3550 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Drama copilului interior Prizonieri ai copilăriei în căutarea adevăratului sine |  » Coperta | Drama copilului interior a dat naștere unor dezbateri
intense și a devenit un bestseller internațional. Opiniile sale asupra
consecințelor abuzului față de copil au devenit deosebit de influente.
| Afișat de 17498 ori. |
 | Preț raft: | 29.00 RON | |
Reducere: | 7% | Preț site: | 26.97 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
Contact
|
CAPITOLUL
UNU
DRAMA COPILULUI DOTAT ȘI CUM
AM AJUNS PSIHOTERAPEUT
Experiența
ne-a învățat că avem o singură armă ce ne stă mereu la dispoziție în lupta
împotriva bolii mentale: descoperirea emoțională a adevărului despre istoria unică
a copilăriei noastre. Este posibil, așadar, să ne eliberăm cu totul de iluzii?
Istoria demonstrează că ele se furișează peste tot, că fiecare viață este plină
de ele poate pentru că adevărul ni se pare adesea insuportabil. Cu toate
acestea, adevărul este esențial într-o asemenea măsură, încât pierderea lui se
plătește scump, luând forma unei boli grave. Pentru a deveni întregi, trebuie să încercăm,
parcurgând un proces îndelungat, să ne descoperim adevărul personal, un adevăr
care poate provoca durere înainte de a ne oferi o nouă sferă a libertății. În
schimb, dacă alegem să ne mulțumim cu înțelepciunea intelectuală, vom rămâne
în sfera iluziei și a autoamăgirii.
Răul
care ni s-a făcut în copilărie nu poate fi înlăturat, întrucât nu putem schimba
nimic din trecutul nostru. Putem, totuși, să ne schimbăm pe noi înșine. Ne
putem reface pe noi și ne putem câștiga integritatea pierdută, alegând să
acordăm mai multă atenție cunoașterii înmagazinate înăuntrul corpurilor noastre
și devenind mai conștienți de această cunoaștere.
Această
cale, deși nu este deloc ușoară, reprezintă singura modalitate prin care putem
lăsa în spate în cele din urmă închisoarea invizibilă și crudă a copilăriei
noastre. Devenim liberi transformându-ne din victime inconștiente ale trecutului
în indivizi responsabili în prezent, conștienți de trecutul nostru și capabili,
astfel, să trăiască împreună cu acesta.
Majoritatea
oamenilor fac exact invers. Fără să realizeze că trecutul le determină în mod
constant acțiunile prezente, evită să învețe ceva din istoria lor. Ei continuă să
trăiască în situația refulată din copilărie, ignorând faptul că aceasta nu mai
există. Continuă să se teamă și să evite pericole care, chiar dacă au fost
cândva reale, lucrul acesta nu a durat mult. Sunt conduși de amintiri inconștiente,
de sentimente și nevoi refulate care determină aproape orice fac sau nu reușesc
să facă.
Refularea
abuzului brutal trăit în copilărie îi determină pe mulți oameni să își distrugă
propriile vieți și pe ale altora. Cu o sete inconștientă de răzbunare, se pot angaja în acte
de violență, distrugând case și afaceri și atacând fizic alți oameni, folosind
aceste acte pentru a ascunde adevărul de ei înșiși și pentru a evita sentimentul
de disperare al copiilor chinuiți care au fost cândva. Astfel de acte sunt
comise frecvent În numele patriotismului sau credințelor religioase.
Alți
oameni continuă în mod activ tortura suportată cândva de ei înșiși intrând în
cluburi autoflagelante de orice fel și adoptând practici sado-masochiste. Ei
consideră astfel de activități eliberatoare. Femeile care permit să le fie
găurite sfârcurile pentru a își pune cercei în aceste locuri pot poza apoi pentru
fotografii ce se publică în ziare, spunând cu mândrie că nu au simțit nicio durere când au făcut acest lucru, ba chiar că li s-a părut distractiv. Nu este
cazul să ne îndoim de adevărul afirmațiilor acestor femei; au fost obligate de
timpuriu să învețe să nu simtă durerea, iar în prezent ar merge oricât de departe,
pentru a nu simți durerea fetiței care a fost odată exploatată sexual de tatăl
ei, și trebuie să își imagineze că a fost distractiv pentru ea.
