| Curdie și tatăl lui erau dintre aceștia: munca lor era să aducă la lumină lucruri ascunse; ei căutau argint în stâncă și, când îl găseau, îl cărau afară. Despre multe alte lucruri prețioase cile muntelui lor însă nu știau mai nimic. Dar o, cât de dulce era aerul de pe munte când ieșeau afară la apusul soarelui să meargă acasă la cea care-i era unuia mamă și celuilalt soție! Ei respirau adânc atunci.Minele aparțineau regelui țării, iar minerii erau în serviciul acestuia, lucrând sub supraveghetorii și ofițerii lui. Acesta era un rege adevărat - adică unul care cârmuia spre binele poporului său, și nu doar cât să ducă el un trai plăcut; iar argintul nu-i trebuia ca să-și cumpere lucruri scumpe, ci ca să-1 ajute să guverneze țara și să plătească armatele, care o apărau de unii vecini ce nu le dădeau pace, și judecătorii puși de el să împartă dreptatea între oameni, în așa fel încât aceștia să învețe să fie drepți, ba chiar să ajungă să nu mai fie nevoie de ei.Nimic din ce putea fi scos din inima muntelui n-ar fi putut servi unor scopuri mai bune ca argintul pe care-1 extrăgeau minerii regelui pentru acesta. Erau oameni în țară care, atunci când puneau mâinile pe argint, îl înjoseau încuindu-1 în cufere și făcându-1 astfel să se îmbolnăvească, iar atunci acesta era numit mamona și isca tot felul de certuri; dar când ieșea direct din mâinile regelui nu făcea decât prieteni, aerul ținându-1 curat.Cam cu un an înainte ca această poveste să înceapă, o serie de evenimente cu totul remarcabile abia luaseră sfârșit. Voi istorisi aici dintre ele doar atâtea câte sunt necesare pentru a observa vârfurile rădăcinilor copacului poveștii mele.Sus pe munte, pe una din numeroasele lui culmi, era așezat un conac vechi și măreț, jumătate gospodărie țărănească, jumătate castel, aparținând regelui; și acolo fusese crescută până aproape de vârsta de 9 ani Prințesa Irene, singurul copil al regelui. Cu siguranță ea ar mai fi rămas acolo încă mult timp, dacă n-ar fi avut loc întâmplările neobișnuite la care m-am referit.La acea vreme, grotele muntelui erau locuite de niște creaturi numite goblini, care din diferite motive aduceau nenumărate necazuri tuturor, fiind însă periculoși de-a dreptul pentru mica prințesă. Datorită în cea mai mare parte devotamentului veghetor și vitejiei lui Curdie, planurile goblinilor fură răsturnate și întoarse împotriva lor înșiși, spre propria distrugere, așa încât acum mai erau foarte puțini în viață; iar minerii credeau că nu mai rămăsese nici un goblin înăuntrul muntelui.Regele fusese atât de încântat de băiat - care n-avea nici 13 ani pe atunci - încât, pe când se pregătea să plece cu fata lui, îl rugă să-i însoțească; dar fu încă și mai mulțumit când acesta îi spuse că prefera să rămână cu părinții săi. Era un rege bun și drept, și știa că dragostea unui băiat ce nu și-ar părăsi părinții pentru a deveni un om de seamă valora cât zece mii de oferte de a muri pentru rege, cum se va și dovedi la timpul potrivit. Părinții lui l-ar fi lăsat să plece fără nici o strângere de inimă, căci erau la fel de buni ca regele, acesta și ei înțelegându-se perfect; dar în privința aceasta Curdie simțea că trebuia să hotărască singur, nepărându-i-se că ar putea face pentru rege ceva ce n-ar fi putut fi făcut la fel de bine de către unul dintre numeroșii servitori ai acestuia. Așa că regele își luă un cald bun rămas de la ei toți și o porni călare, cu fata sa așezată înaintea lui în șa.Tristețea cuprinse muntele și pe mineri odată cu plecarea Irenei, iar Curdie nu mai fluieră timp de o săptămână încheiată. Cât despre cântecele sale, acum nu mai avea nici un motiv să le compună. El le scornise doar ca să-i pună pe fugă pe goblini, iar acum aceștia nu mai erau - bine că scăpaseră de ei —, numai că plecase și prințesa! De n-ar fi fost ea în primejdie, el ar fi preferat ca lucrurile să fi rămas ca înainte. Dar oricine își vede de treaba lui cu hărnicie se umple în curând de voioșie… |
Adevăr Divin
