Prima pagină - Iubire: Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
la newsletter-ul Editurii Adevăr Divin!
Cumpărături
Coșul este gol
3664 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Ramana Maharshi
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromoterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - Ficțiune
      - General
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Despre îngeri cu Doreen Virtue
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Iubire: Cum să rămânem împreună pentru întreaga viață

    » Coperta
    Sfaturile practice ale autorului sunt utile pentru a trăi în mod autentic dificila relație în doi, astfel încât soții din mileniul al treilea să poată trăi ca pe un moment de împlinire și de revitalizare ceea ce pentru alții este motiv de despărțire.
    Afișat de 453 ori.
    Cotație articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț site:12.00 RON *
    Momentan indisponibil(ă)!

    În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
    Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
    Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Descriere

    INTRODUCERE

    Această muncă o simt ca pe o provocare.

    Să reușesc să identific constante, să indic puncte de referință în lumea emoțiilor, a sentimentelor, sferă pe care omul, de milenii, poate chiar de la apariția lui pe pământ, o trăiește ca fiind misterioasă, insondabilă, ascunsă, periculoasă, ambiguă, se vrea a fi provocarea acestei cărți.

    Ani și ani de muncă analitică m-au făcut să înțeleg că nu mai este considerată normală o iubire - și înțeleg prin iubire sentimentul care leagă două persoane în întregime: psihic, sexual, spiritual - care durează toată viața.

    Asist continuu, în ultimul timp, la publicațiile unor colegi și intelectuali, care explică și demonstrează că relația de iubire este insondabilă, incontrolabilă, inexplicabilă și afirmă că este normal să fie așa. Mai mult, unii ne îndeamnă să spunem că este necesar, structural, ca iubirea să conțină în ea boala, patologicul. De aici provine, după ei, încărcătura transgresivă, subversivă, care face ca în cuplu totul să fie permis.

    Dacă ar fi așa - dacă ar trebui să așteptăm să iasă la iveală propriile fantasme negative, necunoscute, morbide, când suntem îndrăgostiți - atunci cercetările mele, atât ca psihanalist, cât și ca scriitor, nu ar fi de nici un folos.

    Nu.

    Nu vreau să cred că în iubire nu se poate comunica, că lucrurile trebuie să rămână obscure, neclare, neadecvate, imposibil de definit.

    De ce aud pretutindeni că pentru ca viața de cuplu să funcționeze, e nevoie, de fapt, de minciună, de compromis? De ce se susține că iubirea seamănă mai degrabă cu o competiție, cu ura decât cu prietenia și cu complicitatea? Pe de altă parte, viața zilnică, realitatea în care trăim zi de zi, arată că în nucleul familial se află cel mai înalt grad de nevroză, de violență Mereu sau aproape mereu, istoriile cuplurilor sunt itinerare sordide, înclinate spre auto­distrugerea reciprocă, spre lipsa esențială de comunicare.

    De ce toate acestea?

    Iubirea nu poate fi definită: iată de ce, atunci când se vorbește despre iubire, unul susține un lucru, iar altul exact contrariul. Iubirea înseamnă și viață și moarte, și boală și sănătate, și rău și bine. Pe acest discurs se bazează iubirea și astfel scapă oricărei încercări de a fi încadrată, de a fi reglementată.

    Deși este o experiență pe care cu toții, cel puțin o dată în viață, am trăit-o, nimeni nu reușește apoi să o povestească în întregime, cu toate nuanțele, în toate detaliile, cu toate temerile, proiectele, fanteziile, tăcerile ei. Cuvântul nu este de folos, deoarece iubirea, ca și fericirea, ține de mituri. Are de-a face cu sufletul. Nu poate fi numită. Doar poezia, arta, pot să se apropie de ea. Contorsionată, multiformă, prometeică, de nestăpânit, iubirea unește ascunzișurile cele mai adânci, unde se contopesc binele și răul, viața și moartea, unde logica și rațiunea alternează cu dorința, emoția, sentimentele. Tinde spre absolut, dar nu vrea să fie absolutizată, ipostaziată, așa cum ar vrea omul.

    Dar umanitatea este bolnavă - nu reușește să se mențină în jocul dihotomic, primordial, de a ști că trebuie să moară și de a nu voi să știe acest lucru - și a inventat timpul din nevoia de a defini viața. Astfel visează la iubire, vorbește mereu despre ea pretutindeni, și totuși nu știe să iubească. In nevroza ei, a înlăturat caracterul inefabil caracteristic iubirii, ca să îi dea un nume. Umanitatea se tenie, nu mai știe să înfrunte necunoscutul, insondabilul. Iată de ce trebuie să dea un nume, o definiție oricărui lucru. De secole, s-a obișnuit să se raporteze la realitate prin ceea ce numește „rațiune", dar nu știe că iubirea este și intuiție, lipsă de rațiune, mister.

    Acum putem înțelege de ce, deși s-a ajuns la nivele de invidiat în progresul tehnic sau științific, puțin sau nimic nu s-a îmbunătățit în cunoașterea misterului iubirii, al vieții, al propriului sine. Pe de o parte, omul confundă iubirea cu posesia, pe de altă parte, elimină iubirea din mersul lumii, din viața individului, din relația cu celălalt, pentru a o face impracticabilă, o iluzie prizonieră a perfecțiunii atotputerniciei, în acest „delir al omnipotenței", o înlătură din centrul istoriei personale și colective și face din ea un mit fericit: au trăit până la adânci bătrâneți, fericiți și mulțumiți. Toate acestea, însă, sfârșesc prin a o steriliza, a o ucide, a o lipsi de posibilitatea de schimbare, a o rigidiza, a o face un loc în care să se manifeste propriile nevroze și unde să iasă la iveală viața secătuită care caracterizează existența omului din această ultimă parte a secolului și care îl face să-i spună celuilalt: «Tu nu ști să iubești», închizând astfel cercul demoniac, blestemat, în care nu este loc pentru alteritate, pentru diversitate.

    Dar toate acestea sunt făcute cu bună știință și voință sau din ignoranță, incapacitate, limitare?

    Nu știu. Și nu mă interesează să aflu în această carte.

    Știu doar că, din orice direcție și la orice nivel de conștiință ar veni acest atac, iubirea va învinge, deoarece este itinerar dinamic, irepetabil, magic, de neînvins; într-un cuvânt, divin.

