pag. 8
...
Încet, foarte încet, mișcarea lentă spre final străpunge straturile protectoare ale argumentelor raționale cu care ne înfășăm temerile că povestea noastră de dragoste își pregătește concertul de adio. Trupurile se mai topesc în flăcări de pasiuni, săruturile nu sunt ofilite, conversațiile nu poartă încă flori de mucegai, dar sufletul simte o oboseală care cerșește odihnă.
Se pare că femeile sunt mai dotate de natură decât bărbații să simtă această clipă, să aibă prima temere de doliu emoțional. Un gest neatent, o vorbă nesăbuită, o plecare de câteva zile, un sfârșit de săptămână în singurătate sau migrația unei fior de dragoste spre ură sunt semnale ce cristalizează îndoielile în certitudini. Mai încet sau mai repede, căci fiecare iubire are flacăra ei, lumina dintre noi devine mai suavă, mai transparentă, mai greu de vizualizat.
Unii își apără iubirea, punând esențe prețioase peste plăpânda și neliniștita petală de foc. Speranțe deșarte. Tumultul vieții, în faza asta, e potrivnic și înăbușă focul ultimei îmbrățișări în jăratec, ca mai apoi vântul despărțirii să împrăștie nemilos cenușa ultimului sărut.
Alții, mai înțelepți, privesc drumul parcurs împreună și se bucură, nu pentru că l-au încheiat, ci pentru că l-au trăit intens cu un companion de drumeție adevărat. Pentru aceștia, dragostea se stinge lin și transcende diafan, într-un univers paralel, de unde alte viitoare iubiri își trag seva. Acestora le va rămâne prietenia, încrederea și căldura din suflet, precum și o imensă capacitate de a dărui.
În acea secundă sacră a înțelegerii, e timpul potrivit să ne apropiem mâinile pentru o ultimă atingere și să ne spunem cu un zâmbet pe buze la revedere și pe curând, într-o altă încarnare. |
Adevăr Divin
