4025 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Iubire, medicină și miracole Învățăminte despre autovindecare din experiența unui chirurg cu pacienți excepționali |  » Coperta | Iubirea necondiționată este cel mai puternic stimulator al sistemului imunitar. Adevărul este că iubirea vindecă. Miracolele au loc în fiecare zi la pacienții excepționali pacienții care au curajul să iubească, care au curajul să lucreze împreună cu doctorii lor, să participe și să-și influențeze propria însănătoșire.
| Afișat de 22077 ori. |
Preț site: | 39.00 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
Contact
|
Descriere
Reflecții și
gânduri despre
Iubire,
medicină și
miracole
Sunt câteva lucruri pe care
sunt fericit să vi le împărtășesc,
de când am scris Iubire, medicină și miracole.
M-am retras din practicarea chirurgiei
în 1989, deoarece în acea vreme mai mulți
profesioniști din domeniul îngrijirii
sănătății era dornici să-mi asculte
mesajul. Din momentul în care au înțeles
că munca mea avea o bază științifică, ei erau dornici să o
accepte. Nu a mai trebuit să mă tot explic, dar puteam în schimb să-mi împărtășesc experiența și
să ajut astfel mai mulți
oameni prin ceea ce învățasem.
Cu zece sau cu douăzeci de ani în urmă, dacă ascultau, erau mai dispuși să pună în discuție validitatea lucrurilor pe
care le spuneam. Eu apăream în toate acele emisiuni de dezbateri ca o sursă de
conflict și de controversă. Erau multe
neînțelegeri privind afirmațiile pe care le făcusem despre
rolul bolii în viața unei
persoane. Am irosit mult timp apărându-mă și
explicând ce am vrut să spun. Ceea ce încercam să spun era că boala are asupra
vieții unei persoane efecte care
depășesc dimensiunea fizică. Existau
efecte secundare benefice și o
libertate de a trăi, pe care unii oameni o obțineau
datorită bolii, deoarece îi făcea să conștientizeze
că sunt muritori. Din moment ce noi toți
suntem muritori, de ce unii oameni au nevoie să se îmbolnăvească pentru a avea
libertatea să-și trăiască viețile lor unice și să resimtă efectele secundare
benefice?
Astăzi, profesioniștii sănătății
și moderatorii emisiunilor de
dezbateri solicită informații. Eu
sunt mai des o sursă de inspirație și nu de inflamație. Atât medicii, cât și pacienții
au nevoie de vindecare și sunt
mult mai pregătiți să asculte și să învețe
astăzi. De fapt, recent am citit o carte foarte emoționantă
scrisă de un medic a cărui soție a
murit de cancer. În carte, el îmi cere scuze. Acum, el și
eu nu ne-am întâlnit niciodată și nu
are pentru ce să-și ceară scuze, în afara
convingerilor lui anterioare. Mesajul pe care îl împărtășește prin cartea sa este
următorul: a învățat că familia lui a avut o
experiență unică și
grea, nu doar un diagnostic pentru care cineva a prescris un tratament. Învățăturile și
meditațiile mele au fost importante
pentru el și pentru soția lui, în timp ce au trăit
acea experiență. Deodată speranța și
iubirea au devenit terapii complementare foarte importante.
Înainte de a scrie această
introducere, am recitit cărțile
mele publicate până acum și nu
am fost dezamăgit de ceea ce am citit. Există multe informații importante și utile în aceste cărți. Ele sunt manuale bune de pregătire
pentru cei care se confruntă cu adversitatea. Astăzi sunt chiar mai înțelept, datorită experienței mele avansate cu
adversitatea și prin ceea ce am învățat de când am scris aceste cărți și
am înființat Grupul Pacienților Excepționali
Bolnavi de Cancer, în 1978. Doresc să împărtășesc
ce am învățat în acest timp.
Unul din lucrurile pe care le-am învățat este că nu am descoperit
nimic nou despre comportamentul de supraviețuire.
Mesajul este străvechi și
poate fi găsit în cuvintele profeților
din vechime și ale celor care luptă să
supraviețuiască dificultăților de astăzi, de la pacienții excepționali
la membrii Alcoolicilor Anonimi și la
pușcașii
marini. Știința
și medicina au confirmat
desigur, prin cercetări recente, profilul de personalitate și psihologia asociate
comportamentului de supraviețuire și modul cum pot acestea să
influențeze chimia corpului și capacitatea sa de vindecare.