    Și aceasta dintr-un motiv foarte simplu: omul nu poate exista fără iubire. Prin definiție. Evident, nu vorbesc doar de raportul sexual, doar de relația de cuplu, ci mai ales de acele coordonate care o definesc: viața și moartea, binele și răul, Dumnezeu.

    SĂ NU NE TEMEM SĂ IUBIM

    Viața presupune moartea și invers.

    Viața este de nedefinit, nesfârșit de intensă și extinsă, iar omul o poate percepe doar dacă intră în jocul dihotomic de a ști că trebuie să moară și de a nu vrea să știe acest lucru [Cfr. V. Albisetti, Pentru a fi fericiți. Note de psihoterapie pentru toți, Editura Pauline, București, 2004.]

    Nu putem vorbi de iubire, dacă nu vorbim de suflet și de condiția umană. Deja este depășită ideea că persoana este o paradigmă statică, fixă. Nimic nu este mai dinamic, mai liber, mai deschis decât curgerea vieții.

    Iubirea își are rădăcinile în existența umană, tocmai acolo, în inconștient, acolo unde contrariile se unesc, unde granița dintre boală și integritate se dovedește a fi labilă, unde capacitatea de a judeca dispare, dar unde se poate și trebuie să fie căutată originea nemulțumirii față de viață, a nostalgiei, a sentimentului de singurătate, a dorinței de împlinire, de desăvârșire, acolo unde se găsește originea suferinței umane și, la urma urmei, sensul vieții, infinitul, punctul de plecare.

    Toate acestea sperie. Știu. Și poate, de aceea, pe de o parte, suntem sfătuiți să trăim iubirea așa cum e, ca și cum singura noastră datorie ar fi să o trăim în mod pasiv, iar pe de altă parte, suntem sfătuiți să recurgem la cele mai mediocre modalități operative ale practicii amoroase. Nu cred nici în prima, nici în a doua variantă. Căci ambele sunt dictate de teamă.

    Aș vrea să-mi conving cititorul să aleagă o altă posibilitate: lipsa de teamă. Să nu se teamă să se adâncească în această lume complexă a iubirii, căci este fecundă și esențială în viață. Pentru că a pătrunde în această lume înseamnă să pătrundem mlăuntrul nostru, să ne înțelegem adevărata condiție, să trăim situații psihice și spirituale aparte, în care fiecare să-și întâlnească, reflectat ca într-o oglindă, propriul eu; în care omul trăiește experiența limitei și își „încearcă", își sporește cunoașterea de sine. Cine fuge, evadând în sex, promiscuitate sau teamă de suferință, este bolnav, se teme de viață.

    Iubirea este risc. Riscul de a te pierde în celălalt fără să te mai regăsești, riscul de a te opri, dar e și posibilitatea de a te adânci în celălalt și a ști să vă regăsiți, împreună, mai plini de viață.

    Iubirea este descoperire, înseamnă să joci cu cărțile pe față când toată lumea din jur ne învață să ne ascundem, să ne protejăm, să folosim orice mijloc ca să nu ne expunem, să nu fim răniți, uciși, cumpărați.

    Iubirea este adevăr. Nu iubește subterfugiile, compromisurile, comunicarea dublă, triplă. Este directă și merge la esență.

    Iubirea este proiect. Este menită morții, dacă nu este inserată într-un itinerar, dacă nu face parte dintr-un drum ce urmează să fie străbătut.

    Iubirea este alegere, înseamnă să nu acceptăm pasivi ceea ce ni se propune, ci să alegem să avem un rol activ, creativ în formarea relației, să nu alegem drumul cel mai comod, ci pe cel care duce la adevărata comuniune, mai întâi a minților, apoi a trupurilor.

    Iubirea este demnitate. Nu acceptă ceea ce vine din întâmplare, nici nu umple cu sex golul interior, ci are respect față de sine, față de propria unicitate.

    Iubirea este integritate. Niciodată o relație adevărată ă& iubire nu produce rupturi sau răni propriei identități, dimpotrivă, o împlinește, o face să crească.

    Iubirea înseamnă a da sens. A trăi experiența iubirii înseamnă a deveni o verigă din lanțul semnificațiilor pe care le capătă viața ființelor vii.

    Iubirea este cunoaștere. Datorită ei, putem deveni părtași la înțelepciune, putem cunoaște drumuri noi, care altfel ar rămâne necunoscute, putem ajunge la noi înșine.

    Dar pentru toate acestea există și reversul medaliei.

    Iată de ce iubirea este și libertate. Libertatea de a trăi sau de a se îmbolnăvi, de a muri. Depinde de noi. De gradul nostru de nevroză depinde cum, când și cât putem sa înaintăm în iubire, deoarece a iubi este o capacitate. Nu este un dar gratuit, nu este pentru toți. Sau, mai bine spus, toți putem să iubim, această facultate stă în puterea noastră, dar puțini sunt cei care o caută, o găsesc, o practică, deoarece capacitatea de a iubi merge mână în mână cu capacitatea de evoluție personală. Nici una, nici alta nu vine în mod gratuit, ca un dar din afara noastră, un dar ce poate ajunge la toți, un eveniment extraordinar. Nimic nu exista în exteriorul propriei persoane. Exteriorul nu este decât reflectarea a ceea ce este în interiorul nostru. Sau, în orice caz, este ceea ce percepem.

    Doar cunoscându-ne pe noi înșine putem cunoaște iubirea.

    Pentru că e același lucru.

    Maturitatea personală, capacitatea de a iubi, da, este o stare extraordinară, pe care cu toții vrem s-o trăim, s-o experimentăm; dar ea nu ține de destin, de întâmplare, ci este rodul unui lung și greu drum de pregătire, de antrenament. Caracterul extraordinar vine din ceea ce este obișnuit; și aceasta este adevărata noastră condiție autentică de ființe umane.

    Să nu invidiem perechea fericită, persoana matură! Să nu ne gândim că suntem lipsiți de noroc sau incapabili! în noi, în noi toți, există posibilitatea de a evolua, capacitatea de a iubi.

    Pentru asta am fost creați. Aceasta este menirea noastră. Unica.

