www.FotoMars.ro

Disciplina esenţială

          Ieri Allen a venit în vizită cu fiul său Joey. Joey a crescut atât de repede! Are deja şapte ani şi vorbeşte fluent în franceză şi în engleză. Foloseşte chiar puţine expresii argotice pe care le-a prins de pe stradă. Creşterea copiilor aici este foarte diferită de felul în care noi ne creştem copiii acasă. Aici părinţii cred că „libertatea este necesară pentru dezvoltarea unui copil”. În timpul celor două ore în care Allen şi eu discutam, Allen a trebuit să stea cu ochii pe Joey. Acesta se juca, sporovăia şi ne întrerupea, făcând imposibilă o conversaţie adevărată. Eu i-am dat mai multe cărţi ilustrate pentru copii, dar s-a uitat puţin la ele şi le-a aruncat deoparte, întrerupându-ne din nou discuţia. Joey avea permanent nevoie de atenţia celor mari.

          Mai târziu, Joey şi-a pus haina şi a ieşit afară să se joace cu un copil din vecini. L-am întrebat pe Allen: „Ți se pare uşoară viaţa de familie?” Allen nu mi-a răspuns direct. Mi-a spus că, în ultimele câteva săptămâni, de când se născuse Ana, el era capabil să doarmă oricât de mult. În timpul nopţii, Sue îl trezeşte – fiindcă este şi ea obosită - şi îi cere să vadă dacă Ana respiră normal. „Mă scol şi mă uit la copil, iar apoi mă întorc şi adorm din nou. Uneori ritualul se petrece de două sau trei ori pe noapte”.

          „E mai uşoară viaţa de familie decât cea de burlac?”, l-am întrebat eu. Allen nu mi-a răspuns direct. Dar am înţeles. I-am pus o altă întrebare: „Mulţi spun că, dacă ai o familie, te simţi mai puţin singur şi eşti mai în siguranţă. Este adevărat?” Allen a dat din cap aprobator şi a mormăit ceva cu voce joasă. Dar eu am înţeles.

          Apoi Allen a spus: „Am descoperit o cale de a avea mai mult timp. În trecut, obişnuiam să consider că timpul meu era împărţit în mai multe părţi. O parte o rezervam pentru Joey, altă parte era pentru Sue, altă parte însemna ajutorul pentru creşterea Anei şi alta pentru treburile casei. Timpul care mai rămânea socoteam că este al meu. Puteam să citesc, să scriu, să fac cercetări, să merg la plimbare”.

          „Dar acum, încerc să nu îmi mai împart timpul. Consider că timpul petrecut cu Joey şi cu Sue este tot timpul meu. Când îl ajut pe Joey să-şi facă temele, încerc să găsesc căi de a vedea timpul lui ca fiind propriul meu timp. Parcurgem lecţia împreună, îi împărtăşesc prezenţa şi caut să fiu interesat de ceea ce facem în acel timp. Timpul rezervat lui devine timpul meu. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul lui Sue. Cel mai remarcabil lucru este că acum am un timp nelimitat pentru mine însumi!”

          Allen zâmbea în timp ce vorbea. Eram surprins. Știam că Allen nu învăţase asta din lectura vreunei cărţi. Era ceva ce descoperise el însuşi în viaţa lui de zi cu zi.

Spălatul vaselor de dragul spălării vasele

          Cu treizeci de ani în urmă, când era încă un novice la Pagoda Tu Hieu, îmi era greu să consider că spălatul vaselor era o sarcină plăcută. În timpul sezonului ploios, când toţi călugării se întorceau la mănăstire, doi novici găteau şi spălau vasele pentru mai mult de o sută de călugări, uneori. Nu exista săpun sau detergent. Aveam doar cenuşă, tărâţe de orez şi de cocos şi asta era totul. Curăţarea unei grămezi de farfurii era o sarcină dificilă, mai ales iarna, când apa era aproape îngheţată. Atunci trebuia să încălzim un vas mare cu apă înainte de a ne apuca să spălăm toate vasele. În zilele noastre, avem bucătării echipate cu detergent lichid, bureţi speciali pentru spălat şi chiar apă caldă curentă, ceea ce face ca lucrurile să fie mult mai uşoare şi mai plăcute. Acum este mai uşor să te bucuri de spălatul vaselor. Oricine le poate spăla repede, după care se poate aşeza să savureze o ceaşcă de cafea. Pot să mă gândesc la o maşină de spălat rufe, deşi eu îmi spăl lucrurile mele manual, dar o maşină de spălat vase ar fi puţin cam prea mult!

          În timp ce spălăm vasele, ar trebui să doar să spălăm vasele, ceea ce înseamnă că ar trebui să conştientizăm deplin faptul că spălăm vasele. La prima vedere, ar putea să pară ceva prostesc. De ce să dai atât de multă importanţă unui lucru mărunt? Dar aici este esenţa. Faptul că stau şi spăl acele farfurii şi vase este o realitate minunată. Sunt pe deplin eu însumi, urmărindu-mi respiraţia, conştient de prezenţa mea, de gândurile şi acţiunile mele. Nu mai pot să fiu aruncat la întâmplare ca o sticlă dusă de valuri de colo acolo.

