„Trebuie sa slăbesc” nu mai este hotărârea cea mai fierbinte de început
de an. „Trebuie să scap de datorii” i-a luat locul.
Dar, tot așa cum nu toate tipurile de grăsimi sunt nocive pentru sănătatea ta,
nu toate tipurile de datorii sunt dăunătoare averii tale.
Jon Hanson a aflat prin suferință toate fațetele datoriei și a
supraviețuit, iar acum te poate ajuta să nu împărtășești aceeași soartă.
Perspectiva pătrunzătoare asupra datoriilor și tonul
alert îți vor dezvălui care sunt tipurile profitabile de datorii... și vei avea
multe surprize când vei afla care sunt cele neprofitabile. Hanson
nu numai că stabilește trăsăturile datoriilor, dar distruge și anumite mituri
cum ar fi: Mit: Datoria este o problemă legată strict de bani. Adevăr: Datoria nu îți ia
doar banii. Îți răpește timpul, libertatea, liniștea sufletească și oportunitățile.
Datoria ne poate transforma pe toți în lași. Mit: Datoria este o plată pe care o faci pentru bunuri sau servicii. Adevăr:
Datoria nu este o plată în adevăratul sens al cuvântului. Este doar o pretenție
asupra veniturilor tale viitoare. Mit: Te poți îndatora la douăzeci de ani, în ideea că mai târziu vei putea câștiga
mai mulți bani. Adevăr: Dacă ai obiceiuri proaste de cheltuire când ai un venit
mic, nu vei scăpa de ele mai târziu. Deseori, un venit mai mare se traduce prin
și mai multe datorii. Mit: Nu te poți îmbogăți decât dacă ai un venit mare. Adevăr: Aproape orice
venit bine administrat poate crea avere.
Datorii profitabile, datorii neprofitabile nu îți oferă
soluții de moment. Vei învăța cum să conștientizezi unde te afli din punct de
vedere financiar și ce să faci cu venitul tău actual.
Așa că e momentul să te întrebi: Cum mă descurc? Cum mă descurc de fapt?
Nu uita: „Trecutul este trecut doar în măsura în care nu mai plătești pentru
el.”