    Să nu ne mai gândim, așadar, că fericirea în dragoste sau înțelepciunea sunt daruri venite cine știe de unde și că ajung doar la cei norocoși.

    Ci să fim atenți.

    Nu putem să iubim dacă nu am început un proces de evoluție. Aceasta este cheia, cifra magică pentru a putea înainta, cu pași mici, dar siguri, pe drumul iubirii.

    Cine nu își dezvoltă propria personalitate, să nu pornească la drum, să nu iubească. Este un sfat venit din partea unui prieten adevărat.

    ÎNDRĂGOSTIRE Șl IUBIRE

    Înainte de a trece la descrierea drumului care duce la o iubire adevărată, autentică și de durată în timp, aș vrea să curăț terenul de clasicul element de confuzie care este îndrăgostirea.

    Aproape toți confundă iubirea cu îndrăgostirea. Revistele pentru femei, telenovelele, filmele, literatura, majoritatea oamenilor, cu excepția câtorva autori, preamăresc momentul îndrăgostirii, de parcă ar fi esența adevăratei iubiri. Și, totuși, ar fi de ajuns bunul simț ca să înțelegem că experiența îndrăgostirii este foarte diferită de starea permanentă a iubirii.

    în civilizația în care trăim azi, când orice lucru are o valoare datorită cererii lui pe piață, când imaginea unui produs contează mai mult decât produsul în sine, când mijloacele de comunicare au devenit atât de puternice încât au creat adevărate modele de comportament, iubirea și drumul de evoluție personală, spiritul, au foarte puțină importanță, sunt lipsite de valoare aproape pe tot globul pământesc, în această societate, îndrăgostirea este trăită ca iubire, întrucât ceea ce contează este imaginea unui individ și nu maturitatea lui. Mass-media desfășoară o acțiune de planificare a gândurilor, a sentimentelor: oricum, toți gândesc la fel, iubesc sau cred că iubesc la fel. Diversitatea, ceea ce se îndepărtează de model, este trăită ca element perturbator, deviant. într-o astfel de societate, în care viața fiecăruia este

    copleșită de muncă, de angajamente, în care sentimentul singurătății, al abandonului se extinde cu disperare, iar comunicarea între persoane a dispărut aproape complet, sexul este considerat deseori singurul act care dă impresia de comunicare, de căldură, de unire între ființele umane. Omul contemporan nu mai știe să comunice nici prin cuvinte, nici prin gesturi, iar ceea ce pentru mine este ultima, dar chiar ultima formă de a comunica, și care poate fi folosită doar într-un context anume - actul sexual - pentru multe persoane devine prima, singura formă de comunicare. Atracția sexuală față de partener te face să crezi că ai găsit marea iubire; mai mult, este considerată o dovadă a intensității, a justeței relației, când, de fapt, este o dovadă a incapacității profunde de a comunica în alte moduri.

    Astfel se confundă îndrăgostirea cu iubirea.

    în continuare, voi enumera câteva caracteristici ale celor două stări, astfel încât cititorul să poată recunoaște dacă propriile lui experiențe sunt momente de îndrăgostire sau, dimpotrivă, se află deja pe drumul iubirii.

    îndrăgostirea aparține animalității omului, iubirea maturității lui. Pentru a te îndrăgosti nu e nevoie de curaj: e de ajuns să lași lucrurile să meargă de la sine. Dar eu vorbesc unor persoane care vor să-și folosească mintea și capacitatea lor de a transcende. Ce diferență ar mai fi, altfel, între noi și animale? în îndrăgostire sexul este hotărâtor, în relația de iubire este o opțiune. Multe persoane cred că sunt deștepte dacă trăiesc așa cum trăiesc, mai degrabă în starea de îndrăgostire decât în cea de iubire, dar se poartă astfel doar pentru că nu vor să recunoască sărăcia emoțiilor lor și incapacitatea lor de a comunica în alt mod care să nu fie sexual.

    în îndrăgostire realitatea este modificată, alterată, pentru a trăi relația; în iubire, realitatea devine parte integrantă din relația însăși, o face să crească și o întărește.

    în starea de îndrăgostire figura celuilalt devine obsesie, fără ea viața se termină; în iubire celălalt este mereu prezent, se află în relație, întrucât împreună cu el ai construit sau construiești un plan, un drum.

    îndrăgostirea nu este un plan. Este doar exaltarea clipei, chiar dacă durează luni sau ani de zile.

    îndrăgostirea ascunde o profundă singurătate lăuntrică, de vreme ce ne căutăm partenerul ca să ne simțim vii; în iubire interioritatea unuia, independentă, autonomă față de celălalt, se unește printr-o alegere cu cea a persoanei iubite, pentru a parcurge drumul împreună.

    îndrăgostirea este o scânteie luată drept foc; iubirea este o flacără hrănită continuu.

    în îndrăgostire extazul se produce doar când ești cu partenerul; în starea de iubire, fericirea este un fundal constant al întregii vieți.

    îndrăgostirea ne iluzionează că evoluăm, dar, de fapt, este doar o stare de exaltare a simțurilor sau a nevrozei; iubirea este, prin definiție, creștere personală și, prin urmare, colectivă.

    O dată ce îndrăgostirea a luat sfârșit, simți un mare gol; un gol care poate nu face altceva decât să descopere golul care exista deja și care acum a devenit și mai amar. Iubirea la care mă refer eu nu are în vedere sfârșitul, pentru că nu a plecat de la un gol!

    îndrăgostirea se teme de moarte; în starea de iubire morțile sunt mai multe, dar toate sunt anulate dacă știi să le dai sens, semnificație.

    în îndrăgostire este negată limita; în iubire limita este căutată, recunoscută, acceptată, preamărită.

    în îndrăgostire rațiunea este înlăturată; în iubire ea are un rol important.

    îndrăgostirea este, prin natura ei, exclusivă, nu e universală.

    îndrăgostirea este posesie, iubirea este dar.

    îndrăgostirea domină persoanele care o trăiesc; persoanele care se află pe drumul iubirii își gestionează împreună iubirea, nu sunt gestionate de ea.

    îndrăgostirea tinde spre fuziune: în general, imaginea partenerului, ochii, chipul lui... sunt reproduse în mod obsesiv. Iubirea se bazează pe alegeri continue.

    îndoielile rănesc îndrăgostirea, dar întăresc iubirea.

