Adevăr Divin
Redirect
Noua știință a schimbării psihologice
| Bazându-se pe cele mai recente studii în domeniul psihologiei sociale, Timothy Wilson ne demonstrează în această carte că multe din credințele și acțiunile noastre de bun simț nu sunt de fapt ceea ce ne dorim a fi. |
40.50 4.05 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Multe dintre programele noastre sociale și de educație, dintre intervențiile noastre și tehnicile de terapie au efectul contrar celui așteptat și adesea fac mai mult rău decât bine. Plecând de la propriile sale cercetări, Wilson ne arată cum cheia pentru a ne transforma viața este redirecționarea credințelor și a concepțiilor noastre despre noi și lume, editarea narațiunilor care ne conduc viața. Cartea ne dezvăluie un mod cu totul nou de a înțelege comportamentul uman. Subiectele abordate pe parcursul cărții sunt deosebit de actuale și complexe, atingând în mod direct cititorul: trauma, actele de delicvență ale copiilor noștri, pactele de sarcină dintre adolescente, programele de prevenire a consumului de alcool și droguri, starea personală de fericire, prejudecățile și presiunea socială etc. Lucrul cel mai important pe care trebuie să îl învățăm este că schimbarea este posibilă și se poate atinge ușor, dar numai atunci când știm ce anume să schimbăm și în ce direcție, bazându-ne, nu pe intuiție și sfaturi sau idei de bun simț, ci pe intervențiile ale căror efecte au fost confirmate științific. Wilson ne arată ce anume funcționează, ce nu și de ce și ne demonstrează ce efecte remarcabile pot avea asupra noastră micile schimbări în modul nostru de a interpreta lumea. |
Cuprins:
CAPITOLUL 1: Redirecționare: Mici modificări, Schimbări de durată ... 7 |
Fragment:
CAPITOLUL 1. Redirecționare Modificări mici, schimbări care durează
Ofițerii de poliție Gary Felice și Prin ce Jones au fost primii care au răspuns apelului care anunța un incendiu într-o casă de pe De Leon Street, din orașul Tampa, statul Florida. Când au sosit la fața locului, au auzit ceea ce fiecare lucrător de urgență se teme să audă – și anume, strigătele de ajutor din interiorul unei case cuprinsă de flăcări. Printr-o fereastră ei au putut observa, cu mare greutate, silueta unui om împiedicându-se și căzând chiar aproape de ieșire. Felice și Jones au încercat frenetic să spargă ușa, care fusese asigurată cu bare anti-efracție. A fost nevoie de cinci minute de smucituri, trageri și spargeri înainte ca ușa să fie dată la o parte din cale, dar a fost prea târziu. Omul se afla „ghemuit ca un copil în pântecele mamei sale”: a spus mai târziu Jones, „Așa arată cineva care a murit ars de viu”. A doua zi, Gary Felice a văzut o imagine a victimei în ziar și, spre groaza lui, și-a dat seama că îl cunoscuse pe acel om – era Tommy Schuppel, în vârstă de patruzeci și doi de ani, un foarte cunoscut tehnician radiolog la un spital local. Faptul că Felice și-a văzut prietenul murind l-a obsedat atât de mult, încât a început să aibă probleme cu mâncatul și cu dormitul. Șefii lui l-au înțeles și au vrut să-l ajute, așa că au făcut ceea ce multe departamente de poliție fac: au aranjat pentru Felice o întâlnire în cadrul programului Critical Incident Stress Debriefing (CISD). Ideea de bază a acestui program este că, atunci când oamenii au trecut printr-un eveniment traumatic, ar trebui, cât mai curând posibil, să-și exprime verbal sentimentele, astfel încât să nu le reprime, cu scopul de a nu dezvolta apoi tulburarea stresului post-traumatic, într-o sesiune tipică de CISD, care durează trei-patru ore, participanții sunt rugați să descrie evenimentul traumatic văzut din propria lor perspectivă, să-și exprime gândurile și sentimentele față de acel eveniment și să descrie orice simptome fizice sau psihologice cu care se confruntă. Un facilitator subliniază faptul că este normal ca ei să manifeste reacții de stres la evenimente traumatizante, oferă consiliere privind managementul stresului, răspunde la întrebări și evaluează dacă participanții au nevoie de vreun fel de servicii suplimentare. Numeroase departamente de pompieri și de poliție au ales tratamentul CISD pentru ofițerii lor, care, la fel ca și Gary Felice, au fost martorii unor evenimente îngrozitoare; într-adevăr, unele departamente chiar au nevoie de acesta. Tratamentul în discuție este de asemenea utilizat pe scară largă și pentru alte categorii de oameni care au trecut prin experiențe traumatizante. În urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, mai mult de nouă mii de consilieri s-au grăbit să vină la New York pentru a-i ajuta pe supraviețuitorii evenimentului să facă față traumei și pentru a preveni tulburările legate de stresul post-traumatic, iar mulți dintre acești consilieri angajați au folosit tehnici psihologice de discuții și analiză numite debriefing. Debriefing-ul psihologic sună ca o intervenție eficientă, nu-i așa? Un gram de prevenție este egal cu o jumătate de kilogram de tratament și, cu siguranță că, a reuși să-i faci pe oameni să vorbească despre sentimentele lor, în loc să le reprime, este un lucru bun. Oare așa să fie? Să lăsăm CISD la o parte pentru moment și să luăm în considerare o altă abordare. În loc de a-i cere ofițerului Felice să retrăiască trauma morții lui Tommy