Ceea ce este decisiv pentru Biserică nu este vechimea unei mărturii
pentru sau împotriva icoanei (factorul cronologic), ci acordul sau
dezacordul acestei mărturii cu revelația creștină...
Refuzul imaginilor, în anumite curente din primele veacuri creștine, se explică mai degrabă printr-o anumită confuzie în atitudinea față de imagine, confuzie datorată fără îndoială absenței unui limbaj adecvat, atât pictural cât și verbal.
Pentru a răspunde tuturor acestor echivocuri și acestei diversități a atitudinilor față de artă, vor trebui găsite forme de artă și expresii verbale care să nu mai permită nicio neînțelegere.
De fapt, situația în domeniul artei era aceeași ca în teologie sau în liturghie.
Lipsa de claritate și de unitate se datora dificultății omului de a accepta, de a asimila și de a exprima ceea ce îl depășește. In plus, trebuie să ținem seama de faptul că Hristos a ales pentru întruparea Sa lumea iudeo-greco-romană.
În această lume, realitatea întrupării lui Dumnezeu și taina crucii erau pentru unii scandal, pentru alții nebunie. Scandal și nebunie era deci și imaginea care le reflecta, icoana…
Nimeni – și pentru foarte multă vreme – nu va mai putea intra în imperiul icoanei fără a-l avea drept ghid pe Leonid Uspensky. Fie că ignori totul despre acest domeniu, fie că admiți clișeele care acuză „decadența” icoanei, nu ai decât de câștigat citind capodopera uspenskiană. Până la publicarea cărții lui Uspensky ne puteam obține informațiile despre istoria icoanei doar prin intermediul disciplinelor profane. Se înțelege că nimeni cu contestă meritele științifice ale unor demersuri de acest ordin. Dar ele, toate abordările academice pe cât de erudite, pe atât de ne-inspirate (în sens religios) s-au făcut oarecum vinovate de hipertrofia unui metalimbaj a cărui rigoare a sufocat, nu de puține ori, „duhul” palpitant al artei sacre răsăritene. Grație lui Uspensky, toate aceste devieri de la gândirea matricială a Sfinților Părinți sunt corectate, adică așezate la locul lor – subaltern – pe harta noosferei”. (Teodor Baconsky).
După mai multe secole de criză iconografică, criză ce a culminat cu iconoclasmul din perioada comunistă, reluarea cursului firesc al marii tradiții artistice ortodoxe se face astăzi în mare măsura datorită monumentalei lucrări a lui Leonid Uspensky - „părintele înnoirii contemporane a iconografiei ortodoxe”, cum îi place părintelui Nikolai Ozolin, ucenicul său, să îl numească.
Părintele Nikolai Ozolin de la Institutul Saint-Serge din Paris este, în lumea ortodoxă, cel mai de seamă teolog al icoanei din vremea noastră. Format la școala Sorbonei, ucenic și continuator al lucrării marelui Leonid Uspensky pe tărâmul icoanei, părintele Nikolai Ozolin este cunoscut deja publicului din România prin cărțile sale Chipul lui Dumnezeu, Chipul omului, apărută la Editura Anastasia din București în anul 1998, apoi Iconografia ortodoxă a Cincizecimii și Tradiție și creativitate în arta creștină, Spovedania, o taina în criză, publicate la Editura Patmos din Cluj-Napoca în 2001, respectiv 2009.
|
Adevăr Divin