Informațiile
despre vindecare și supraviețuire
ne fuseseră transmise de mii de ani de toți
marii profeți și
conducători spirituali. Ceea ce am învățat
este că mesajul lor seamănă cu al meu. Când găsim o temă comună în scrierile
vindecătorilor, știm că există adevăr în ele.
Dacă ar fi să rescriu astăzi cărțile
mele, m-aș asigura că includ mesajele
acestor vindecători și cele
mai recente dovezi științifice privind avantajele
acestui tip de comportament și stil
de viață.
Dacă ar fi să rescriu cartea Iubire, medicină și miracole, aș putea să iau în calcul
schimbarea titlului în Efectele secundare
ale cancerului. Vindecarea este dificilă, la fel ca orice schimbare pe care
trebuie să o facem în viață. Eu și alții
am învățat totuși
că efectele secundare ale cancerului ar putea să nu fie exclusiv rele. Da,
cancerul poate ucide și noi
tindem să vedem efectele secundare ca probleme, însă există și efecte secundare bune. Conștientizarea faptului că suntem
muritori ne poate face să ne trezim și să
trăim o viață autentică, plină se semnificații. Vă pot citi un articol
intitulat Mulțumesc lui Dumnezeu că am
cancer. Mulțumesc lui Dumnezeu este pentru
timpul pe care cancerul i l-a oferit autorului să învețe
despre frumusețea, bunătatea și iubirea care există pentru
noi și trebuie să le împărtășim. Aceste efecte secundare pot
produce și o prelungire a vieții.
Rățușca cea urâtă a trebuit să facă
multe eforturi personale pentru a se regăsi pe sine, pentru a-și regăsi frumusețea și
a-și vindeca viața. Ea nu avea sprijin din
partea familiei sau a profesioniștilor
sănătății, care să o ajute să găsească
stima de sine și iubirea. A găsit-o reflectând.
Eu simt că un pacient nu ar trebui să treacă prin aceeași
luptă. Familia și profesioniștii din domeniul medical ar
trebui să fie capabili să educe și să
instruiască oamenii în legătură cu comportamentul de supraviețuire adecvat atunci când
adversitatea, sub forma bolii, apare în viața
lor. Problema nu este să trăim veșnic și să-l punem la încercare pe
Dumnezeu, ci să utilizăm toate forțele
fizice și emoționale
de care dispunem pentru vindecare. Mintea și
corpul nu sunt unități
separate, ci formează un sistem integrat. Felul în care acționăm
și ceea ce gândim, mâncăm și simțim
au toate legătură cu sănătatea noastră. Medicii ar trebui să fie capabili să-i
învețe acest comportament pe pacienții lor. Eu petrec acum mai mult
timp decât oricând învățându-i
pe alții și
cei mai recunoscători pacienți ai
mei sunt cei care îmi mulțumesc
că i-am învățat cum să facă față greutăților
vieții, nu doar aspectelor fizice.
Educația
medicală nu se ocupă de multe din dificultățile
cu care trebuie să se confrunte medicii și
pacienții lor. Medicii trebuie să fie
buni tehnicieni și să știe
cum să prescrie tratamente și
medicamente, dar pentru ca vindecarea să aibă loc, ei trebuie să incorporeze în
tratamentul lor și filosofia și spiritualitatea. Noi trebuie
să simțim, așa
cum trebuie să gândim. Când existența unui
om este amenințată, sunt mai multe probleme și întrebări cu care avem de
luptat, în afara medicamentelor de luat sau a operației
ce ar trebui făcută. Așa cum
scria o doamnă, avem nevoie de o societate de investiții
reciproce pacientul și
medicul investind unul în celălalt.
Deci cum să manifești un comportament de supraviețuitor și
cum să găsești un doctor bun, care știe să-și
folosească expertiza și să
fie învățătorul tău? Întreabă-l pe
doctor dacă a fost criticat vreodată de familia lui, de pacienți sau de asistente. Dacă vă
răspunde că a fost criticat, acel doctor este bun și
trebuie folosit. De ce? Fiindcă este o persoană de la care ai o speranță. Nu critici o persoană despre
care nu crezi că este dornică să asculte, să învețe
și care speri să se schimbe. Așa cum spunea poetul persan
Rumi: Criticile îmi lustruiesc oglinda. Medicii buni înțeleg
acest lucru. De asemenea, asistentele îi cunosc pe medicii capabili, grijulii,
din experiența lor cu ei, deci întrebați-le care este părerea lor și nu ezitați
să spuneți cu voce tare dacă nu sunteți tratați
cu respect. Comportamentul supus nu este un comportament de supraviețuire. Căutați să fiți
o ființă umană, nu un diagnostic sau
un număr într-un salon.
