Reflecţii şi gânduri despre

Iubire, medicină şi miracole

Sunt câteva lucruri pe care sunt fericit să vi le împărtăşesc, de când am scris Iubire, medicină şi miracole.

          M-am retras din practicarea chirurgiei în 1989, deoarece în acea vreme mai mulţi profesionişti din domeniul îngrijirii sănătăţii era dornici să-mi asculte mesajul. Din momentul în care au înţeles că munca mea avea o bază ştiinţifică, ei erau dornici să o accepte. Nu a mai trebuit să mă tot explic, dar puteam în schimb să-mi împărtăşesc experienţa şi să ajut astfel mai mulţi oameni prin ceea ce învăţasem. Cu zece sau cu douăzeci de ani în urmă, dacă ascultau, erau mai dispuşi să pună în discuţie validitatea lucrurilor pe care le spuneam. Eu apăream în toate acele emisiuni de dezbateri ca o sursă de conflict şi de controversă. Erau multe neînţelegeri privind afirmaţiile pe care le făcusem despre rolul bolii în viaţa unei persoane. Am irosit mult timp apărându-mă şi explicând ce am vrut să spun. Ceea ce încercam să spun era că boala are asupra vieţii unei persoane efecte care depăşesc dimensiunea fizică. Existau efecte secundare benefice şi o libertate de a trăi, pe care unii oameni o obţineau datorită bolii, deoarece îi făcea să conştientizeze că sunt muritori. Din moment ce noi toţi suntem muritori, de ce unii oameni au nevoie să se îmbolnăvească pentru a avea libertatea să-şi trăiască vieţile lor unice şi să resimtă efectele secundare benefice?

          Astăzi, profesioniştii sănătăţii şi moderatorii emisiunilor de dezbateri solicită informaţii. Eu sunt mai des o sursă de inspiraţie şi nu de inflamaţie. Atât medicii, cât şi pacienţii au nevoie de vindecare şi sunt mult mai pregătiţi să asculte şi să înveţe astăzi. De fapt, recent am citit o carte foarte emoţionantă scrisă de un medic a cărui soţie a murit de cancer. În carte, el îmi cere scuze. Acum, el şi eu nu ne-am întâlnit niciodată şi nu are pentru ce să-şi ceară scuze, în afara convingerilor lui anterioare. Mesajul pe care îl împărtăşeşte prin cartea sa este următorul: a învăţat că familia lui a avut o experienţă unică şi grea, nu doar un diagnostic pentru care cineva a prescris un tratament. Învăţăturile şi meditaţiile mele au fost importante pentru el şi pentru soţia lui, în timp ce au trăit acea experienţă. Deodată speranţa şi iubirea au devenit terapii complementare foarte importante.

          Înainte de a scrie această introducere, am recitit cărţile mele publicate până acum şi nu am fost dezamăgit de ceea ce am citit. Există multe informaţii importante şi utile în aceste cărţi. Ele sunt manuale bune de pregătire pentru cei care se confruntă cu adversitatea. Astăzi sunt chiar mai înţelept, datorită experienţei mele avansate cu adversitatea şi prin ceea ce am învăţat de când am scris aceste cărţi şi am înfiinţat Grupul Pacienţilor Excepţionali Bolnavi de Cancer, în 1978. Doresc să împărtăşesc ce am învăţat în acest timp.

          Unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că nu am descoperit nimic nou despre comportamentul de supravieţuire. Mesajul este străvechi şi poate fi găsit în cuvintele profeţilor din vechime şi ale celor care luptă să supravieţuiască dificultăţilor de astăzi, de la pacienţii excepţionali la membrii Alcoolicilor Anonimi şi la puşcaşii marini. Știinţa şi medicina au confirmat desigur, prin cercetări recente, profilul de personalitate şi psihologia asociate comportamentului de supravieţuire şi modul cum pot acestea să influenţeze chimia corpului şi capacitatea sa de vindecare.

          Informaţiile despre vindecare şi supravieţuire ne fuseseră transmise de mii de ani de toţi marii profeţi şi conducători spirituali. Ceea ce am învăţat este că mesajul lor seamănă cu al meu. Când găsim o temă comună în scrierile vindecătorilor, ştim că există adevăr în ele. Dacă ar fi să rescriu astăzi cărţile mele, m-aş asigura că includ mesajele acestor vindecători şi cele mai recente dovezi ştiinţifice privind avantajele acestui tip de comportament şi stil de viaţă.

