www.FotoMars.ro

CAPITOLUL 1

Ayurveda: un sistem milenar de vindecare a trupului şi a sufletului

Ayurveda este practic cel mai vechi sistem de medicină din lume, documentat istoric (>6000 ani). Ayurveda clasică s–a dezvoltat şi practicat tradiţional pe teritoriul Indiei. Budismul a preluat Ayurveda şi a dus–o în Tibet şi în alte ţări – precum Thailanda, Birmania –, dezvoltând şi aducând anumite specificuri loca le. Medicina tibetană, fundamentată în secolele IV–VI asociază noţiunile de Ayurveda cu viziunea medicinei chineze în legătură cu cele 5 elemente şi teoria circulaţiei energiei în meridiane. În prezent Ayurveda are succes în creştere în multe ţări din lume – SUA, Australia, Europa, Rusia, America de sud – unde există atât clinici particulare cât şi cursuri de iniţiere, organizate permanent.

Faptul că devine din ce în ce mai cunoscută, arată că Ayurveda este un sistem viabil, care a făcut faţă cu succes probei aspre a timpului şi în plus ea se pliază pe necesităţile oricărei epoci, nefiind „înţepenită” doar într-un anumit context spatio – temporal. Ea răspunde pe deplin problematicii umane în general, atât pentru omul din antichitate cât şi pentru cel contemporan.

Etimologic, Ayurveda provine din cuvintele sanskrite ayus = viaţă şi veda = ştiinţă, cunoaştere. Pe scurt, Ayurveda înseamnă acea ştiinţă care se ocupă cu studierea aspectelor referitoare la viaţă în întregul ei. Mai poate fi numită şi Ştiinţa Vieţii sau chiar a longevităţii. Ea este una din cele 4 Veda, scrieri fundamentale ale Indiei şi aşa cum se afirmă în tradiţie, este chiar „cea mai respectată dintre ele” întrucât ea indică „ceea ce este adecvat şi ceea ce este neadecvat, ceea ce este fericit sau nefericit în condiţiile de viaţă ale fiinţei umane, precum şi ceea ce este favorabil sau nefavorabil pentru longevitate, ca şi măsura vieţii în sine”. Cunoştinţele sale străvechi şi procedeele terapeutice specifice, unele dintre ele inedite pentru omul contemporan, fac din Ayurveda o ştiinţă de o mare profunzime şi fineţe. În acelaşi timp, ea se pretează unui studiu sistematic şi este uşor accesibilă mentalităţii noastre occidentale. Aceasta pentru că la modul esenţial ea este simplă (fără a fi strnplistă), întrucât a ajuns la esenţe. Mai mult, cunoştinţele sale sunt veritabile chei pentru redescoperirea propriilor noastre tradiţii de vindecare naturale, unele dintre ele uitate sau foarte puţin cunoscute si utilizate la ora actuala.

Ayurveda reprezintă mai mult decât o ştiinţă a vindecării. Ea este în realitate un veritabil mod de viaţă, simplu şi firesc, profund spiritual, care restabileşte armonia deplină a oricărei fiinţe umane atât cu ea însăşi, cât şi cu ceilalţi, cu tot ceea ce o înconjoară, în ultimă instanţă cu Divinitatea. Din punct de vedere practic, Ayurveda integrează şi unifică mai multe grupe de metode (cunoscute adesea ca ştiinţe de sine stătătoare), utilizate atât în scop terapeutic cât şi preventiv:

1. Utilizarea înţeleaptă a plantelor medicinale (fitoterapia);

2. Alimentaţia sănătoasă şi adecvată constituţiei (dietoterapia);

3. Utilizarea terapeutică a culorilor şi a vestimentaţiei (cromoterapia)

4. Folosirea în scop vindecător a cristalelor (cristaloterapia);

5. Valorificarea puterii curative a sunetelor (sonoterapia);

6. Utilizarea aromelor binefăcătoare naturale (aromoterapia)

7.  Metodele de purificare corporală (pancha–karma);

8. Masajul tradiţional ayurvedic (abhyanga);

9. Puterea vindecătoare a psihicului şi a minţii (psihoterapia);

10. Îmbunătăţirea şi adecvarea binefăcătoare a stilului de viaţă la tipologia constituţională;

Principii fundamentale în Ayurveda

Întregul sistem teoretic şi practic al Ayurvedei integrează anumite principii universal valabile:

Principiul holistic (integralităţii sau integrării unitare)

Sănătatea a fost dintotdeauna o problemă de unitate, de armonie a omului. Ayurveda nu urmăreşte doar obţinerea unei stări temporare de confort şi de bine fizic, psihic sau mental, ci armonizarea profundă a fiinţei umane la toate nivelurile sale. Astfel, Ayurveda investighează totdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia (sau dizarmonia) întregului se reflectă în fiecare parte componentă; şi invers, o acţiune terapeutică asupra unui nivel se va reflecta în mod specific şi asupra celorlalte niveluri şi chiar a întregului.