Durerea
refulată se poate arăta într-un mod mai discret, ca în cazul unei femei,
abuzată sexual în copilărie, care și-a negat realitatea copilăriei și, pentru a
nu simți durerea, fuge permanent de trecut, folosindu-se de bărbați, alcool,
droguri sau realizări. Ea are nevoie de un fior permanent, pentru a ține
plictiseala la distanță; nu își poate permite niciun moment de liniște, în
timpul căruia
să poată simți singurătatea arzătoare a experienței copilăriei, căci se teme de
acest sentiment mai mult decât de moarte. Va continua să fugă, dacă nu învață
că a conștientiza vechile sentimente nu este ceva fatal, ci eliberator.
Refularea durerii din copilărie influențează nu numai
viața unui individ, ci și tabuurile întregii societăți. Parcursul obișnuit al
biografiilor ilustrează acest fapt într-un mod foarte clar. Citind biografiile
artiștilor faimoși, de exemplu, rămânem cu impresia că viețile lor au început
la pubertate. Înainte de aceasta, ni se spune, ei au avut o copilărie fericită,
plină de mulțumiri sau netulburată ori una plină de privațiuni ori foarte
stimulatoare. Dar cum a fost cu adevărat o anumită copilărie nu pare să îi
intereseze pe acești biografi de parcă rădăcinile unei vieți întregi nu ar fi
ascunse și întrețesute în copilăria ei. Voi ilustra aceasta cu un exemplu
simplu.
Henry Moore descrie în memoriile lui cum, pe când era
copil, masa spatele mamei lui, ungându-l cu un ulei, pentru a-i ameliora
durerile provocate de reumatism. Această lectură mi-a arătat deodată
sculpturile lui Moore într-o altă lumină: femeile mari, înclinate, cu capete mici puteam vedea acum în ele mama prin ochii băiețelului, cu capul ridicat
deasupra, diminuat de perspectivă, iar spatele în fața lui, aproape și mărit
extraordinar de mult.
Această interpretare poate fi irelevantă pentru mulți critici
de artă, dar mie îmi demonstrează cât de puternic se ancorează experiențele
unui copil în inconștientul lui și ce posibilități de expresie pot trezi în
adultul care este liber să le lase în voie. Amintirea lui Moore nu are legătură
un o întâmplare traumatică și a putut astfel să supraviețuiască nealterată. Dar
orice experiențe traumatizante din copilărie rămân ascunse și încuiate
în întuneric, iar cheia care ne-ar ajuta să înțelegem viața ce urmează este
ascunsă odată cu ele.
Săracul
copil bogat
Mă întreb
uneori dacă va fi vreodată posibil să înțelegem cât de singuri și părăsiți
am fost, când eram copii. Nu mă refer acum, în primul rând, la copiii de care
nu s-a avut grijă în mod evident sau care au fost complet neglijați, și care au
fost mereu conștienți de acest lucru sau, cel puțin, au crescut știind că așa
stau lucrurile. În afară de aceste cazuri extreme, există un număr foarte mare de oameni care intră în terapie cu credința (cu care au crescut) că au fost
fericiți și protejați în copilărie.
Am avut
de-a face foarte des cu oameni care erau lăudați și admirați pentru talentele
și realizările lor, care au fost învățați să își controleze intestinele și vezica din primul an al
vieții lor și care poate chiar de la vârsta de un an și jumătate până la cinci
ani, au fost ajutați să aibă grijă de frații lor mai mici. Potrivit opiniilor
prevalente, acești oameni mândria părinților lor trebuie să aibă un simț
puternic și stabil al siguranței de sine. Dar lucrurile stau exact invers. Ei
se descurcă bine, chiar excelent, în orice întreprind: sunt admirați și
invidiați; au succes de fiecare dată când vor dar în spatele tuturor acestora
se află ascunsă depresia, un sentiment de gol și alie-
Pag.
7 11
A apărut în: 2019- |
Fii primul care își spune opinia! |
|
|
|
|
|
|
 | Minți împrăștiate Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție - ADD - ADHD |
|
 | Mindsight Noua știință a transformării personale |
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|