www.FotoMars.ro

Cultele elenistice şi religia romană au păstrat, încă din vremurile îndepărtate, riturile epocilor primitive, peste care au suprapus o nouă concepţie asupra lumii şi a zeilor, cât şi noi raporturi dintre zei şi univers. La început, zeii erau consideraţi a fi un fel de dublu pe jumătate nediferenţiat, pe jumătate spiritual al fenomenelor naturale ; În urma dezvoltării religiilor, zeii nu mai sunt forţe naturale, ci devin persoane.

Pe măsură ce conştiinţa personalităţii umane dobândea o mai mare claritate, personalizarea zeilor a devenit mai mult sau mai puţin transcendentală, dar ea a fost gândită după calapodul umanităţii. Zeii devin stăpânii, protectorii cetăţilor şi ai familiilor. Cultul care li se dedică acum reprezintă un omagiu adus suveranităţii lor, o retribuire a bunelor lor servicii, condiţia prin care se mijloceşte continuitatea bunăvoinţei lor. Vechile rituri magice se înfăptuiesc acum exclusiv în cinstea lor. Acum sacrificiul devine un dar, un tribut, un semn al adoraţiei. Chiar dacă ideea necesităţii sacrificiului, a unei necesităţi care nu este o simplă obligaţie morală, ci un soi de lege naturală, încă subzistă suficient pentru a nu-şi pierde caracterul magic, nimeni nu va mai tăgădui faptul că sacrificiul reprezintă acum o trăsătură proprie religiei.

• Alfred Loisy