Ayurveda este un sistem care integrează într-un tot unitar opt ramuri medicale majore, de la ştiinţa ierburilor medicinale şi până la chirurgie şi psihologie. Mai mult, ea însăşi se integrează organic în orice perioadă istorică, fiind o ştiinţă dinamică, cu o aplicabilitate practică şi creativă în condiţii de permanentă transformare.

Principiul cauzalităţii

în sistemul Ayurveda se consideră că rădăcinile bolilor se află la nivel psihic şi mental şi că înainte de a se manifesta în corpul fizic, o afecţiune este deja generată la acest nivel. Gândurile şi emoţiile noastre predominante generează atitudini şi modul nostru de comportament, mai mult sau mai puţin armonios. Atunci când sunt dizarmonioase, ele se manifestă ca nişte suis–generis „unde seismice” de adâncime, care mai târziu vor declanşa un „seism” de suprafaţă – viitoarea boală. Prin urmare, toate remediile şi măsurile terapeutice ayurvedice se adresează cauzelor profunde ale bolilor şi nu simptomelor. Chiar dacă uneori acţiunea lor este mai lentă, ea este profund transformatoare şi lipsită de efecte secundare, precum în cazul medicaţiei de sinteză. Medicina modernă este o medicină simptomatică, ceea ce explică insuccesul său în eliminarea completă a multor boli. În plus, aceasta se datorează şi unei anumite comodităţi caracteristice omului, care îl face să evite modificarea în zonele sensibile ale fiinţei sale. Este mult mai uşor să iei o pastilă, care are eventual un gust neplăcut, dar se înghite cu apă, decât să–ţi modifici un mod de a gândi şi o anumită tendinţă psihică, adeseori foarte puternică (de exemplu o stare de gelozie sau de furie, care îţi va îmbolnăvi ficatul).

Principiul profilactic

Este acel principiu conform căruia este mult mai uşor (ca durată, efort implicat etc.) să acţionezi anticipativ şi să previi, decât să corectezi ulterior efectele rele ale unei acţiuni incorecte. Din acest punct de vedere medicina actuală este o medicină pasivă, de „aşteptare”, care acţionează abia atunci când boala este complet instalată. În Ayurveda accentul este pus pe menţinerea stării de sănătate pe o durată cât mai lungă de timp şi mai ales pe prevenirea oricărei forme de boală. Pentru aceasta sunt formulate anumite seturi de recomandări specifice, care integrează aspecte ce ţin de alimentaţie, utilizarea unor plante medicinale, activităţi, stil de viaţă şi care sunt adecvate în primul rând tipologiei fiinţei în cauză şi apoi momentului de timp: din zi, an sau vârstei. Practicianul ayurvedic model este, astfel, nu acela care reuşeşte „doar” să–şi vindece toţi pacienţii, ci acela care reuşeşte să nu mai aibă bolnavi printre oamenii pe care îi are în îngrijire.

Principiul simplităţii esenţiale

Poate fi rezumat la: „Adevărurile esenţiale sunt simple!”. Cunoştinţele din Ayurveda, chiar şi cele complexe, ne dau senzaţia foarte clară că sunt adevăruri pe care am fi putut în mod evident să le descoperim demult, care erau acolo dar pur şi simplu ne–ar fi trebuit un anumit gen de gândire sau de atenţie pentru a le observa. Toţi cei care au studiat Ayurveda, pe măsură ce învăţau ceva nou îşi dădeau seama că ar fi putut de fapt să intuiască respectivul aspect dacă ar fi privit cu foarte multă atenţie propria lor structură! Cu alte cuvinte, ca orice ştiinţă naturală, Ayurveda este conţinută de fapt în chiar manifestarea care permite studiul său, adică în Viaţa însăşi.

Se ştie că după circa 40 de ani de stil de viaţă mai mult sau mai puţin arbitrar, la fiinţa umană încep să se vadă consecinţele sub forma problemelor de sănătate. Ceea ce este mai trist este că ne–am obişnuit aşa şi începe să ni se pară firesc. Structura noastră nu este făcută astfel încât în mod inevitabil să sufere de anumite boli, ci dimpotrivă. Unele studii ştiinţifice de ultimă oră arată chiar că ea este „proiectată” să reziste 150 de ani sau chiar mai bine. Dacă ne uităm la animalele din sălbăticie, ele sunt mult mai puţin bolnave decât oamenii şi decât suratele lor care sunt pe lângă oameni. Prin urmare, acest

Pag. 19 – 23