    îndrăgostirea este alcătuită doar din senzații; iubirea cuprinde, în plus, și voință.

    De fapt, îndrăgostirea este mai concordantă cu psihologia copilului care, în atotputernicia lui infantilă, vrea totul și imediat; iubirea este pentru persoanele mature care nu se tem de timp, dimpotrivă, țin cont de el.

    îndrăgostirea este superficială, se limitează la aparență; iubirea se hrănește din profunzimea celuilalt. Iubirea nu poate fi niciodată superficială.

    îndrăgostirea ține de o logică a consumului; iubirea de logica lui a fi, de logica conștiinței.

    îndrăgostirea e ucisă de suferință, iubirea înțelege suferința.

    în îndrăgostire cei doi se anulează, în iubire cresc.

    îndrăgostirea este ușoară, dar te golește; iubirea e grea, dar te umple.

    ÎN CÃUTAREA UNUI SUBIECT ATRÃGÃTOR

    După cum am văzut, toți pot să iubească, dar puțini o fac, deoarece se limitează la îndrăgostire. Pentru a te îndrăgosti, o știm, nu e nevoie de nici un fel de efort, e de ajuns să te lași purtat de ceea ce simți, să te lași purtat de atracția fizică, de un anumit feeling, fără să-1 analizezi în profunzime pe celălalt și pe tine însuți.

    Obișnuim să visăm.

    Dar, în realitate, ne iluzionăm asupra situației. De fapt, pentru a ne îndrăgosti, împrejurările exterioare sunt importante; astfel, imaginea celuilalt, felul în care merge, se poartă, se prezintă în fața ta, aspectul lui fizic, profesia, statutul social, economic, sunt elemente hotărâtoare în îndrăgostire, în această civilizație, devenită tot mai egoistă și superficială, oamenii înțeleg prin iubire fie senzația de beție pe care o provoacă atracția, fie plăcuta senzație de a fi doriți, iubiți. Pentru a ajunge la această finalitate, oamenii își investesc toate energiile. Și, în general, căile sunt următoarele: a-și cultiva frumusețea trupului, a face sport, dacă e nevoie, la o anumită vârstă, a-și face lifting, a elimina eventualele aspecte inestetice, a-și modela propriul corp, propriul chip după imaginea care e mai puternică, mai plină de succes, mai la modă la momentul respectiv.

    Aspectul fizic este hotărâtor pentru a declanșa îndră­gostirea. Aș spune că particularitatea care se dă chipului, corpului, devine caracteristica definitorie a unei persoane și este un element privilegiat al comunicării între semeni și mijloc absolut de seducție, de atracție.

    La fel stau lucrurile în ceea ce privește îmbrăcămintea, care nu trebuie niciodată să se îndepărteze de modă, dacă vrei să fii atrăgător.

    Și modurile de a apărea în public trebuie să fie cordiale, amabile și, în caz că sunt agresive, trebuie să fie de un anumit gen de agresivitate, de exemplu, aceea care amintește de protagonistul unui film de succes al momentului. Conversația trebuie să fie interesantă. In fine, se folosesc aceleași modalități care s-ar întrebuința pentru a vinde niște produse.

    Persoana dorită, fascinantă, este un subiect investit cu toate calitățile pe care le-am amintit până acum. De fapt, pentru o femeie, a căuta un bărbat, și invers, este ca și cum s-ar duce la magazin și ar căuta produsul cel mai bun sau cu ingredientele cele mai multe sau cu cele preferate.

    Dar toate acestea nu reprezintă iubirea de care vorbesc eu. Iubirea la care mă refer eu are nevoie de existența unei faze de proiectare, de dorința de a porni împreună la drum.

    O altă considerație care ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum se aleg ființele umane, cum se „iubesc" în această societate, pleacă de la faptul că acestea se împart în categorii în funcție de tipul de sport pe care îl practică, de tipul de local public pe care îl frecventează, de tipul de vacanță pe care o petrec, de genul de muzică pe care o ascultă etc. în această societate, care este într-un mod disperat incapabilă să comunice și tot mai străină de ea însăși, momentul în care persoanele se recunosc declanșează îndrăgostirea. Deja ființele umane se adună în grupuri, în zone de mare extensie numerică, în care gusturile și modul de a fi împreună, în cuplu, sunt standardizate (să nu uităm că modelele impuse de mass-media se răspândesc din ce în ce mai mult în zilele noastre în întreaga lume).

    Lumea nu mai știe ce înseamnă a iubi. Din păcate crede că a iubi înseamnă tot ce am descris până acum și se străduiește să trăiască după acele modele. Oamenii cred că iubirea este un lucru ușor, o distracție, un moment plăcut al zilei, al vieții, iar greutatea constă doar în a găsi persoana potrivită.

    Dar în astfel de comportamente nu veți găsi în nici un chip voința de a crește personal și, deci, împreună. Este o atitudine neprevăzută între cele înșiruite în acest capitol și, totuși, este singura, adevărata cheie pentru a ajunge la ceea ce înțeleg eu prin iubire.

    Câte persoane nu au trecut prin cabinetul meu punându-mi aceeași întrebare: «Profesore, voi găsi oare bărbatul potrivit/ femeia potrivită?», neștiind că problema nu este de a găsi bărbatul potrivit sau femeia potrivită, ci a se întreba: «Sunt eu oare în stare să iubesc? Posed - sau am creat în mine - capacitatea de a iubi?». Dacă ar începe să răspundă la aceste ultime două întrebări, atunci bărbatul și femeia care se caută, s-ar găsi, fiți siguri, întrucât ei nu pornesc în căutarea unui „produs" atrăgător, ci a unei ființe care a început un drum, iar datoria fiecăruia este de a înțelege dacă drumul celuilalt este același cu al vostru!

    Ființele umane muncesc, caută succesul, practică sportul, doresc bani, faimă, iar pentru a ajunge aici pornesc încă de mici la drum. Cine știe de ce atunci când e vorba de iubire cred că aceasta se poate obține dintr-o dată, ca printr-o minune, și că datoria lor este doar de a o trăi! Găsesc în această profundă ignoranță motivul principal al nereușitei multor relații de cuplu, a multor căsătorii, a iubirii. Și totuși nimic nu se întâmplă prin magie, prin cine știe ce vrăjitorie. Cu atât mai puțin iubirea.

