Adevăr Divin
Exorcismele
De la origini până la Tanacu
| Constituită în urmă cu aproape cincisprezece ani, cartea lui Vasile Andru ne introduce în lumea mirifică și temută a descântecelor, a vrăjilor, a legărilor, a îngerilor căzuți. |
15.00 12.00 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Autorul consideră „exorcismele” un subiect deopotrivă actual și incitant: „Demonul, spiritul rău, este ca un virus, care intră în sistemul minții vulnerabile, o cotropește. El trebuie scos de acolo, tratând prin același sistem de referință în care el operează. De aceea problema demonizărilor și a exorcismelor este de actualitate. Chiar când o firească demitizare va aduce o altă înțelegere a acestor categorii de fapte, exorcismele vor avea actualitate, care ține nu doar de dominanta tradițională a pacienților afectați, din zone rurale, ci și de constituirea omului și de oglindirea, în mentalul său, a istoriei sale, dinspre geneză până astăzi.” Autorul |
Cuprins:
PROLEGOMENE PARTEA 1. Două exorcizări intens mediatizate și o luare-aminte Cazul Tanacu sau Sfârșitul exorcizărilor folclorice / 11 PARTEA a II-a. Legări, dezlegări, protecție psihică PARTEA a III-a. Drac național și drac universal PARTEA a IV-a. Exorcisme populare și elaborate PARTEA a V-a. Exorcismele teologice/vasiliene PARTEA a VI-a. Addenda. Noutăți despre rai și iad, în două proze de Vasile Andru Doctor Fausta sau Despre aparițiile supranaturale / 165 |
Fragment:
Cazul Tanacu sau Sfârșitul exorcizărilor folclorice Toamna, la câțiva ani după exorcizarea tragică de la Tanacu, am poposit pe acele locuri. Am ajuns la mănăstire la ora 14, pe un drum de țară, peste câmpuri. Am intrat în curtea pustie, maicile erau undeva prin chilii sau la trapeză. Absența lot îmi lăsa senzația că nu vor să-și arate fața... Mănăstirea era albă, văruită curat. Totul e nou, fără patina istoriei. Am deschis portița spre o îngrăditură, erau acolo două morminte proaspete cu cruci de lemn, și au sărit doi dulăi suri, grași, au început să latre, parcă păzeau mormintele... Luncile din jur erau îngălbenite de toamnă. Predominau salcâmii. Pustietatea, galbenul toamnei, dar și amintirea chinului fetei exorcizate făceau ca totul să pară straniu și trist. Exorcistul de conjunctură, Corogeanu, și cele patru ajutoare ale sale, măicuțe ascultătoare, erau la închisoare. Din punctul de vedere al justiției pământene, erau vinovați: lipsire ilegală de libertate și tratament dur urmat de moartea victimei Irina Comici. Din punctul de vedere al justiției divine, nimeni nu s-a putut pronunța ferm, dar s-au invocat circumstanțe degrevante. Am aflat că preotul exorcist a primit de la duhovnicul său canon pe viață să se roage pentru Irina Cornici. După „cazul Tanacu”, se va vorbi altfel despre exorcizări, la noi. Altfel se vor da binecuvântările episcopale pentru a se recurge la „scoaterea duhurilor rele” din om. Poate că odată cu cazul Tanacu se încheie faza folclorică a exorcismelor. Apar rezerve și respingeri ale unui misticism popular, înfloritor la noi. Iar cazurile de „posedare dernonică” vor fi aborda te cu o pregătire sistematică. De altfel, în biserica ortodoxă nici nu se vorbea, până mai ieri, de „exorcisme”. Cuvântul acesta este nou la noi, este preluat, deși lingvistic el traduce corect referentul dezlegări. La noi se vorbea despre „scoaterea duhurilor rele” și de „molitvele Sfântului Vasile”. Un nou mit negativ Întârnplarea morții Irinei Cornici după acel ritual de exorcizare a făcut ocolul lumii, a fost intens mediatizată. Anvergura cazului, cruzimea procedurii, moartea victimei, multitudinea de reacții pe care le-a suscitat, defectele ascunse ale sistemului date la iveală, ciocnirile de idei, elucidările de canon, confruntările aprige de opinii vechi și noi i-au dat amploare de eveniment. Mediatizarea pătimașă a cazului l-a și înscris, în percepția generală, ca pe un nou mit negativ românesc, imediat după mitul lui Dracula. Cel puțin așa am citit într-o revistă franceză. Diagnostic și nuanțe Ca și-n alte cazuri de penitenți cu tulburări grave, și-n cazul Irinei Comici s-a formulat