Ceaşca din mâini

          În Statele Unite, am un prieten apropiat care se numeşte Jim Forest. Când l-am întâlnit prima dată, cu opt ani în urmă, el lucra la Frăţia Catolică pentru Pace. Iarna trecută, Jim a venit în vizită. De obicei, eu spăl vasele după terminarea mesei de seară. Într-o seară, Jim m-a întrebat dacă putea să spele el vasele. Eu i-am spus: „Te rog, însă dacă speli vasele, trebuie să ştiu cum să le speli”. Există două moduri de a spăla vasele. Primul este să speli vasele pentru a avea farfurii şi vase curate şi al doilea este să speli vasele pentru plăcerea de a spăla vasele”. Jim a fost încântat şi a spus: „Eu aleg al doilea mod – să spăl vasele pentru plăcerea de a spăla vasele”. Din acel moment, Jim ştia cum să spele vasele. I-am transferat lui „responsabilitatea” pentru întreaga săptămână.

          Dacă în timp ce spălăm vasele, ne gândim doar la ceaşca de ceai care ne aşteaptă, grăbindu-ne să terminăm vasele ca şi cum ar fi ceva plictisitor, atunci nu „spălăm vasele pentru plăcerea de a spăla vasele”. Ba mai mult, nu suntem vii în timp ce spălăm vasele. De fapt, suntem complet incapabili să înţelegem miracolul vieţii în timp ce stăm în faţa chiuvetei pline cu vase. Dacă nu putem spăla vasele, sunt şanse să nu putem nici să ne bem ceaiul. În timp ce bem ceaşca de ceai, vom fi cu gândul la alte lucruri, abia conştientizând ceaşca pe care o ţinem în mâini. Astfel suntem „sorbiţi„ de viitor şi nu mai suntem capabili să trăim cu adevărat o clipă din viaţa noastră.

Să mâncăm o mandarină

          Îmi amintesc că, în urmă cu mai mulţi ani, când Jim şi cu mine călătoream pentru prima dată împreună în Statele Unite, ne-am aşezat sub un copac şi am împărţit o mandarină. El a început să vorbească despre ce urma să facem în viitor. De câte ori ne gândeam la un proiect ce părea atractiv sau inspirator, Jim se cufunda atât de mult în el, încât uita pur şi simplu ce făcea în acel moment. A băgat o bucată de mandarină în gură şi, înainte de a începe să o mestece, avea pregătită o altă felie pe care să o introducă în gură. Aproape că nu conştientiza că mănâncă o mandarină. I-am spus: „Trebuie să mănânci bucata de mandarină pe care o ai deja în gură”. Jim a fost surprins să conştientizeze ceea ce făcea.

          Era ca şi cum nu ar fi mâncat deloc mandarina. Dacă mânca ceva, „mânca” planurile sale de viitor.

          O mandarină are felii. Dacă putem mânca doar o felie, putem probabil să mâncăm întreaga mandarină. Dar dacă nu putem mânca o singură felie, nu putem mânca mandarina. Jim a înţeles. A lăsat încet mâinile în jos şi apoi şi-a focalizat atenţia asupra feliei pe care o avea deja în gură. A mestecat-o complet înainte de a lua o altă felie.

          Mai târziu, când Jim a fost întemniţat pentru activităţi împotriva războiului, eu eram îngrijorat de modul în care va suportă detenţia şi i-am trimis o scrisoare foarte scurtă: „Îţi mai aminteşti mandarina pe care am împărţit-o când eram împreună? Detenţia ta este ca o mandarină. Mănânc-o şi fii una cu ea. Mâine nu va mai fi”.

Disciplina esenţială

          Cu mai mult de treizeci de ani în urmă, când am intrat pentru prima dată în mănăstire, călugării mi-au dat o cărticică intitulată: „Disciplina esenţială pentru fiecare zi”, scrisă de călugărul buddist Doc The de la pagoda Bao Son, şi mi-au spus să o învăţ pe dinafară. Era o carte subţire. Nu avea mai mult de 40 de pagini, dar cuprindea toate gândurile pe care Doc The le folosea pentru a-şi trezi mintea şi pentru a şi-o păstra treazp în timp ce îndeplinea orice sarcină. Când se trezea dimineaţa, primul său gând era: „Tocmai m-am trezit. Sper ca fiecare persoană să atingă conştientizarea deplină şi să vadă foarte limpede”. Când se spăla pe mâini, îşi folosea gândurile pentru a intra în starea de conştientizare: „În timp ce-mi spăl mâinile, sper ca fiecare persoană să aibă mâinile curate pentru a primi realitatea”. Cartea era alcătuită în întregime din astfel de propoziţii. Scopul lor era să-l ajute pe practicantul începător să preia controlul propriei conştiinţe. Maestrul Zen Doc The ne-a ajutat pe noi toţi novicii să practicăm, într-un mod relativ uşor, învăţăturile din Sutra Conştientizării. De fiecare dată când ne îmbrăcăm sutana, spălăm vasele, ne ducem la baie, strângem patul, cărăm găleţi cu apă sau ne spălăm pe dinţi, putem folosi unul din gândurile din carte pentru a conştientiza deplin ceea ce facem.