Decus in Labore. Hiram tălmăcind calfei :. Maestrul Z & Discipolul A :. Herald :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

În cursul procesului iniţiatic, valoarea formativă a stadiului de calfă este esenţială, deoarece acesta presupune organic ideea de asociere, în sensul unei tovărăşii de muncă, în care colectivitatea e unită prin comuniunea întru starea de spirit. Guvernată de numărul 5, calfa devine o pentagramă vie!...

• Gelu Voican Voiculescu

Autor: Maestrul Z & Discipolul A

Editura: Herald

Colecţia: Iniţieri

Afişat de 21863 ori.

Cotaţie articol: excelent (5/5; 1 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	26.00 RON

	•Reducere:	15%
	•Preţ site:	22.10 RON *
	Momentan indisponibil(ă)! În prezent nu cunoaştem dacă şi când acest produs va fi în stocul nostru. Puteţi însă să faceţi precomandă şi astfel veţi fi anunţat(ă) atunci când acesta devine disponibil. Pentru aceasta trebuie să fiţi autentificat(ă).

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

III. DIALOG ÎNTRE MAESTRUL Z SI COMPANIONUL A

Companionul A: Titlul primei noastre cărţi l-am ales eu, pentru că era vorba despre început, iniţiere, dar şi despre a o lua de la capăt de fiecare dată. Te-aş ruga, aşadar, Drept Respectabile, să ne explici, acum la început de drum, cel de-al doilea titlu, acesta pe care l-ai ales dumneata, «Decus in labore».

Maestrul Z: Cu referire strictă la titlul ales va trebui să-ţi mărturisesc faptul că, iniţial, m-am gândit să intitulăm cartea noastră Ora et labora. Această expresie vine din timpurile străvechi când călugării creştini (casta sacerdotală a Brahman-ilor, ca să păstrăm legătura cu terminologia utilizată de Guenon) se amestecau printre cavaleri (casta regală, Kshatriya) şi luptau, cot la cot cu aceştia, pentru aceleaşi idealuri mai mult sau mai puţin explicite. Îndemnul este cumva de sorginte catolică (benedictină, pare-mi-se) şi a fost utilizat inclusiv în Masonerie dar şi, atenţie, în ortodoxismul nostru răsăritean.

În ritualul masonic ni se spune, la un moment dat, că „...munca unui francmason nu se termină niciodată!” Prin această formulare se sugerează că reuşita integrală (plenitudinea, realizarea spirituală, perfecţiunea, desăvârşirea) presupune efort constant, asiduitate şi credinţă neclintită bazată pe o cunoaştere care diferă radical de cea la care are acces omul de rând. Companionul are nevoie să fie îndemnat să se roage şi să muncească necontenit, mai ales că el este cel chemat să transpună în fapt Opera magna. Nu este vorba aici despre rugăciunea ca rugăminte adresată Domnului, ci de rugăciunea ca metodă de elevare spirituală. Dacă ar fi să utilizăm terminologia lui Ossendowski companionul a ieşit definitiv din arealul animalităţii şi se află acum în modului doi; este aşadar, un om întreg, conştient de menirea sa pe pământ, cu aspiraţia secretă de a ajunge şi el la apogeul carierei de om, dacă putem spune aşa: iluminarea propriu-zisă, marcată prin nivelul 600 pe scara lui David R. Hawkins.

Într-adevăr, acestea sunt reperele unui pământean: să muncească necontenit în domeniul său de activitate (fiecare om este rege la locul lui de muncă) şi, în acelaşi timp, să-şi facă rugăciunea conştiincios, adică să persevereze într-o metoda tradiţională de înălţare spirituală care-i va aduce sănătate, echilibru si o conduită normală între cei cu el de-o seamă. În argoul monahal ortodox, rucodelia (lucru de mână) înseamnă munca fizică rutinieră şi monotonă dublată constant de rugăciunea neîncetată, lucrarea spirituală ziditoare de Sine şi înălţătoare, mântuitoare, aducătoare de pace interioară.

Mai apoi, m-am gândit că ceva nu se potriveşte dacă mă opresc la acest dicton Ora et labora şi că mai bine ar fi să caut un aspect particular, strict masonic, care să facă trimitere la expresia metaforică Steaua înflăcărată. Cred că ţi-am spus de mai multe ori că eu nu prea sunt de acord cu autorii de cărţi masonice care afirmă că ritualul la gradul de calfă nu are aceeaşi tensiune ezoterică precum cele de la gradele ucenic şi maestru. De altfel şi pe tine te simt cu entuziasmul la nivelul cel mai de jos, din acest punct de vedere. Ei bine, fie chiar şi un singur episod, anume acela prin care se sugerează aspirantului că, la finalul stagiului de calfă, vede Steaua înflăcărată şi ar fi de ajuns ca să susţinem contrariul, cred eu. Acest infim (bobul de muştar din parabola evanghelică este la fel de minuscul şi insignifiant) dar deosebit de semnificativ şi înălţător moment referitor la Steaua înflăcărată căruia, de regulă, în practică, nu prea i se acordă atenţia cuvenită, marchează simbolic saltul calitativ, trecerea de la orizontală (nivela) la verticală (perpendiculara), sosirea aspirantului în Centrul cercului, al labirintului, dacă vrei. Aici si numai aici, în Centrul cercului (între Echer şi Cornpas), încep marile misterii iar reperele încetează brusc a mai fi mişcătoare şi înşelătoare precum cele din realitatea lumească. Ele i se fixează aspirantului în nuanţele absolutului, infinitului şi eternităţii. În această clipită inefabilă, care poate părea pentru omului obişnuit o cucerire definitivă a piscului ascensiunii, încep, la propriu, nebănuitele trepte ale măiestriei. Ajuns să trăiască aievea iluminarea, aspirantul se află de fapt în punctul de inflexiune care marchează limita dintre relativ şi absolut sau, simbolic spus, dintre planul orizontal şi cel vertical. Aflată în acest punct, calfa întrezăreşte însăşi structura nemanifestării şi, în general, o lume a tendinţelor despre a cărei existenţă nu avea nici cea mai mică bănuială. Ar merita poate să dezvoltăm mai mult acest subiect, însă, pentru a-ţi răspunde mai departe, mă voi opri aici cu argumentaţia, deocamdată.