întrebarea: era bolnavă psihic sau era demonizată? Nebunia ei era patologică sau religioasă? Fata era o psihotică sau o „îndrăcită”? Dacă era o psihotică, a fost greșită supunerea ei la un ritual de exorcizare? Psihoticii reacționează pozitiv la molitvele vasiliene? Vom da răspunsuri, iar alteori le vom sugera. În genere, cei care vin la mănăstiri cu grave tulburări emoționale sunt considerați „îndrăciți”. Sau primesc acolo abundente sugestii, inconștiente, care le potențează comportamentul de „posedare” și le alimentează tematica delirului. Fișa biografică a Irinei Cornici S-a născut în 1982, într-o familie cu probleme mentale. Tatăl său s-a sinucis prin spânzurare de grinda casei, când Irina avea 2 ani, și ea a asistat la scena spânzurării. Irina avea și un frate sărman cu duhul... Așadar, antecedente familiale agravante, de luat în considerare la un diagnostic al fetei. Irina e abandonată de mamă la 3 ani; intră la un orfelinat. Irina crește în condiții dure, în frică și frustrări; învață să se protejeze de agresiuni fizice și sexuale, învață câteva figuri de karate, pentru autoapărare. Își protejează panicată virginitatea, de asaltul derbedeilor din orfelinat, dar și de asaltul unor adulți supraveghetori. După ieșirea din orfelinat, o perioadă lucrează în Germania, ca îngrijitoare, strângând ceva bani. Ajunge la mănăstirea Tanacu întâmplător, vizitându-și o colegă de orfelinat, apoi acceptând șovăielnic să rămână aici. În mănăstire face prima criză psihotică, socotită de preotul Corogeanu ca „demonizare”. Este dusă la Spitalul Județean Vaslui; un doctor psihiatru îi pune diagnosticul „schizofrenie dezorganizată”. Primește un tratament cu sedative. Revine la mănăstire. După scurt timp, face a doua criză, devastatoare. Decompensarea psihică sau crizele Psihozele (nebunia) nu constituie o dizabilitate dobândită. Nu au cauze reperabile, nu au „evoluție”. Ci victima se naște cu o dispoziție psihotică, în genere latentă până în postadolescență. Ea se comportă normal, sau oricum ne clinic, până la 20-23 de ani. După care persoana, dacă s-a născut cu acea predispoziție psihotică, va face o decompensare, adică psihoza va izbucni. La Irina, cauzele decompensării psihotice par să fie următoarele două (a doua atârnând mai greu în balanță): 1. Senzația șocantă c-a fost deposedată, de către mănăstire, de cei 3.700 de euro, câștigați cu greu în Germania, bani cu care voia să-și cumpere o căsuță. 2. Impresia traumatizantă, morbidă, la aflarea că tot ce a trăit ea până atunci este un ocean de păcate, mai negru ca o Sodomă, păcate pentru care, i se zice, se plătește cu iadul; este șocată că a fost dată de gol de colega ei, cum că a ascuns la spovedanie unele păcate și n-a mărturisit faptul că s-a masturbat sau că s-a mângâiat erotic cu colega de orfelinat. Manipularea obștii Preotul controlează obștea monahală prin păcatele ei. Așa le controla Corogeanu pe măicuțe, cu o autoritate totală. Irinei i-a spus că masturbarea e un păcat calificat ca „a face amor cu diavolul”, acuplare cu diavolul! Iar fata a fost izbită să afle că ea, candida fecioară, amărâta apărătoare a castității sale, a făcut amor chiar cu diavolul în persoană! A fost năucită, nici n-a mai pus la socoteală că ar putea scăpa totuși de cazanul cu smoală dacă se va supune unui canon sever, cu o mie de mătănii etc. Această perspectivă reparatorie n-o liniștea deloc, la cât de îngrozită era. În paranteză vom nota opinia medicală că autoerotismul la adolescenți nu-i chiar un dezastru, ci, zic medicii, este o soluție pasageră de a elibera tensiuni erotice. Sunt medici care o privesc ca preferabilă unor relații sexuale aleatorii cu risc veneric; dar, repetăm, ei o privesc ca o soluție limitată la o etapă, până la începerea satisfacerii normale a trebuinței erotice, preferabil prin întemeierea unei familii. Evident, când te afli sub legământul castității, apar probleme care cer o tratare atentă. Educarea castității la monahi cere pricepere multă, și în niciun caz n-o reducem la înfricoșarea penitentei cu chinurile iadului. Ci se face sublimarea erosului, acolo unde este mai