Schuppel, să presupunem că am lăsat să treacă câteva săptămâni, să vedem dacă el este încă traumatizat de tragicul eveniment. Dacă este așa, atunci am putea să-i cerem ca, timp de patru nopți consecutive, să facă un exercițiu simplu, în care să pună pe hârtie gândurile și emoțiile sale cele mai profunde în legătură cu experiența avută și modul în care aceasta se regăsește în celelalte aspecte ale vieții sale. Aceasta înseamnă, cu alte cuvinte, că nu există întâlniri cu facilitatori pregătiți, nu există sfaturi referitoare la managementul stresului – este doar un exercițiu de scriere, pe care Felice îl face, pe cont propriu, timp de patru nopți la rând. Care abordare credeți că ar fi mai eficientă? CISD, în care oamenii își exprimă gândurile și sentimentele avute imediat după un eveniment traumatic, cu ajutorul unui facilitator instruit, sau tehnica scrisului, exercițiu pe care oamenii îl fac în privat, la câteva săptămâni după eveniment? Dacă sunteți ca și mine (și ca sute de departamente ale poliției și ale pompierilor, care îl folosesc), ați paria pe CISD. Cu siguranță că intervențiile timpurii sunt mai bune decât cele de mai târziu, iar faptul că oamenilor le sunt oferite serviciile unui profesionist instruit este mai în regulă decât să le ceri să se așeze și să scrie ei înșiși. Dar ne-am înșela. Cercetătorilor psihologi le-a fost necesar un timp îndelungat pentru a testa CISD așa cum se cuvine, în principal pentru că părea atât de evident că este benefic. Și când au făcut asta, au descoperit ceva neașteptat: nu numai că CISD este ineficient, dar chiar poate cauza probleme psihologice. În cadrul unui studiu, persoanele care au fost arse grav într-un incendiu, au fost repartizate aleatoriu pentru a primi sau nu tratamentul CISD. De-a lungul următoarelor câteva luni, participanții au completat o serie de măsurători ale adaptării psihologice și au fost intervievați la domiciliu de către un cercetător care nu a avut cunoștință dacă au aceștia au primit tratamentul CISD. La treisprezece luni de la intervenție, persoanele din grupul CISD au avut o incidență de tulburare de stres post-traumatic semnificativ mai mare, au fost mai nerăbdători și mai deprimați și erau mai puțin mulțumiți de viața lor. Rezultate similare au fost găsite și în studiile privind testarea eficacității CISD printre lucrătorii care participă la situații de urgență. A rezultat că supunerea oamenilor la tratamentul CISD, imediat după o traumă, împiedică procesul natural de vindecare și ar putea chiar „îngheța” amintiri ale evenimentului. (Acesta ar putea să fi fost cazul cu Gary Felice – pentru că, potrivit unui jurnalist care l-a intervievat după patru ani de la incendiu, Felice părea în imposibilitatea de a scăpa de imaginea mentală cu Tommy Schuppel care zăcea mort pe podea.) În 2003, după evaluarea tuturor testelor în legătură cu eficiența tehnicilor psihologice de debriefing, psihologul de la Harvard Richard McNally împreună cu colegii săi au recomandat ca „din motive științifice și etice, profesioniștii ar trebui să înceteze debriefing-urile obligatorii pentru persoanele expuse la traume: Din păcate, acest mesaj nu a fost făcut cunoscut pe scară largă și nu i s-a acordat atenția cuvenită. În 2007, după ce un student cu probleme psihologice de la Universitatea Virginia Tech, a ucis treizeci și doi de studenți și angajați ai facultății, studenții și lucrătorii de urgență au trecut prin tehnici de stres-debriefing similare cu CISD. Ce este exercițiul de scriere? Aceasta tehnică de pionierat a psihologului social James Pennebaker, a fost testată în zeci de experimente în care oamenii au fost repartizați aleatoriu pentru a scrie despre traumele personale sau despre subiecte banale, cum ar fi ceea ce au făcut în acea zi. În primele momente, oamenii consideră de obicei că este dureros să-și exprime sentimentele în legătură cu experiențele traumatizante. Dar, pe măsură ce timpul trece, cei care fac acest lucru sunt mai bine din mai multe puncte de vedere. Aceștia arată ameliorări în funcționarea sistemului imunitar, probabilitatea necesității de a vizita medici este mai scăzută, au obținut note mai bune la facultate și au lipsit mai puține zile de la muncă. DOAR PRIN OCHII TÃI De ce CISD nu dă rezultate și de ce exercițiul de scriere este atât de puternic? Acest lucru are de a face cu interpretările oamenilor legate de ceea ce li se întâmplă – așa cum vom vedea în scurt timp, exercițiul de scris ajută oamenii să redirecționeze aceste interpretări în moduri mai sănătoase decât o face CISD. Dar, mai întâi, câteva cuvinte despre importanța interpretărilor personale. Timp de secole, filozofii au recunoscut că nu lumea obiectivă este cea care ne influențează, ci modul în care ne-o reprezentăm și o interpretăm. Psihologii sociali au adăugat condiția importantă potrivit căreia aceste interpretări subiective se formează rapid și inconștient. Atunci când ni se întâmplă ceva, creierul nostru încearcă să dea o interpretare cât mai bună cu putință și este atât de rapid încât nici măcar nu ne dăm seama că interpretăm lumea, în loc s-o observăm. Ca exemplu, priviți imaginea următoare. Ce vedeți? O rață privind spre dreapta? Sau este un iepuraș ce se uită în stânga? Care dintre ele Pag. 7 – 11 |