Femeia care și-a făurit un creier mai bun
O femeie etichetată drept
”retardată mintal” descoperă cum se poate autovindeca
Oamenii de știință care fac descoperiri
importante legate de creier au adesea ei înșiși niște creiere extraordinare,
lucrând împreună cu subiecți ale căror creiere au fost deteriorate. Foarte rar
dai de o persoană care să facă o descoperire importantă și să fie în același
timp persoana afectată. Dar există și excepții. Una dintre acestea este Barbara
Arrowsmith Young. Cuvântul care descrie cel mai bine mintea ei la vremea școlii
este ”asimetrie”. Născută la Toronto în 1951 și crescută la
Peterborough, Ontario, Barbara a fost, în copilărie, strălucită în anumite
direcții - memoria ei auditivă și vizuală s-a situat, conform testelor, la
nivelul de nouăzeci și nouă la sută. Lobii ei frontali erau remarcabil de
dezvoltați, conferindu-i calitatea de persoană sigură de sine și îndrăzneață. Dar
creierul ei era ”asimetric”, altfel spus toate calitățile
excepționale coexistau cu domenii în care Barbara era efectiv retardată.
Această asimetrie și-a lăsat amprenta
haotică și asupra trupului ei. Mama Barbarei îi zicea fetei, mai în glumă, mai
în serios: ”Cred că obstetricianul te-a tras afară de piciorul
drept”, picior care era mai lung decât stângul, determinând o deplasare a
pelvisului. Brațul drept al tinerei nu s-a îndreptat niciodată, partea ei
dreaptă era mai mare decât stânga, ochiul stâng era mai leneș. Coloana
vertebrală îi era asimetrică și răsucită de scolioză.
Avea o colecție năucitoare de grave
incapacități de învățare.
Aria de pe creierul ei dedicată
vorbirii, zona Broca, nu funcționa normal, așa că Barbara avea probleme și cu
pronunțarea cuvintelor. În același timp, era incapabilă de ”gândire
spațială”. Când ne propunem să ne deplasăm, folosim gândirea spațială
pentru a ne construi în minte o traiectorie imaginară, înainte de a executa
mișcările. Gândirea spațială este importantă pentru un bebeluș care se târăște,
pentru un dentist care îți găurește dintele, pentru un jucător de hochei care
își planifică mișcările. într-o zi, la vârsta de trei ani, Barbara s-a decis să
se joace de-a taurul și matadorul. Ea era taurul, iar capa matadorului era
mașina parcată pe alee. A dat buzna, crezând că va evita vehiculul, dar a
greșit calculele și s-a izbit de el, despicându-și osul cranian. Mama ei a
declarat că nu s-ar mira ca Barbara să moară într-un an.
Gândirea spațială este necesară și
pentru formarea unei hărți mentale a poziției lucrurilor. Folosim acest tip de
gândire pentru a ne organiza biroul sau pentru a ne aminti unde ne-am lăsat
cheile. Barbara pierdea tot timpul câte ceva. Fără o hartă mentală a poziției
spațiale a lucrurilor, ce nu vezi nu există și de aceea Barbara a devenit o
persoană ”îngrămădită”: toate lucrurile cu care se juca sau cu care
lucra trebuiau ținute în fața ei, iar dulapurile și sertarele îi erau permanent
deschise. În afara casei, se rătăcea tot timpul.
Avea și o problemă
”chinestezică”. Percepția chinestezică ne permite să fim conștienți
de poziția în spațiu a corpului și a membrelor noastre, astfel încât să ne
putem controla și coordona mișcările. De asemenea, chinestezia ne permite să
recunoaștem obiectele prin pipăire. Dar Barbara nu putea să spună niciodată
până unde se întind mâna stângă și piciorul stâng. în spirit, era un băiețoi,
dar un băiețoi foarte stângaci. Nu putea ține în mâna stângă o cană cu suc fără
să o verse. Adesea se împiedica sau se poticnea. Urcarea treptelor era
dificilă. De asemenea, la mâna stângă avea un simț tactil diminuat, iar pe
partea stângă era mereu plină de vânătăi. Când a reușit, în fine, să învețe să
conducă, a zgâriat tot timpul mașina pe partea stângă.
Avea și un handicap vizual. Unghiul
vederii ei era atât de îngust, încât, atunci când se uita la o pagină tipărită,
nu putea să vadă simultan decât câteva litere.
Dar nu acestea erau cele mai grave
debilități ale ei. Dat fiind faptul că acea porțiune a creierului care ajută la
înțelegerea relațiilor dintre simboluri nu-i funcționa normal, a avut
dificultăți în înțelegerea gramaticii, a conceptelor matematice, a logicii și a
conexiunii cauză-efect. Nu putea face deosebire între ”fratele
tatălui” și ”tatăl fratelui”. Pentru ea, negația dublă era un
mister imposibil de rezolvat. Nu putea citi ceasul, pentru că nu înțelegea
relația dintre acele lui. Efectiv nu putea să facă distincția dintre mâna
stângă și mâna dreaptă - nu numai din cauza lipsei hărții spațiale, ci și
pentru că nu putea înțelege relația dintre ”stânga” și
”dreapta”. Doar cu un extraordinar efort mental și prin repetiții
permanente a reușit să lege simbolurile unul de altul.
|
Adevăr Divin