    Acum înțelegeți de ce, după mine, a te opri la îndrăgostire ar însemna a schimba adevărata, marea bogăție cu o sumă de bani împrumutată de un prieten pentru câteva zile sau luni. Apoi, din moment ce, vă asigur, în noi toți, fără excepție, există o capacitate potențială de a iubi, nu văd de ce să nu începem să cultivăm, să creăm această capacitate încă de tineri.

    Atunci când vedeți două persoane care se iubesc cu adevărat, nu le invidiați! Nu le considerați norocoase! Căci au ajuns aici după un lung drum început cu mulți ani în urmă!

    CAPACITATEA DE A IUBI

    Elementele care stau la baza capacității de a iubi nu diferă de cele necesare unei bogate și creative creșteri personale și, deci, colective. Lectura acestor pagini poate fi o deziluzie pentru cei care se așteaptă să găsească un manual cu instrucțiuni pentru a învăța să iubească. Capacitatea de a iubi nu se învață teoretic, așa cum pregătim un examen, cum urmărim o lecție sau cum citim o carte. Nu se învață pe de rost.

    Capacitatea de a iubi ține de posibilitatea fiecărei ființe umane și este întipărită în ea. Asemenea tuturor capacităților, se află înlăuntrul nostru. Nu se ia din afară sau de la cineva care este în exteriorul nostru.

    Trebuie, însă, să știm să o căutăm, să o recunoaștem, să o acceptăm, ca mai apoi să știm să o dezvoltăm, să o amplificăm, să o consolidăm, în teoria mea despre iubire, nu putem iubi dacă nu am crescut, dacă nu suntem maturi psihic, spiritual. Și nu numai. Cele două lucruri sunt legate printr-o relație reciprocă: nu poate exista, pentru mine, o persoană matură care să nu știe să iubească, și invers. Personalitatea umană nu este alcătuită din compartimente etanșe, care nu comunică între ele, ci comunică la toate nivelurile care b constituie. De aceea, nu poate exista, în viziunea mea, o persoană care acasă este egoistă, iar afară, în public, este generoasă, într-o parte sau alta o astfel de persoană trișează.

    In îndrăgostire sau în iubirea așa cum e înțeleasă în mod obișnuit, nu e deloc nevoie să fim maturi psihologic, spiritual. Astăzi, pregătirea personală, punerea în discuție a certitudinilor noastre, diminuarea propriului egoism sunt considerate concepte retorice, absurde, demodate, învechite; mai mult, sunt trăite ca elemente negative care îngreunează relația în doi.

    Pe de altă parte, elementele pe care le voi propune vor să fie doar momente de solicitare, de provocare spre „a crește", spre „a iubi", pentru că știu bine că suntem unici și irepetabili, că nu există o rețetă potrivită pentru toți și că drumurile care duc la calea principală de creștere a dimensiunii psihologice, a dimensiunii spirituale și, deci, a iubirii, pot fi diferite și personale, tipice. Cine mă cunoaște știe de asemenea că viziunea mea asupra omului nu este una univocă, lipsită de contradicții, ci, dimpotrivă, una dialectică, în care să se țină cont de ambivalențe, de contradicții, de experiența durerii [Cfr. V. Aibisetti, Volanta di guarire (Dorința de a se vindeca), Edizioni Paoline, Cinisello Balsamo, 1987.], a singurătății, a abandonului, dar și de dorința de atotputernicie, de perfecțiune, de autodistrugere, într-un cuvânt, de bine și de rău, de moartea și de viața prezente în noi toți.

    Prin urmare, sunt conștient de complexitatea infinită a omului și a iubirii.

    In teoria mea despre iubire, de fapt, foarte puțin sau nimic nu este idolatrizat, puțin sau nimic nu iese din cadrul dimensiunii noastre, autentice, umane, deci contradictorii, pline de prezențe și de absențe, de satisfacții și lipsuri, puțin sau nimic nu iese din cursul firesc al schimbării, ci totul este integrat într-o mișcare fără sfârșit, necunoscută, unde nu este loc pentru înșelăciune sau autoamăgire, pentru stăpânirea directă sau mascată a celuilalt, unde binomul victimă-călău a dispărut pentru totdeauna, unde unicitatea și irepetabilitatea unuia sunt respectate de celălalt, unde celălalt nu reprezintă doar un trup, un chip, ci pe ceilalți, infinitatea dorinței de iubire specifice creaturii umane care înțelege și vrea să înțeleagă, care a înțeles că, pentru a-1 cunoaște pe celălalt, trebuie mai întâi să se cunoască pe sine și, cu toate că știm că adevărata identitate umană va rămâne pentru totdeauna necunoscută, avem curajul să căutăm încontinuu să îi dezvăluim semnificația.

    îndrăgostirea și iubirea de azi capătă, însă, în procesul experimentării lor, caracterul de absolut, pretenția de perfecțiune, de veșnicie, în acest caz, celălalt este divinizat, absolutizat, devine axa în jurul căreia facem să se învârtă imaginarul nostru, este o „fixație", astfel încât, atunci când acest gen de relație se termină sau realul reușește să pătrundă în acest delir al omnipotenței, în această dorință nesfârșită, niciodată satisfăcută, pentru că este formată din nevroză, rămâne doar un mare gol, o mare deziluzie, senzația violenței, a amăgirii, a abandonului, a morții.

    DATORIA

    Dacă ne-am întreba ce înseamnă a iubi, ne-ar veni în minte mii de răspunsuri, dar nici unul nu ne-ar mulțumi pe deplin. De ce?

    Pentru că, după cum am subliniat deja, iubirea este legată în mod definitiv de existența noastră pe acest pământ. Am putea spune în mod banal că iubirea este sex sau chiar super sex însoțit sau nu de sentiment.

    Sau poate este ceva mai puțin sau mai mult.

    Nu.

    Este ceva diferit. Și e timpul să o spunem, în timp ce ne pregătim să intrăm în cel de-al treilea mileniu.

    Mai devreme v-am făcut să auziți - și ați fost de acord să-l auziți - sunetul golului insondabil, inefabil, cu care iubirea ne-a răspuns atunci când am încercat să o definim, în dimensiunea la care vreau să vă duc acum, însă, iubirea capătă de îndată conotația ei justă, își găsește numele de botez care i s-a dat, poate de mult timp, dintotdeauna.

