www.FotoMars.ro

Când a făcut Dumnezeu pe om – zice ava Dorotei –, a sădit în el ceva dumnezeiesc, ca un gând mai fierbinte şi luminos, având însuşirea unei scântei ce luminează mintea şi-i arată acesteia deosebirea binelui de rău. Aceasta se numeşte conştiinţă şi ea este legea firii lui (...).

Când conştiinţa noastră ne spune să facem ceva, şi dispreţuim glasul ei, şi iarăşi ne spune şi nu facem, ci rămânem călcând-o pe ea, o astupăm, şi nu mai poate să ne vorbească limpede de sub povara aşezată asupra ei. Ci, ca o lampă afumată, începe să ne arate lucrurile mai înceţoşat şi mai întunecos; şi din pricina înaintării păcatului nimeni nu-şi mai poate vedea limpede faţa sa, ci ca într-o apă tulburată de multe gunoaie. Aşa ajungem să nu mai auzim cele ce ni le spune conştiinţa noastră, încât ne pare aproape că nici nu o mai avem. Dar nu e nimeni care să nu o aibă. Căci e ceva dumnezeiesc, precum am spus, şi nu se pierde niciodată, ci pururea ne aduce aminte de ceea ce suntem datori.