          Dacă ar fi să rescriu cartea Iubire, medicină şi miracole, aş putea să iau în calcul schimbarea titlului în Efectele secundare ale cancerului. Vindecarea este dificilă, la fel ca orice schimbare pe care trebuie să o facem în viaţă. Eu şi alţii am învăţat totuşi că efectele secundare ale cancerului ar putea să nu fie exclusiv rele. Da, cancerul poate ucide şi noi tindem să vedem efectele secundare ca probleme, însă există şi efecte secundare bune. Conştientizarea faptului că suntem muritori ne poate face să ne trezim şi să trăim o viaţă autentică, plină se semnificaţii. Vă pot citi un articol intitulat „Mulţumesc lui Dumnezeu că am cancer”. „Mulţumesc lui Dumnezeu” este pentru timpul pe care cancerul i l-a oferit autorului să înveţe despre frumuseţea, bunătatea şi iubirea care există pentru noi şi trebuie să le împărtăşim. Aceste efecte secundare pot produce şi o prelungire a vieţii.

          Răţuşca cea urâtă a trebuit să facă multe eforturi personale pentru a se regăsi pe sine, pentru a-şi regăsi frumuseţea şi a-şi vindeca viaţa. Ea nu avea sprijin din partea familiei sau a profesioniştilor sănătăţii, care să o ajute să găsească stima de sine şi iubirea. A găsit-o reflectând. Eu simt că un pacient nu ar trebui să treacă prin aceeaşi luptă. Familia şi profesioniştii din domeniul medical ar trebui să fie capabili să educe şi să instruiască oamenii în legătură cu comportamentul de supravieţuire adecvat atunci când adversitatea, sub forma bolii, apare în viaţa lor. Problema nu este să trăim veşnic şi să-l punem la încercare pe Dumnezeu, ci să utilizăm toate forţele fizice şi emoţionale de care dispunem pentru vindecare. Mintea şi corpul nu sunt unităţi separate, ci formează un sistem integrat. Felul în care acţionăm şi ceea ce gândim, mâncăm şi simţim au toate legătură cu sănătatea noastră. Medicii ar trebui să fie capabili să-i înveţe acest comportament pe pacienţii lor. Eu petrec acum mai mult timp decât oricând învăţându-i pe alţii şi cei mai recunoscători pacienţi ai mei sunt cei care îmi mulţumesc că i-am învăţat cum să facă faţă greutăţilor vieţii, nu doar aspectelor fizice.

          Educaţia medicală nu se ocupă de multe din dificultăţile cu care trebuie să se confrunte medicii şi pacienţii lor. Medicii trebuie să fie buni tehnicieni şi să ştie cum să prescrie tratamente şi medicamente, dar pentru ca vindecarea să aibă loc, ei trebuie să incorporeze în tratamentul lor şi filosofia şi spiritualitatea. Noi trebuie să simţim, aşa cum trebuie să gândim. Când existenţa unui om este ameninţată, sunt mai multe probleme şi întrebări cu care avem de luptat, în afara medicamentelor de luat sau a operaţiei ce ar trebui făcută. Aşa cum scria o doamnă, avem nevoie de o societate de investiţii reciproce – pacientul şi medicul investind unul în celălalt.

          Deci cum să manifeşti un comportament de supravieţuitor şi cum să găseşti un doctor bun, care ştie să-şi folosească expertiza şi să fie învăţătorul tău? Întreabă-l pe doctor dacă a fost criticat vreodată de familia lui, de pacienţi sau de asistente. Dacă vă răspunde că a fost criticat, acel doctor este bun şi trebuie folosit. De ce? Fiindcă este o persoană de la care ai o speranţă. Nu critici o persoană despre care nu crezi că este dornică să asculte, să înveţe şi care speri să se schimbe. Aşa cum spunea poetul persan Rumi: „Criticile îmi lustruiesc oglinda”. Medicii buni înţeleg acest lucru. De asemenea, asistentele îi cunosc pe medicii capabili, grijulii, din experienţa lor cu ei, deci întrebaţi-le care este părerea lor şi nu ezitaţi să spuneţi cu voce tare dacă nu sunteţi trataţi cu respect. Comportamentul supus nu este un comportament de supravieţuire. Căutaţi să fiţi o fiinţă umană, nu un diagnostic sau un număr într-un salon.