Te-ai gândit tu oare serios la mersul la biserică?
Nu știu care este relația ta cu Biserica. Poate că mergi permanent la biserică, ori poate că n-ai mai fost demult. Poate că mergi rar la liturghie, ori poate că vii abia spre sfârșitul acesteia. E posibil ca tu să vii doar de marile praznice: de Paști, de Crăciun ori de Bobotează – ca să iei apă sfințită.
Da, poate că mai înainte ai venit vreme de săptămâni, luni ori ani duminica la slujbă, dar mai apoi ai ajuns să te desparți de Biserică, păgubindu-te pe tine însuți, încât ai ajuns acum să nu mai mergi singur, ci să fii adus...
Nu cumva crezi că fără părtășia cu Dumnezeu poți să-ți rezolvi de unul singur problemele? Dacă ai ști de ce te lipsești... însă tu nu știi acest fapt și de aici toate necazurile vieții tale.
Dragul meu, te rog, ia asupra ta această nevoință deloc grea: citește această carte cu atenție până la capăt, iar după aceasta te vei convinge singur de folosul și de nevoia stringentă de a merge la biserică.
Prezența la biserică – neapărat necesară
Nu ai auzit tu oare cum oamenii cu o gândire ușuratică ori vrăjmașii Bisericii afirmă că bisericile sunt o invenție a preoților pentru propriul lor câștig? O mai mare prostie ca aceasta nici că există! Atunci, urmând această logică, cuptoarele sunt invenția brutarilor, iar hotelurile plăsmuirea hotelierilor, apa o invenție ingenioasă a oamenilor pentru a strânge bani... Dragul meu, dacă nu am fi avut-nevoie să mâncăm, să bem, să dormim, atunci nu am fi avut nevoie nici de brutării, nici de fântâni ori hoteluri. Dacă nu ar fi avut nevoie să meargă la biserică, atunci oamenii nu ar fi înălțat biserici. Pentru satisfacerea trebuințelor noastre de prim ordin e nevoie de Biserică. Necesitatea de a merge la biserică au avut-o oamenii din toate timpurile și din toate popoarele. Acesta este motivul pentru care temple, altare și locuri de închinare s-au înălțat pe tot pământul și au fost așezate în cele mai pitorești locuri. În centrul orașelor, în vârful munților, pe maluri abrupte, pe dealuri și în câmpii, pe insule – peste tot – se găsesc vestigii arheologice ale unor sanctuare mărețe. Și acolo unde civilizația umană și-a lăsat amprenta aflăm cele mai minunate zidiri – acestea fiind tot biserici. Pantheonul, Templul lui Solomon, Sfânta Sofia și mulțime de alte biserici sunt, peste veacuri, adevărate minuni ale arhitecturii. În timpul nostru există și continuă să se înalțe mulțime de biserici. Pretutindeni vezi cupolele lor mai mari ori mai mici, întâlnești mănăstiri și paraclise. Și aceasta la doi pași de propria ta casă. De ce? Pentru că noi avem absolută nevoie de ele. Ele ne sunt de trebuință precum apa și aerul, care sunt indispensabile vieții noastre. Mai mult decât atât, așa cum apa și aerul se află din abundență în jurul nostru, fiind o condiție esențială a existenței noastre fizice, tot astfel și mulțimea de biserici care se înalță în imediata apropiere a caselor noastre reprezintă principalul izvor dătător de puteri vitale pentru om.
Venind în lume, suntem datori să mulțumim pentru acest fapt părinților noștri. Iar Dumnezeu ne făgăduiește odată cu cinstirea lor și răsplată. Și aceasta aici, pe pământ, în această viață: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, care este porunca cea dintâi, cu făgăduința ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ (Efes. 6, 2-3). Deci, mulțumind pentru cele trecătoare, tu vei câștiga cele viitoare.
Cuvântul de mulțumire adresat părinților se îndreaptă de la aceștia mai departe, către toți strămoșii tăi. Și astfel, căutând înapoi cu ochii minții, tu, fără doar și poate, îl vei întâlni pe Ziditor. Dar cum să-I mulțumești Lui?
Strămoșii tăi au primit Sfântul Botez și au luat numele de creștini dreptmăritori. Aceste bune însușiri le-au transmis și sufletului tău. Să fie aceasta oare doar o tradiție? Atunci pentru ce ortodocși sunt nu numai grecii, rușii, sârbii, bulgarii și românii, ci și francezii, americanii, japonezii? Sunt mulți ortodocși printre celelalte popoare ale lumii. Iar acest fapt mărturisește că Ortodoxia nu este doar o tradiție națională, ci ceva mai mult.
Credința noastră se numește ortodoxă, lucru ce înseamnă drept, dreaptă slăvire a lui Dumnezeu. Chiar și vrăjmașii noștri o numesc astfel, fiind de acord cu faptul că noi Îl mărturisim pe Dumnezeu în chip drept. Dreptatea aceasta o păzim cu veghere de influentele străine, de încercările de abatere de la Adevăr, de fie și o picătură de minciună. Fermitatea în credința noastră am moștenit-o de la strămoșii noștri, iar ei știau ce înseamnă să-i mulțumească lui Dumnezeu, pentru că ei înșiși au gustat din roada credinței și ne-au lăsat-o nouă drept moștenire.
A fi în Biserică înseamnă a fi om
Dar cine sunt atunci aceia care nu merg la biserică? Oare nu sunt oameni și ei? Oare nu au și ei picioare, urechi, cap? Și ochi, dragul meu, și picioare, și toate celelalte mădulare, desigur, au și ei. Însă cap, urechi și picioare au și animalele. Și încă mult mai mari. Însă una ca asta nu le face pe ele oameni. Omul și animalul se pot deosebi unul de celălalt nu doar după chipul exterior, ci și după mersul la biserică. Dacă omul nu merge la biserică, atunci el se aseamănă animalului (nu ca o jignire spun aceasta). Gândește-te numai: toată săptămâna, precum un animal, omul se ocupă în permanență cu agonisirea hranei, lucrează ca să se hrănească pe sine și familia sa. Doarme el, dorm și fiarele. Mănâncă el, mănâncă și necuvântătoarele iarbă. Se odihnește el, au nevoie de odihnă și patrupedele. Care este diferența? Diferența se poate face duminica. Omul merge la biserică și acolo stă înaintea lui Dumnezeu, lucru pe care animalele nu-l fac. Acela care nu merge la biserică uită că este om și se pogoară până la viața animalelor. Se sălbăticește asemenea fiarelor. El poate să meargă la cravată și să fie proaspăt ras, însă inima lui este asemenea inimii unei fiare.
Izvorul bunăstării obștești
De ce suferă societatea de astăzi? De vrajbă și de certuri, din pricina iubirii de sine, și de lipsa de sensibilitate a puternicilor lumii acesteia, de nedreptate și de înșelăciune. Biserica este însă un atelier al unei cauze comune. Un uimitor izvor de dreptate socială. Din vestirile evanghelice se sparg barierele sociale precum zidurile Ierihonului. Înstrăinarea umană, diferențele sociale rămân în ograda bisericii. Bogați și săraci, mari și mici, cei cu o poziție înaltă și cei cu o poziție socială umilă, prieteni și foști dușmani se află aici în aceeași demnita-
Pag. 7 – 13 |
Adevăr Divin
