3524 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
DescriereSfantul Efrem cel Nou, izbavitorul celor nedreptatiti si al celor care se afla in procese. Marturii si rugaciuni de folos
Prin izbânda martiriului Sfântului Efrem, moartea a fost din nou biruită
cu puterea lui Hristos, iar aceasta s-a săvârsit în inima
monahului-mucenic dintru împlinirea dragostei pentru vrăjmasi.
Învesmântându-se întru lumina lui Dumnezeu si vărsându-si sângele în
cumplite cazne pe Colina Neprihănitilor, azi Sfântul Efrem surâde
tuturor nedreptătitilor lumii, adeverind deplin nădejdea adusă de
Învierea Domnului.
Bratele dragostei sale ne cuprind pe toti cei împovărati de nedreptătile
altora sau de ale noastre, topind în îmbrătisarea sa tot amarul si
mâhnirea cea din lume. Îndreptându-ne cugetul inimii către Sfântul
Efrem, primim alinare, mângâiere, dar mai ales întărire si răbdare întru
a suferi cele îngăduite de Dumnezeu asupra noastră.
Fie ca, pe Sfântul Efrem avându-l împreună-călător în căile acestei
vieti, să ne înseninăm cu liniste lăuntrică, ca si noi să fim încununati
de cuvântul Mântuitorului, care spune: Si veti fi urâti de toti pentru
numele Meu; iar cel care va răbda până în sfârsit, acela se va mântui
(Matei 10, 22).
CaracteristiciNumărul de pagini: 112Formatul în cm. (l x L): 11 x 16 I.S.B.N.: 9789731364650 A apărut în: 2016-03 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|