    Dimensiunea despre care vorbesc este cea a existenței.

    In noi Dumnezeu a scris deja totul. Nouă ne revine sarcina să conștientizăm acest lucru.

    Suntem creaturi divine.

    Inlăuntrul nostru, în fiecare dintre noi, fără excepție, există un nucleu divin, chiar dacă nu vrem să conștientizăm că îl posedăm. Acesta este însăși sursa existenței noastre. Este începutul și în același timp ținta finală. Totuși, ar fi nevoie să ne confruntăm cu adevărat cu noi înșine pentru a înțelege, pentru a învăța să spunem lucrurilor pe nume, pe adevăratul lor nume, să dăm sens, să ajungem la armonia care este în așteptarea Armoniei.

    E nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine. Trebuie doar să privim înlăuntrul nostru și iubirea își capătă în mod natural propriul ei nume. Omul este înzestrat cu sens, în mod iremediabil. Fie că vrea sau nu, persoana trăiește cu un sens. Nu poate să-lînlăture, decât prin nevroză sau moarte.

    Sensul se găsește înlăuntrul nostru. Nu putem iubi dacă nu ținem cont de sens. Iată cheia magică. «Iubește-i pe ceilalți așa cum te iubești pe tine» înseamnă exact aceasta: punctul de referință, dacă vrei să iubești, este a te iubi, a te cunoaște pe tine însuți. Și pentru a o face e nevoie să știi să dai sens, înțeles lucrurilor.

    în cartea Pentru a fi fericiți am arătat originea probabilă a capacității de a da sens. Ființa umană știe că trebuie să moară. Măreția și/sau drama umanității constă în a-și cunoaște propriul destin. Omul a început să devină inteligent atunci când a. aflat că urma să moară.

    Misterul umanității rezidă în aceasta: a ști că trebuie să mori. Totul se joacă la nivelul conștiinței că trebuie să murim, că știm și că nu vrem s-o știm.

    în cadrul acestui joc de afirmație-negație, prezență-absență, viață-moarte, se află libertatea omului. Libertatea de a trăi. Libertatea de a se îmbolnăvi. Fie că vrem să participăm sau nu, conștient sau inconștient, cu toții ne aflăm în acest joc. Doar cel nebun, doar cel smintit, probabil, poate s-o facă pe spectatorul. Cei care ies din joc sau cred că au ieșit, nu trăiesc, chiar dacă sunt convinși de contrariu, în mod paradoxal, aceștia, în general, au mai mult decât ceilalți, bani, putere, sex, faimă. Dar tot ceea ce vor face ei în existența lor nu va căpăta nici o semnificație, pentru că nu au ajuns să fie, au părăsit drumul de evoluție psihologică, spirituală, nu pot iubi cu adevărat, chiar dacă ei cred contrariul.

    Semnificația, sensul .lucrurilor și al oamenilor, nu înseamnă nimic dacă nu se integrează în dualismul existențial. Tot ceea ce ei posedă rămâne în afara adevăratei semnificații, în afara esenței. Cei care nu vor să crească nu vor fi niciodată inserați în cursul vital, autentic al existenței umane. Tot ceea ce vor gândi și vor spune va fi, în realitate, lipsit de viață. Logica lor este, oricum, una a posedării.

    Paradoxal, nevroza, lipsa de seninătate psihică, nu ar exista dacă nu ar exista libertatea interioară. Această libertate permite individului să se îmbolnăvească sau să își îmbunătățească starea psihică. Așadar, pentru a iubi cu adevărat trebuie să avem un grad foarte scăzut de nevroză personală. Cu cât acesta va fi mai scăzut, cu atât vom fi mai capabili să iubim cu adevărat

    Punctul de plecare, așadar, în teoria mea despre iubirea adevărată este o muncă de autoconștientizare, de autoanaliză, de acceptare a propriei nevroze, de a ști să îi spunem pe nume, numele ei corect, și de a încerca apoi să o reducem, deși știm că nu putem să o înlăturăm niciodată în întregime. Un om care încearcă să-și reducă nevroza la gradul cât mai de jos posibil este un om cu adevărat curajos, un erou, un luptător, un fiu al lui Dumnezeu.

    Doar de-a lungul unui asemenea drum va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai e nevoie să o cauți. Căci este înlăuntrul propriei ființe. Și acel om, de unul singur, ca și cum ar fi vrăjit, se va uni cu celălalt.

    Relația va primi atunci numele de botez adecvat: căsătorie. O unire a spiritelor, a minților și a trupurilor. Căsătoria adevărată: o relație care presupune un drum comun care trebuie parcurs spre existență, spre punctul de plecare și spre cel final, spre reducerea la maxim a propriei nevroze, și, prin urmare, a celei a copiilor, a propriei familii, a grupului, a societății.

    însă cei care nu se simt nevrotici, care se simt superiori celorlalți, care nu se pun pe ei înșiși în discuție, care confundă îndrăgostirea cu iubirea, sunt lipsiți de viață. Omul are posibilitatea de a trăi activ sau pasiv. A trăi pasiv înseamnă a nu hotărî, a nu alege, a nu vrea să știe, a nu vrea să cunoască; într-un cuvânt, a nu da sens propriei ființe și nici lucrurilor.

    Hotărârea de a trăi depinde numai de noi. Este o alegere individuală.

    Ține de libertatea noastră.

    Putem să ne trăim viața sau să ne lăsăm trăiți de ea!

    înainte să ți se fi propus să intri în dimensiunea de a fi, dragă cititoare, dragă cititorule, exista întotdeauna problema lui «să fac asta sau cealaltă», «va fi bine, va fi greșit», iar mintea mereu nehotărâtă, niciodată convinsă de ceea ce făcea. Sau nu? Te gândeai dacă să te căsătorești cu acest bărbat sau cu celălalt, dacă să te căsătorești cu acea femeie sau cu cealaltă și, până la urmă, mintea a trebuit să ia o hotărâre. Pusă în fața alegerii, mintea de una singură este mereu șovăielnică. De aceea, căsătorindu-te cu acel bărbat sau cu acea femeie, se poate întâmpla că ajungi să cunoști în profunzime acea persoană și să regreți că te-ai căsătorit cu ea.