accentuat. Măicuțele mai mature, mai lucide, vor cere deschis – când este cazul – ajutorul „medical” al duhovnicului. „Ce să fac, că mă muncește gând de împreunare?” îl întreba o călugăriță pe preot. Un duhovnic bine informat știe să dea canon adecvat (alimentar, fizic, spiritual), să dea „ascultări” chibzuite, pentru sublimarea energiei sexuale. Metoda înspăimântărilor și a pedepselor antume și postume este cam retardată. Tematica delirului orientează terapia Așadar, crizele Irinei sunt decompensări ale unei psihoze, care s-a instalat plenar. Faptul că în delirul ei apăreau teme precum iadul și diavolul a atras calificativul de „demonizare”. Mai ales la a doua criză, cu violențe și delir polimorf, preotul Corogeanu e sigur că fata e îndrăcită și decide exorcizarea. Se gândea și la beneficiul moral, faima pe care o va câștiga mănăstirea sa, ca loc de scoatere a duhurilor rele, faimă deja dobândită de câteva mănăstiri din țară, care atrag sute de pelerini. Trei zile de lupte Mai departe, se știe cum au decurs lucrurile. Bolnava are o criză paroxistică. Corogeanu o imobilizează printr-o figură sportivă cunoscută de el de pe vremea când era fotbalist. Apoi au legat-o pe fată cu lănțișoare de priponit câinii, au legat-o de un suport de scânduri (întâmplător, în formă de cruce); suportul acesta servea și de targă, când o transportau din chilie în biserică, pentru multe ore de maslu și molitve. Când bolnava urla, i se băga un prosop în gură. În biserică, i se lipea gura cu leucoplast, trei ore. După slujbă, era ținută la izolare. Apoi iarăși în biserică, pentru maslu și molitfe. A treia zi, fata a dat semne de cedare, a fost dezlegată și dusă în curtea mănăstirii, unde s-a stins încet. Preotul, exorcistul de conjunctură, a intrat în panică și, după ce s-a consultat telefonic cu părintele Horga de la Călugăreni, exorcist bătrân și iscusit, a chemat salvarea. Doctorita de pe salvare, și ea panicată, ajunsă la mănăstire i-a făcut fetei care zăcea inertă trei injecții cu adrenalină și manevre de resuscitare, pripite și ferme, deși spunea că a constatat că Irina nu mai avea puls. Cauza morții Nu vom ști niciodată dacă fata a murit din cauza tratamentului la exorcizare (deshidratare, insuficiență cardiacă, complicații datorate zvârcolirilor în stare legată, imobilizare prelungită) sau moartea s-a datorat erorilor de reanimare. Ori poate se asociază amândouă cauzele... Preotul Corogeanu (făcuse trei ani de Teologie) avea zel, ambiție, voință și beneficia de creditul pe care poporimea îl acordă terapiilor mănăstirești. Nu și-a pus nicio clipă problema că avea de-a face cu un caz psihic, care nu poate fi rezolvat doar cu entuziasm vârtos. La noi se merge, oricum, pe premisa – plauzibilă în plan simbolic – că în orice demență este amestecat și dracul... Prestația preotului se baza pe imita rea, cu aplomb total, a unui caz rezolvat la Ierusalim; un caz pe care părintele Cleopa Ilie îl povestea atât de expresiv, că te treceau fiorii izbânzii când îl ascultai. Sau chiar când îl citeai. Corogeanu, în zelul său inocent, a forțat nota, dar mai ales, în zăpăceala finalului, a ratat tragic o posibilă întâmplătoare reușită... Era suficient ca pacienta să fi supraviețuit, că „operatorul” s-ar fi ales cu un succes de stimă sau evlavie, indiferent de gradul de „remitere” sau de durata „remiterii”. Reușita ar fi „acoperit” și ignoranta operatorului, și precaritatea „tratamentului” făcut empiric. Dar sfârșitul tragic al penitentei (accidental totuși!) a pus în discuție, categoric, tot eșafodajul improvizației și dreptul de a face asemenea operații fără calificare și experiență... A scoate diavol din persoane fără diavol Se pune întrebarea dacă, într-o schizofrenie diagnosticată ca atare de specialiști, sunt eficiente exorcismele? Adică, un bolnav psihic poate beneficia de un tratament religios (Sfântul Maslu, rugăciuni, molitvele vasiliene, agheasmă, tămâie, cruce), tratament care pornește de la premisa că se scoate de acolo un diavol? Adică, se poate scoate un diavol și din ființele fără diavol? Întrebarea pare paradoxală. Pag. 11 – 17 |