2. Pune frâu!
Dacă cineva socotește că e cucernic,
dar nu își ține limba în frâu, ci își amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică (lac. 1,
26). Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe
pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire (Ps. 139, 11).
Va trebui să-ți înfrânezi limba ca să nu ajungi la pieire!
Dar limba este o „fiară neimblânzită”. Se poate domestici
o astfel de fiară? Sigur că se poate. Altfel, Domnul nu ne-ar fi spus că vom da
socoteală pentru orice cuvânt deșert (ef. Mt. 12, 36).
Să presupunem că guvernul ar avea un instrument cu care
ar înregistra toate cuvintele spuse de noi. Și, de îndată ce ai rosti vreun
cuvânt care nu îi este pe plac, ai fi aruncat în închisoare sau ai plăti o
amendă mare, de 1000 de euro, să zicem. Ce ai face într-o asemenea situație? Nu
ai fi mult mai atent la cuvintele tale? N-ai fi vigilent în toate cele douăzeci și patru
de ore din zi? Cu siguranță, așa ai fi! Vezi cum, de frică, poate fi legată această
fiară, limba?
Guvernul poate să nu fi instituit un astfel de
instrument, dar Dumnezeu l-a instituit. Dumnezeu ,,înregistrează” orice cuvânt
ce iese din gura ta, de care vei și da socoteală! (ef. Mt. 12,36). Ceea ce
înseamnă că, de te vei teme de judecata lui Dumnezeu, vei avea grijă de
cuvintele tale. Dacă nu te temi, spui tot ce-ți trece prin minte, arătând astfel că nu crezi deloc în Domnul,
Care a spus că vei da răspuns în ziua Judecății, după Sfântul Vasile cel Mare.
Dacă nu greșește cineva în cuvânt, acela
este bărbat desăvârșit, în stare să-și înfrâneze și tot trupul (lac. 3, 2). Adică: biruința asupra limbii înseamnă biruința
asupra tuturor patimilor! Și Sfântul Apostol Iacov folosește două exemple din
viața de zi cu zi pentru a ne convinge.
Primul: precum domesticim calul cu frâul, tot astfel,
prin înfrânarea limbii domesticim și supunem întreaga noastră fire, și trupul,
și patimile. Dar, dacă noi punem în gura
cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi și trupul lor întreg (lac.
3, 3).
Al doilea: cârma corabiei este o parte mică în raport cu
întregul corabiei și, cu toate acestea, doar cu ajutorul ei se conduce întreaga
corabie.
Iată și corăbiile, deși sunt atât de
mari și împinse de vânturi aprige, sunt totuși purtate de o cârmă foarte mică
încotro hotărăște vrerea cârmaciului. Așa și limba: mic mădular este, dar cu
mari lucruri se fălește! Iată puțin foc și cât codru aprinde! (lac. 3, 4-5).
În puterea limbii este viața și moartea
și cei ce o iubesc mănâncă din rodul ei (Pilde 18, 21).
Cel ce-și păzește gura și limba lui
își păzește sufletul lui de primejdie (Pilde 21,23).
3. Nu te băga!
„Ce să fac să mă mântuiesc?”, l-a întrebat un
monah pe un duhovnic. Și i s-a răspuns: „Când altul vorbește, nu te băga să-ți
spui părerea!” Înțelept răspuns!’
Gândurile și cugetele noastre sunt fiicele
minții noastre, spune Sfântul
Pag. 10 – 13 |
Adevăr Divin