Am amintit că, în timp ce îmi revedeam
cărțile anterioare, m-am simțit satisfăcut de conținutul lor. Următorul meu
sentiment a fost pur și
simplu să-mi amintesc numeroșii
oameni minunați și
plini de iubire care au fost și încă
sunt învățătorii mei. Acum, când nu mai
stau alături de ei mai multe ore în fiecare săptămână, le simt lipsa, și recitindu-le întâmplările
ajung într-adevăr să le înțeleg
mult mai clar.
Atât de multe religii și filosofii ne spun cum să ne
găsim calea. Ceea ce încearcă toate să ne spună este să fim atenți la sentimentele și trăirile noastre și să le lăsăm să ne
călăuzească. Dacă ne ignorăm corpul și mesajele
lui, la un moment dat vom suporta consecințele.
Două dintre mesajele lui Iisus Hristos rezumă foarte bine acest lucru: Cel
care caută să-și salveze viața și-o
va pierde și cel care este dornic să-și piardă viața și-o
va salva. Eu interpretez aceste cuvinte ca însemnând că ne pierdem viața autentică atunci când o facem
să depindă de solicitările altora sau când devenim ceea ce vor alții să fim pentru a le obține iubirea sau pur și simplu pentru a continua să
aibă grijă de noi. Atunci când conștientizăm
că suntem muritori, refuzăm să trăim viața care
ne omoară și începem să trăim și să fim noi înșine. La nivel practic, s-ar
putea să fie nevoie să ne schimbăm ocupațiile,
să ne mutăm în altă locuință, să
ne vindecăm ori să punem capăt unor relații, să
găsim o nouă atitudine și un
nou rost în viață și
să lucrăm pentru adevăratul Dumnezeu.
Viața
voastră este păstrată în corpul vostru. Al doilea mesaj al lui Iisus Hristos:
Dacă nu manifești ceea ce se află în lăuntrul
tău, ce nu manifești te va distruge. Dacă dai naștere la ce se află în lăuntrul
tău, ceea ce vei da naștere
te va mântui. El vorbește
despre sentimente și
despre amintirile corpului și are
dreptate.
Primele scrieri spirituale ne spun să
stăm liniștiți
și să ascultăm. Kabbala ne dă
instrucțiuni specifice despre cum să
auzim glasul lui Dumnezeu și să
ne luminăm, astfel încât înțelepciunea
noastră să poată fi folosită pentru a-i ajuta pe alții.
Supraviețuitorii își
găsesc timp să stea liniștiți și
să asculte. Puteți să-i spuneți meditație,
imaginație, vizualizare, relaxare sau ținerea unui jurnal, dar toate
acestea înseamnă să-ți găsești timp să stai liniștit și
să asculți vocea lăuntrică și vocea care ți se adresează. Adesea am
această experiență când ies să alerg ori să merg
cu bicicleta singur, atunci când nimic nu mă distrage. Faceți-vă timp să ascultați. Dacă ascultați, veți
învăța care este misiunea voastră
aici și veți
fi capabili să muriți
plini de bucurie, știind
că ați servit în felul vostru și că ați
împlinit motivele pentru care ați fost
creați. Supraviețuitorii se ocupă de aspectele
spirituale, esențiale și
emoționale ale vieții lor. Când ne promitem să
trăim iubirea necondiționată,
altruistă, începe adevărata vindecare. Atunci nu ne mai străduim să schimbăm
oamenii, ci ne consacrăm oamenilor. Iubirea însăși
este o forță vindecătoare miraculoasă.
Într-un sens, este miracolul și
motivul pentru care existăm. Deci întrebați-vă ce
lecție aveți
de învățat aici și
învățați
acea lecție în timp ce împărțiți
iubire lumii. Amintiți-vă
că orbirea iubirii face lucruri mărețe
pentru înlăturarea rănilor lumii.