    Nimeni nu a găsit vreodată bărbatul potrivit/femeia potrivită. E foarte ciudat, nu ți se pare? Milioane de persoane să fi găsit mereu bărbatul greșit/femeia greșită? Nu. Evident, nu este vina bărbatului sau a femeii.

    Nu există bărbați greșiți sau femei greșite.

    Nivelul la care se face alegerea, se acționează, se trăiește este greșit. Ați pus la treabă doar mintea, doar trupul.

    Intrați în lumea conștiinței, a sensului, a procesului de evoluție, recitiți frazele pe care le-am scris mai sus și veți găsi imediat bărbatul potrivit/femeia potrivită, iar dacă vă veți căsători, atunci, da, vă urez, în cadrul unei asemenea căsătorii, să aveți mulți copii.

    Datoria care ne-a fost transmisă nu este de a căuta iubirea, ci de a găsi sensul, discernământul, existența. De a ajunge acolo unde începutul și sfârșitul sunt una.

    […]

    PRACTICAREA IUBIRII ADEVÃRATE

    Am văzut cum capacitatea de a iubi coincide cu procesul personal de evoluție, care este unic și irepetabil pentru fiecare dintre noi. De aceea, cum în farmacie nu se găsește pilula care să dea maturitate unui individ superficial, așa nu există, din păcate, nici o regulă sau o rețetă pentru a iubi. Dar este sigur - cel puțin pentru mine - că cel care nu va urma sau nu se va afla pe drumul trasat în paginile precedente nu va putea iubi.

    Nu este adevărat că toți reușesc să iubească.

    Dimpotrivă, puține persoane știu să iubească. O dovedește numărul incredibil de despărțiri. O dovedește starea de nefericire în iubire simțită de oameni. Cine, astăzi, ar putea spune cu mâna pe inimă că este fericit în iubire, că este capabil să iubească cu adevărat?

    Mai întâi de toate, relația de iubire adevărată durează o viață întreagă.

    Nu căutați alibiuri sau justificări asupra acestui punct.

    Deja ați înțeles din paginile precedente că greutățile, energia care trebuie pusă la dispoziție, modul de a pune problema sunt de asemenea anvergură încât e nevoie de o viață întreagă. Și ați remarcat, de asemenea, că nereușita unei relații nu depinde niciodată de alegerea partenerului, ci de lipsa de pregătire a unuia sau a ambilor parteneri, de lipsa unui drum care trebuie parcurs spre propriul suflet.

    Fiți siguri că într-o relație de iubire adevărată nu există despărțiri.

    Prin definiție, nu pot apărea.

    Crizele, dificultățile de care se vorbește în mod continuu, sunt deja întipărite în noi, astfel încât, în relația de iubire adevărată, e nevoie de o confruntare continuă cu „alter ego-ul", cu lipsa de comunicare, cu suferința.

    într-o relație adevărată de iubire nu există despărțiri, întrucât ea e plină de separări. Separări căutate ca să fie recunoscute, chemate pe nume, acceptate și metabolizate.

    Relația despre care vorbesc nu este o legătură între doi indivizi care se identifică sau se proiectează unul asupra celuilalt sau au intrat în competiție sau își pun piedici sau se joacă de-a iubirea. Eu vorbesc de relația în care cei doi se alătură pentru a parcurge împreună drumul spre adevăr, pentru a demasca ceea ce este fals în ființa umană, pentru a-și regăsi propria unicitate. Ei trăiesc înlăuntrul lor, și-au atins starea de divinitate lăuntrică. De exemplu, dacă nu ai o relație de adevărată evoluție și soția ta/soțul tău iese cu o altă persoană, suferi de moarte, disperi. De ce?

    Pentru că te-ai identificat cu celălalt, pierzându-ți propria identitate.

    Oamenii trăiesc așa, din nefericire, identificându-se unul cu celălalt.

    Dacă reușiți cu adevărat să urmați drumul de care v-am vorbit, dacă reușiți cu adevărat să vă goliți de voi înșivă, dacă veți descoperi cu adevărat esența ființei voastre, conștiința voastră, și veți reuși cu adevărat să vă purificați lăuntric, atunci veți putea spune: «Cum? Soția mea/soțul meu a fugit cu altul/alta? Păcat... Probabil încă nu-și rezolvase problemele».

    Adevărata relație de iubire se realizează doar între persoane care vor să-și depășească propriile limite. Poate să se stabilească doar între persoane adevărate.

    Reflectați și încercați să priviți deschis, cu voi înșivă și cu celălalt, lipsa voastră de autenticitate și atunci veți înțelege.

    Cum poate oare să potolească setea o apă care nu e apă?

    Cum poate să hrănească o pâine care nu e pâine?

    Scopul, finalitatea ființei umane este să ajungă la propria stare de conștiință.

    Relația de iubire adevărată poate fi una dintre ocaziile de a ajunge la această destinație finală.

    Iată diferența reală dintre relația de iubire adevărată și cea „normală": prima este o cale de a ajunge la starea de conștiință, a doua se oprește la ea însăși. Aceasta din urmă poate fi chiar minunată prin gesturi, prin sentimente, dar e direcționată mereu doar spre celălalt și se oprește acolo. Prin urmare, practicarea relației de iubire adevărată trebuie să folosească la menținerea în mod operativ, real, practic a relației de iubire pe drumul spre starea de conștiință.

    Sfaturile și solicitările care vor urma sunt oferite pentru a reduce la minim, pentru a elimina suprastructuri, alibiuri, poveri apăsătoare, condiționări personale și de cuplu care împiedică curgerea liberă a vitalității spre starea de conștiință.

    După mine, o persoană trebuie să înceapă de una singură drumul spre propria identitate reală. Doar după ce a ajuns la un anumit grad de conștientizare poate să formeze un cuplu. Trebuie să găsim singuri pacea lăuntrică. Căsătoria, adică viața cu celălalt, trebuie să îmbunătățească, să mărească această pace lăuntrică personală, în plus, căsătoria, în viziunea mea, are doar funcția de atelier, de laborator în care crește gradul de conștientizare a soților.

