Părintele arhimandrit Andrei Coroian ne invită prin cartea de față la un periplu prin sinaxar, de-a lungul anului bisericesc (1 septembrie – 31 august): o călătorie de suflet, cu scurte, dar procopsitoare popasuri pe 21 de piscuri de sfințenie (de la Sfîntul Ioan Apostolul, Evanghelistul și Teologul, prăznuit în 26 septembrie, pînă la Sfîntul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, prăznuit în 5 august), mai vechi sau mai noi, din largul lumii creștine sau din aria ortodoxiei românești.
Sînt, de fapt, predici rostite în zilele de cinstire ale unora dintre cei mai populari sfinți ai Ortodoxiei, prezentați în exemplaritatea vieții și în lamura învățăturii lor, pe înțelesul și pentru folosul sufletesc al unui public cît mai larg, nu întotdeauna suficient de cunoscător al tradiției hagiografice, deci al marilor modele istorice ale trăirii întru Hristos.
Fiecare sfînt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mîntuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se preamărește în toți sfinții Săi.
Pe lîngă sfinții neromâni, dar ocrotitori cerești consacrați ai României (Sfîntul Apostol Andrei, Sfînta Cuvioasă Parascheva, Sfîntul Dimitrie cel Nou Basarabov), ne sînt prezentați îndeaproape și cîțiva sfinți de un neam cu noi, cărora autorul le poartă o deosebită evlavie (Sfîntul Ioan Cassian, Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt, Sfîntul Cuvios Ioan Iacob, cel cu moaște întregi în lavra Hozevei) și care adaugă interesului prioritar religios al cărții și o binevenită dimensiune națională, înlesnind noilor generații o percepție mai proaspătă și mai profundă a istoriei noastre decît cea formată prin școală.
Cartea este un îndrumar părintesc spre o mai bună așezare moral-spirituală și spre o mai bună cunoaștere de noi înșine, în care sfinții sînt repere lăsate de Dumnezeu și ajutoare de Sus, ce ne întăresc în încredințarea că Chipul dumnezeiesc din noi se poate ridica și la dumnezeiasca Asemănare, oricît ar fi omul sub vremi și oricît ar fi vremile de grele… |