Noi spunem că iubirea este oarbă
fiindcă ea ne ajută să vedem lumea într-un mod semnificativ pentru supraviețuire. Orbirea iubirii este
terapeutică, deoarece ne permite să funcționăm
fără să păstrăm în noi imaginile greutăților
vieții. Ea spune oamenilor: Dacă
nu puteți iubi, cel puțin folosiți-vă
uitarea pentru a putea trăi o viață mai
liniștită, incapabili să vă amintiți toate lucrurile pe care
oamenii le-au făcut să vă enerveze. Sunt aici să vă ajut să supraviețuiți
și la fel este și Creatorul nostru. Dacă
Dumnezeu nu ar fi fost energie inteligentă și
plină de iubire, nici unul dintre noi nu ar fi aici și
acum. Capacitatea de vindecare este înnăscută în noi și
în toate ființele vii. Dumnezeu nu joacă la
curse. Ne deranjează când bacteriile devin rezistente la antibiotice, dar nu
prin capacitatea noastră de a deveni rezistenți
față boli. Amândouă sunt mecanisme
de supraviețuire puse acolo de Creatorul
nostru pentru a susține
viața în mod echilibrat.
Nu trăiți
un rol. Trăiți o viață
autentică. Mulți oameni mor atunci când nu mai
pot să lucreze din cauza bolii. Ei nu văd relațiile
ca fiind o altă rațiune
de a trăi. Pe de altă parte, o mamă cu nouă copii s-ar putea să nu moară din
cauza nașterii copiilor, ci atunci când
copiii părăsesc casa părintească. Descoperiți-vă
viața și
trăiți-o. Nu trăiți un rol.
Vă rog să vă amintiți că informațiile nu schimbă pe nimeni.
Inspirația da. Găsiți-vă rațiunea
de a trăi, rostul vieții.
Lăsați-vă inspirați și
urmați revelația
și transformarea. Eu am găsit
doar câteva informații
care vă pot ajuta să vă schimbați.
Este vorba de faptul că sunteți muritori
și că veți
muri într-o zi. Prin urmare, nu faceți ceva
să nu muriți, ci faceți
lucruri care vă întăresc calitatea vieții și s-ar putea să fiți surprinși
cât de mult veți trăi. Acceptați că veți
muri și luați
decizii privind felul în care doriți să
vă petreceți timpul limitat pe care îl aveți. Atunci nu trebuie să mergeți la terapie în ceruri pentru a
trata amărăciunea și
resentimentele pentru toate lucrurile pe care le-ați
făcut și apoi să muriți oricum.
Învățați din înțelepciunea
altora și bucurați-vă
de experiența vieții.
Amintiți-vă că Biblia se încheie cu
Revelații și
nu cu Concluzii, iar terminarea unei școli
este doar un început, nu un sfârșit. Vă
rog să primiți această carte ca pe o revelație și
să-mi permiteți să vă fiu călăuzitor pentru
transformare și pentru o viață liniștită,
plină de iubire și de vindecare. Începeți acum.
Dr.
Bernie S. Siegel.CaracteristiciNumărul de pagini: 303 + 8 cu ilustrații colorFormatul în cm. (l x L x g): 13 x 20 x 1.4I.S.B.N.: 978-606-756-010-7Traducerea din limba engleză: prof. dr. Mihai PopescuTitlul original: Love, Medicine and Miracles: Lessons Learned about Self-Healing from a Surgeon`s Experience with Exceptional Patients A apărut în: 2016-11 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
 | Terapia tatălui Cum să îți vindeci problemele legate de tată, astfel încât să te poți bucura de viața ta |
|
|
|
|
|
 | Vindecă-ți corpul Cauzele mentale ale bolilor fizice și modalitățile metafizice prin care acestea pot fi vindecate |
|
 | Codul emoțiilor Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire |
|
 | Emoțiile negative Cum să ne eliberăm de frică, anxietate, tristețe, furie, agresivitate, rușine |
|
|
|
|
 | Terapia tatălui Cum să îți vindeci problemele legate de tată, astfel încât să te poți bucura de viața ta |
|
|
 | Viață după viață Investigarea unui fenomen: supraviețuirea dincolo de moartea corpului fizic |
|
|
|
|
|
 | Terapia tatălui Cum să îți vindeci problemele legate de tată, astfel încât să te poți bucura de viața ta |
|
|
|
 | Vindecarea chakrelor Un ghid al începătorului pentru diferite tehnici de autovindecare prin echilibrarea chakrelor |
|
 | Vindecă-ți corpul Cauzele mentale ale bolilor fizice și modalitățile metafizice prin care acestea pot fi vindecate |
|
 | Codul emoțiilor Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire |
|
|
 | Vrăjitoarea verde Ghidul complet al magiei naturale bazate pe plante medicinale, flori, uleiuri esențiale și multe altele |
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|