    în relațiile „normale" de iubire, în schimb, nevrozelor și problemelor personale li se adaugă și cele ale celuilalt. Și nu numai. Se adună și cele create de conviețuirea propriu-zisă. în relațiile „normale", de fapt, energia celor doi este absorbită aproape în întregime de înfruntarea cu dificultățile, problemele provocate de faptul de a sta împreună. Este evident că, în aceste condiții, nu este timp, nu este loc, nu este energie pentru a înainta spre starea de conștiință.

    Pentru a reduce la minim povara conviețuirii și pentru a face, în schimb, astfel încât conviețuirea să exalte energia îndreptată spre ea însăși pentru a mări gradul de conștien­tizare, comunicarea între cei doi - adică relația lor - trebuie să aibă rolul principal.

    Un bărbat voia să-i arate soției iubirea pe care o avea față de ea. Cum i-o arăta?

    Relația lor era profundă și chiar mergea dincolo de obișnuitele dovezi de afecțiune. Dar era o „mică" problemă: el sforăia. Soția, atunci, deși cu părere de rău și nu fără să-și fi asigurat partenerul de sentimentele pe care le nutrea față de el, a hotărât să meargă să doarmă în altă cameră: în fiecare noapte soțul se strecura în patul soției, impunându-și prezența.

    Când au venit la mine pentru o terapie de familie, soțul încă era convins că avea dreptate și că purtarea lui arăta iubirea față de soția sa. Dar cum putea demonstra iubirea o prezență care prin sforăitul lui întrerupea de opt-zece ori pe noapte somnul partenerei? Cum putea vorbi de iubire prezența unui om care nu respecta timpul personal al celuilalt?

    Și în acest caz avem de-a face cu lipsa preocupării pentru adevăr, pentru conștientizare. Acest bărbat își confunda teama de a rămâne singur, lipsa lui afectivă, nevoia lui de prezența fizică a celuilalt, nevoia lui de iubire, cu iubirea adevărată.

    Iubirea adevărată nu este niciodată o nevoie.

    Și nu numai. Am văzut că, pentru a porni pe drumul unei iubiri adevărate, e nevoie să renunțăm mai întâi la propriile nevoi.

    Mulți consideră relația de cuplu un loc în care să-și satisfacă propriile nevoi neîmplinite, mai ales nevoia de dragoste. Ei sunt îndrăgostiți de ideea de iubire! Câți bărbați, câte femei nu cred că iubesc pentru că sunt buni, înțelegători, afectuoși, dar ei se poartă așa pentru că sunt îndrăgostiți de imaginea de bunătate sau de plăcere pe care și-o creează. Sunt îndrăgostiți de ei înșiși, de imaginea de afecțiune, de iubire.

    Dar iubirea nu este nimic din toate acestea.

    O iubire adevărată, deseori, presupune un comportament sever și o muncă dură. Munca adevăratei iubiri nu se oprește la imaginile de bunătate, nici la cele de răutate, de egoism. Se încadrează, pur și simplu, într-o altă dimensiune, se situează la un alt nivel: acela al conștiinței. Conștiința nu este bună, nici plăcută, nici rea: este conștiință. Conștiința nu are atribute, nu are adjective. Dacă ar fi duioșie, atunci ar fi de ajuns cuvintele pe care le cunosc cu toții de-acum - te iubesc, comoara mea, dragă, frumoasa mea - pentru a menține o relație, o căsătorie.

    Dar realitatea spune că nu e așa.

    Câte cupluri de tineri și mai puțin tineri nu am văzut sărutându-se pe străzile lumii. Dacă ar fi să mă opresc la aceste imagini, despărțirile nu ar trebui să fie atât de numeroase. Ce înseamnă așadar toate acestea? înseamnă un singur lucru: chiar și scena cea mai frumoasă, cea mai măreață nu înseamnă nimic dacă e lipsită de conștientizare.

    Vi se va părea incredibil, dar o adevărată relație de dragoste crește chiar și fără dovezi exterioare de afecțiune.

    Chiar am cunoscut persoane care s-au despărțit deoarece partenerul era zgârcit în gesturi de afecțiune, de efuziune. Cum este posibil așa ceva? Aceste persoane, o dată în plus, nu au făcut altceva decât să se identifice cu celălalt sau cu imagini false, mitice, abstracte și, incapabili să găsească înlăuntrul lor adevărata independență, adevărata autonomie, propria unicitate, au acționat împinse de carențele lor afective, de nevoia lor de a se simți în centrul atenției celuilalt, de nevroza lor.

    Din păcate sunt rare relațiile dintre ființe umane lipsite de nevroze sau, cum prefer eu să spun, cu grad scăzut de nevroză. Dar drumul pe care umanitatea îl are de parcurs pentru a ajunge la adevăr, la mântuire, este tocmai acesta și este singurul: reducerea la minim a gradului de nevroză existentă.

     

    Caracteristici

  • Numărul de pagini: 144
  • Formatul în cm. (l x L): 13 x 20
  • I.S.B.N.: 973-8380-45-6
  • Traducerea: Giorgiana Tivdă
  • Titlul original: Amore: Come stare insieme per tutta la vita

  • A apărut în: 2004-

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:


     Cele mai noi 9 articole la ,,Dezvoltare personal㓠-> ,,Relații“ 
    Căsnicia, pe roate sau pe butuci?
    Cum poți face ca mariajul tău să dureze
    Intimitate zbuciumată
    Ediție revizuită și extinsă, pentru toți adulții care provin din familii disfuncționale
    Dansul relațiilor
    Cum să vorbim când ne simțim furioși, răniți, speriați, frustrați, jigniți, înșelați sau disperați
    Cum să creăm o relație spirituală
    Ghid de dezvoltare și fericire pentru cuplurile aflate pe Cale
    De ce bărbații se uită la meci și femeile se uită în oglindă?
    Pur și simplu, bărbații și femeile gândesc diferit
    Arhetipurile masculine
    Rege, războinic, magician, amant
    Femei care iubesc prea mult
    De ce ne îndrăgostim mereu de bărbați nepotriviți
    Orice femeie poate
    Împlinire afectivă și sexuală, pentru femei singure, văduve, divorțate... chiar și căsătorite
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Dezvoltare personal㓠-> ,,Relații“
     Cele mai noi 1 articole la Editura: Pauline  
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Pauline“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 1.9898 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.