Cu
alte cuvinte, cantitatea de lumină care avea să pătrundă în ființa mea depindea
în mod direct de cât de mult îmi deschideam porțile conștiinței.
În practică însă nu-mi era deloc ușor să mă debarasez de mintea centrată pe tot
felul de opinii, idei preconcepute, comparații și judecăți. Multe dintre
acestea îmi păruseră de nezdruncinat în trecut, iar acum vedeam că ele nu
rezistau încercării de foc a prezenței celui care a realizat interior adevărul
ultim. Faptul că îl comparam cu alți Maeștri pe care îi cunoscusem cândva era
cel mai mult responsabil pentru majoritatea conflictelor mele interioare. Care
este, mă întrebam, rolul lui Buddha, lui Iisus și al altor Maeștri care au
revelat umanității minunate căi către mântuire? Oare nu ar trebui să îi urmăm
pe aceia care ne-au arătat, mai presus de orice îndoială, semnele divinității
lor? Nu ar trebui să continuăm să mergem pe calea arătată nouă de aceștia?
Erau multe întrebări și ezitări de acest fel, dar nu cred că ar fi acum util să
repet toate acele idei greșite. Răspunsul la îndoielile mele a venit simplu și
neașteptat, așa cum se petrecea totul în acel straniu așezământ. Mi s-a relatat
că odată un cuplu de europeni, de religie romano-catolică, stăteau la
picioarele lui Maharshi și fiind probabil inspirați de sanctitatea
incomparabilă a Maestrului și de atmosfera sublimă, au simțit nevoia să dea
glas emoției care îi cuprinsese începând să rostească rugăciunile tradiționale
creștine, cu care erau obișnuiți. înțeleptul a spus atunci:
„Au un alt Maestru. Lui i se roagă acum. Dar nu este nicio diferență.
Există doar Unul”
Citisem
multe despre Maharshi înainte să vin la Ashram. Știam că el putea vedea în
interiorul fiecărei ființe cu care venea în contact, cu toate că nu arăta că
făcea lucrul acesta, nici nu vorbea despre el. Așa că întâmplarea relatată nu
m-a surprins. Dar am avut ocazia să experimentez eu însumi această putere extraordinară
a Maestrului. A fost esențial să am acea experiență, căci fără încrederea
deplină în Maestru, fără credința că și-a unificat conștiința cu Absolutul și,
de asemenea, cu conștiința discipolului, realizarea Sinelui nu este posibilă.
După o săptămână petrecută în preajma lui, carapacea personalității mele
separate s-a sfărâmat și a dispărut. Simt mereu întregul proces atunci când îl
evoc. Momentul de cotitură al vieții mele a apărut în ziua în care Maestrul s-a
mutat, urmând decizia „comandamentului” (format din fratele lui și
personalul responsabil cu administrarea Ashramului), în sala templului nou
construit. Era o construcție în stil pur hindus, ridicată pe locul unde fusese
înmormântată mama Maestrului. Se spunea că la început Maharshi nu a vrut să se
mute, motivând că se simțea confortabil sub micul șopron de bambus. Dar când
fratele lui, administratorul Ashramului, și unii din personalul acestuia s-au
prosternat în fața Sfântului și l-au implorat să fie de acord cu mutarea, el a
răspuns că prea puțin contează unde locuiește un om și s-a supus rugăminților
lor.
O bancă mare săpată în granit și acoperită cu carpete brodate indiene îl
aștepta pe Sfânt în sala templului care avea să fie ultimul său sălaș.
Templul, construit din granit cenușiu în stilul tradițional hindus, căruia i
s-au adăugat, din fericire, câteva elemente de confort modern, are o
arhitectură foarte frumoasă. Fără multe sculpturi sau alte ornamente, susținut
de coloane suple în mijlocul construcției, templul are ferestre largi și multe
uși, este dotat cu ventilatoare electrice și lămpi fluorescente puternice și
face într-adevăr o bună impresie vizitatorului.
|
Adevăr Divin