Steaua înflăcărată, cu misterioasa literă G în centrul său, este pentru companion ceea ce, pentru ucenic, este Delta luminoasă cu ochiul lui Horus (nici cel drept, nici cel stâng, ci acel ochi poziţionat în mijlocul frunţii). Într-un document masonic datând de la sfârşitul secolului al XVII-lea (manuscrisul Sioane) sunt precizate cele trei bijuterii ale gradului de calfă (Steaua înflăcărată, Pavajul mozaicat şi Ciucurele dantelat). Pe atunci, la finele celei de-a cincea călătorii, i se atrăgea atenţia candidatului: .La aminte, Frate, la această misterioasă Stea înflăcărată şi niciodată să n-o pierzi din vedere: ea este emblema puterii nevăzute care-l înalţă pe om la cele mai de seamă înfăptuiri. Pe drept cuvânt Steaua înflăcărată este simbolul Focului sacru, al fărâmei de Lumină din care Dumnezeu ne-a alcătuit sufletele şi în baza căreia putem să deosebim, să cunoaştem şi să aplicam Adevărul şi Dreptatea. „(4) În textul respectiv se nominalizează, ca bijuterie, Ciucurele dantelat, în realitate, însă, Lanţul de unire (simbolizând interconectarea fraţilor) este elementul reprezentativ al gradului de calfă, Ciucurele fiind doar un accesoriu al acestuia, cel care punctează capătul Lanţului.

Şi totuşi, cu toate cele spuse mai sus, am rezistat tentaţiei de a căuta un titlu al cărţii în acest perimetru pentru simplu motiv că iluminarea (vederea Stelei înflăcărare) nu este chiar la îndemâna oricui, procentul de reuşită fiind totuşi nesemnificativ. Acţiunea, voinţa aspirantului şi perseverenţa acestuia nu mai contează, deşi ele sunt foarte importante. Cum ţi-am mai spus, iluminarea este un dar celest, o binecuvântare pogorâtă asupra celui ales de către o voinţă non-umană, aşadar, ce nu se află şi nu poate fi sub controlul individului. Nimeni nu poate să-şi producă singur iluminarea ca trăire. Companionul poate doar nădăjdui, cu nemărginită şi autentică smerenie, că va fi vizitat şi el, in personam, de către Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului şi că va beneficia de imensa, copleşitoarea beatitudine cu care această prezenţă divină se revarsă în sufletul fiinţei umane.

Cel de-al doilea motiv pe care mă întemeiez atunci când susţin că ritualul la gradul de companion are un grad mare de încărcătură ezoterică şi, în egală măsură, o importanţă practică deosebită, este acest mesaj subtil conţinut în expresia decus in labore aleasă ca titlu al cărţii noastre. Îndemnul de glorificare a muncii vine cumva în dezacord evident cu tendinţa omului normal, obişnuit, profan, aceea de a căuta calea facilă, efortul minim şi, în general, sustragerea de la orice ar însemna angajament pentru înfăptuirea unei opere. Omul încearcă să-l imite pe Artizanul divin şi într-o măsură oarecare chiar este coparticipant la actul creaţiei. Totuşi, roadele muncii omului conştient de natura sa divină sunt mult mai în acord cu opera Artizanului suprem comparativ cu cele ale unui individ insensibil la sacru. Dumnezeu a făcut grâul iar omul, continuând Creaţia divină, a produs, la rându-i, pâinea noastră cea de toate zilele! Dumnezeu a modelat laguna iar omul a construit, în calitatea sa de coautor al Creaţiei, splendida Veneţie – şi exemplele pot continua la infinit.

Iată cum concluzionează Guenon referitor la această problemă a «preamăririi muncii» care, în opinia sa: „...răspunde unui adevăr de ordin profund; dar maniera în care oamenii din epoca modernă o înţeleg în mod obişnuit nu este decât o deformare caricaturală a noţiunii tradiţionale, mergând până la a o întoarce pe dos. În fine, nu se preamăreşte munca prin discursuri vane, ceea ce nu ar avea nici un sens plauzibil, dar munca însăşi este «preamărită», adică «transformată», când în loc de a nu fi decât o activitate profană, constituie o colaborare conştientă şi efectivă la realizarea planului Marelui Arhitect al Universului.”

Un mason adevărat ar trebui să înţeleagă prin glorificarea muncii integrarea efortului său curent într-o formă de elevare spirituală. În acest sens, Guenon menţionează inclusiv trei condiţii fundamentale: (i) munca să fie autentic utilă, (ii) să fie sacră şi, apoi, (iii) să fie executată rară cusur. Pe de altă parte, spiritul de întovărăşire al calfelor care înfăptuiesc întotdeauna o împreună-lucrare poate fi, şi

Pag. 15 – 19

A apărut în: 2013-11

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro