan de construcție al Cosmosului, care se sustrage cu încăpățânare unei previzibilități durabile. Cum a evoluat Universul și, totodată, omul care a reflectat asupra lui, când fizica de astăzi arată că starea propriu-zisă de la începuturile lumii nu poate fi definită întru totul numai prin legile naturii? Întâmplare sau plan divin? Acestei duble întrebări îi caută răspunsul cartea de față. Știință totală, fantezie jucăușă, plus un simț al umorului sec, inimitabil, caracterizează gândirea lui Walter Thirring. |
Cuprins:
Prefață Cuvânt-înainte 1. Cum a venit lumea pe lume 1.1. Geneza 1.2. Vârsta și dimensiunile lumii 1.3. De unde vin, așadar, energiile? 1.4. Care a fost materialul exploziv? 1.5. Glorificarea Genezei 2. Totul să fie numai întâmplare? 2.1. Așa grăit-a Nietzsche 2.2. Ce determină legile naturii? 2.3. întâmplare și necesitate 2.4. Un joc de sfere 2.5. Cât de neverosimilă este ordinea? 2.6. Limitarea la ordine de mărime lărgește perspectiva 2.7. Când cineva vrea să cunoască numai ordinul de mărime și altcineva este interesat de cifre exacte, pot apărea neînțelegeri 2.8. Când vrei să știi ceva prea exact, poți să răscolești ape tulburi și capeți prea puțină recunoștință 3. Cum s-au putut forma elementele chimice? 3.1. Este materia construită după modelul păpușilor Matrioșka rusești? 3.2. Modelul standard al particulelor fundamentale 3.3. Care dintre particule supravietuiesc? 3.4. Spațiul intern 4. Știi câte steluțe sunt? 4.1. Nașterea unei stele 4.2. Soarele: frate sau zeu? 4.3. Trei feluri de funeralii 4.4. Morala poveștii 5. Ce a intuit Newton despre sistemul nostru planetar 5.1. Familia noastră de planete 5.2. Traiectoriile Kepler 5.3. Leagănul planetar 6. Cum de ia naștere viața 6.1. Ce este viața? 6.2. Nașterea ordinii 6.3. Secretele apei 7. Principiul antropic, sau am putea breveta Universul? Anexa A: Explicații ale unor termeni Anexa B: Puteri ale lui 10 Anexa C: Estimarea făcută de lordul Kelvin asupra vârstei Soarelui cu concepte moderne Anexa D: Cât cântărește lumea? Anexa E: Antigravitația în acțiune Anexa F: Un joc de sfere Anexa G: Ploaia de neutrini a unei supernove Anexa H: Viziunea lui Newton dusă mai departe Anexa 1: Tema de casă a studentului isteț Anexa J: Nașterea ordinii Anexa K: Limitele rațiunii omenești Anexa L: Cărți recomandate de autor Indice |
Fragment:
1 Cum a venit lumea pe lume 1.1. Geneza Care dintre ideile centrale din Biblie sunt confirmate de cunoștințele noastre din ziua de astăzi? La început,
a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric
era Și a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Și a fost lumină. (Geneza, 1, 1-3)’”’ Aceste rânduri au avut un mare impact asupra gândirii oamenilor din Occident și au inspirat artiști și muzicieni să creeze opere minunate. întrebarea: Oare de unde vine totul? a preocupat dintotdeauna popoarele, care și-au dezvoltat propriile mitologii. Totuși, cunoștințele empirice, directe, s-au refuzat omenirii, iar fantezia a avut astfel cale liberă. Așa se face că, în diverse lumi imaginare, Cosmosul a fost populat cu nenumărați zei, eroi și tot felul de jivine. Unele dintre acestea erau greu de interpretat; altele erau, însă, reprezentări concrete, ca în mitologiile orientale, în care un elefant stă pe o broască țestoasă sau invers. Așa că nenumărate speculații s-au făcut pe tema semnificației și a adevărului conținut în astfel de aserțiuni. Iar un om de știință, instruit să accepte numai lucruri demonstrabile, are dificultăți aici. Wolfgang Pauli, de pildă, obișnuia să spună, despre afirmații care nu puteau fi nici probate, nici contestate: „Aceasta nu e nici măcar falsă, e curată nebunie”. Astfel, a fost inevitabilă apariția criticii Genezei, iar unele contradicții dintre afirmațiile din Geneză și descoperirile științifice au dus chiar la punerea la îndoială a Bibliei. Dar, înainte de a discuta unele corecturi și prelucrări științifice, trebuie ca problema însăși să fie pusă în lumina justă. Totul poate fi descris la diverse niveluri: putem să ne concentrăm fie pe esențial și să schițăm imprecis ori chiar greșit unele detalii; sau putem dezvolta detalii care să devină importante abia la un alt nivel, pierzând, însă, din vedere esențialul. Acest lucru este valabil în toate domeniile, chiar și în cel al științelor naturii. Când chimiștii spun H-doi-O sau scriu H20, ei redau caracteristica fundamentală a apei, și anume că este formată din molecule care au doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen. În acest fel, însă, nu ne sunt explicate multe detalii, cum ar fi modul în care se leagă atomii dintr-o moleculă, semnificația liniilor în formula structurală, sub ce unghi stau atomii unul față de altul etc. Un fizician ar trebui chiar să spună că o asemenea exprimare nu este indicată. Pentru o descriere exactă a fenomenului, ar trebui rezolvată ecuația lui Schrodinger, a celor zece electroni în câmpul gravitational a doi protoni (= nucleul hidrogenului) și un nucleu de oxigen. Din păcate, acest lucru depășește capacitățile calculatoarelor actuale. Dar ceea ce-l interesează pe inginer, și anume în ce mod trebuie amestecat hidrogenul (H2) cu oxigenul (02)’ pentru ca, prin reacție cu gazul, acesta să ardă în întregime, este un lucru care nu are tangență cu astfel de rafinamente. Pentru inginer, e suficient dacă știe că trebuie să amestece substanțele în proporție de 2 la 1, ca număr de molecule. Semnificația Genezei trebuie privită în lumina celor spuse mai sus. Aceasta trebuie să fi fost redactată pe vremea captivității evreilor în Babilon și are un mesaj foarte clar. Ea vrea să le transmită evreilor că Dumnezeul lor a creat deja lumea și că de atunci este mereu alături de ei. Pe vremea aceea, detaliile științelor naturii nu le stăteau la dispoziție oamenilor și chiar le-ar fi distras atenția de la ideea esențială. Crearea lumii de către un Dumnezeu este un pas esențial în gândirea omenirii, căci ea conduce la monoteismul strict, care postulează nu numai că un popor trebuie să aibă un singur Dumnezeu, ci că există un singur Dumnezeu adevărat în întreaga lume. Din păcate, înainte s-a preluat literal, pe lângă Creație, și restul Bibliei, părțile ei secundare, corespunzător ideilor din acele vremuri. Această neînțelegere a condus la un mare neajuns în dezvoltarea spirituală occidentală, mulți liber-cugetători fiind persecutați sau arși pe rug, religia pierzându-și din credibilitate. Însă, dincolo de toate aceste lucruri, este remarcabil că există numeroase corespondențe între afirmațiile din cartea Genezei și științele naturii din zilele noastre. Vreau, de aceea, să prezint, la sfârșitul acestui capitol, un fundal fizic al textului biblic, lucru pe care, în cazul altor mitologii, mi-ar veni greu să-l fac. Într-un anume sens, mesajul Genezei a fost chiar supraconfirmat de atotputernicul Iahve în felul următor: legile naturii sunt valabile nu numai între Babilon și Ierusalim, ci și, după cum știm astăzi prea bine, la distanțe de miliarde de ani-lumină. Astfel, chiar si în sfere aflate la distante foarte mari unele de altele, guvernează aceeași lege, chiar dacă acestea nu au putut comunica între ele, fără a încălca limita impusă de viteza luminii. Iar Puterea lui Iahve depășește cu mult ideile acelor timpuri. 1.2. Vârsta si dimensiunile lumii În Cosmos, 10 miliarde de ani sunt timpul esențial și 10 miliarde de ani-lumină, lungimea esențială. Arhitectura Cosmosului este determinată de numere amețitor de mari. Mai întâi, trebuie să vedem cum pot fi folosite acestea. Cel mai indicat este să le redăm ca puteri ale lui 10, ca de pildă 106 pentru 1.000.000 = un milion, exponentul redând întotdeauna numărul de zerouri. Pentru a nu întrerupe fluxul textului, am expus o indicație exactă în anexa B. Mai întâi, vreau să simplific doar șirul monstruos de cuvinte: un milion de milioane de milioane, prin 1018. La multiplicare, adăugăm exponenți și astfel putem reduce matematica de care avem nevoie la mica tablă a înmulțirii. Pentru a vedea utilitatea puterilor lui 10, să evaluăm pentru început numărul atomilor dintr-un metru cub (m”). Pentru aceasta, mărimea diferitelor obiecte o exprimăm în puteri ale lui 10 ale unui metru (m). Un atom este aproximativ de mărimea 10-10; pe lungimea unui metru, au loc suficient 1010 atomi unul lângă altul, iar într-un m ‚ încap 1010 x 1010 x 1010 = 1030 atomi. Cititorul cu un ochi critic va obiecta că e puțin probabilă o sumă chiar așa de rotundă. Pentru a evita o obiecție atât de banală, să renunțăm, la nevoie, la semnul = și să folosim următoarele semne: a=b a este aproximativ egal cu b însă un pedant va întreba, de bună seamă, ce înseamnă, mai precis, „aproximativ egal cu” sau „ceva mai mare decât”. Cum acest lucru nu va fi de nici o importanță, ne luăm răspunderea să scriem: numărul atomilor dintr-un metru cub de materie solidă ~ 1030. Acum, după ce ne-am învins teama de numerele mari, putem stabili un sistem de măsură unitar, după care nu mai trebuie să tot convertim. În fond, este indiferent ce sistem alegem; putem să ne supunem preceptelor zilei de astăzi și să măsurăm lungimile în metri, masele în kilograme și timpul în secunde. Intenționez să respect, în cea mai mare parte, aceste unități de măsură (eventualele obiecții pot fi adresate comisiei internaționale de standardizare), dar voi re curge totuși, ocazional, la unități de măsură populare, cum ar fi kilometrul (km). Aproape nici un număr despre care se credea că a fost citit în Biblie, nu a condus la idei atât de false, precum cei 6.000 de ani pentru vârsta lumii. Și probabil că atitudinea de respingere a Bisericii față de unele cuceriri știintifice, precum teoria evolutionistă a lui Darwin, își are originea aici. Cu siguranță că nici un vierme nu se poate dezvolta până la stadiul de om într-un timp atât de scurt. Numai că interpretarea paragrafelor din Geneză ca zile pământești ne va obliga să fim de acord cu acei 6.000 de ani. În Evangheliile după Luca și Matei, găsim arborele genealogic al lui Isus (sau, mai degrabă, al lui Iosif), mergând înapoi în timp până la patriarhul Avraam, iar în Geneză – ascendența genealogică a lui Avraam până la Adam. Dacă adăugăm săptămâna Genezei, nu ajungem la mai mult de câteva mii de ani, chiar dacă luăm în considerare vârsta biblică a lumii de atunci. Perioada de 6.000 de ani a avut, într-adevăr, o mare importanță pentru evoluția omenirii. E timpul în care, în diferite locuri de pe Pământ, au înflorit civilizații avansate, datorită faptului că oamenii învățaseră să cucerească noi teritorii, cu ajutorul navigației pe sisteme fluviale. Așa s-a reușit să se stabilească legi valabile în imperii extinse, ceea ce a făcut posibilă convie’uirea controlată a marilor popoare. În urmă cu 6.000 de ani, luau naștere legile, dar nu și legile naturii, vechi de la începutul vremurilor. Pag. 15 – 19 |