O, ce mare dragoste neiubitoare de sine! Ce mare nevoință întru cugetare și răbdare ce întrece puterile omenești!
Oricine putea, privindu-l, să aibă în el o pildă vrednică de cinstire.
Fața lui, luminată de curăția sufletului, era o icoană a blândeții,
smereniei și simplității evanghelice
Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos: Viața și acatistul
7.006.65RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
O, ce mare dragoste neiubitoare de sine! Ce mare nevoință întru cugetare și răbdare ce întrece puterile omenești!
Oricine putea, privindu-l, să aibă în el o pildă vrednică de cinstire.
Fața lui, luminată de curăția sufletului, era o icoană a blândeții,
smereniei și simplității evanghelice. Privirea sa adâncă și fruntea sa
îngândurată dădeau mărturie limpede asupra faptului că mintea lui era
întotdeauna prinsă cu cele nevăzute. Viețuind cu oamenii la arătare,
starețul petrecea lăuntric cu Dumnezeu, călătorind cu mintea la cer. Dar
numai cei ce aveau cunoștință de „lucrarea minții“ puteau vedea că el
săvârșește mereu și fără încetare rugăciunea în mintea și inima sa.
Puțini oameni reușeau să se apropie de starețul Teofil ca să ia
binecuvântare; el petrecea zile întregi în pădure, la rugăciune și
numai către vecernie se întorcea acasă pentru a prinde începutul
dumnezeieștii slujbe. Însă, chiar dacă reușea cineva să se apropie,
starețul îl umbrea cu binecuvântarea din mers, stăpânit parcă de o
anumită grabă. Îndeobște, fericitului nu-i plăcea deloc să fie luat în
seamă sau să fie distras de la rugăciune. De aceea, atunci când băga de
seamă că este așteptat în cale de către rugători, o cotea într-o parte,
prin desiș; iar dacă asta se întâmpla chiar în mănăstire, atunci se suia
într-un stejar înalt care creștea chiar pe arhondaric și pe ale cărui
ramuri erau prinse patru scânduri, ori se ascundea în grădina mănăstirii
(unde se află acum bolnița pentru călugări foarte bătrâni) și se vâra
acolo într-o groapă adâncă.