Conversaţii cu tine :. Daniela Andreescu :. Herald :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Conversaţii cu tine
Relaţii şi comunicare prin metoda Espere

Cartea Conversaţii cu tine propune un ansamblu de perspective prin intermediul căruia fiecare să poată ajunge la propriile răspunsuri şi soluţii practice care favorizează o comunicare fluentă şi sănătoasă.

Autor: Daniela Andreescu

Editura: Herald

Colecţia: Arta schimbării

Afişat de 21836 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	29.00 RON

	•Reducere:	1%
	•Preţ site:	28.71 RON *
	Momentan indisponibil(ă)! În prezent nu cunoaştem dacă şi când acest produs va fi în stocul nostru. Puteţi însă să faceţi precomandă şi astfel veţi fi anunţat(ă) atunci când acesta devine disponibil. Pentru aceasta trebuie să fiţi autentificat(ă).

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Cine sunt eu?

Ce înseamnă să mă cunosc pe mine însumi? Cunoscându-mă pe mine însumi, ce anume ajung să cunosc?

Tot ceea ce nu eşti. Dar nu şi ceea ce sunt?

Ceea ce eşti, tu eşti deja. Cunoscând ceea ce nu eşti, devii liber şi rămâi în starea ta naturală. Totul se întâmplă întru totul spontan şi fără efort.

Şi ce descopăr?

Descoperi că nu este nimic de descoperit. Tu eşti ceea ce eşti, asta-i tot.

Dar în ultimă instanţă, ce sunt eu? Negarea ultimă a tot ceea ce nu eşti.

(Nisargadatta Maharaj, Eu sunt acela. Dialoguri despre Absolut)

Oare sunt altceva decât efectul şi cauza relaţiilor care se ţes între mine şi ceilalţi, între mine şi propriile gânduri, emoţii, trăiri? Şi ce este acel „eu-mine-al meu”?

Oare sunt altceva decât conexiunile creierului în interacţiune cu sistemele corpului? Şi prin ce trăieşte acel „eu” care pare în permanenţă prezent?

Oare sunt altceva decât rezultatul relaţiei mele cu mediul care mă înconjoară şi a cărui parte sunt – natură, societate, determinări şi indeterminări culturale? Şi care dintre ele ar putea fi cu adevărat separa te de mine?

Oare sunt altceva decât un punct de intersecţie al fasciculelor de evenimente trecute, prezente şi, poate, viitoare? Şi cum aş putea exista altfel decât chiar în acest moment?

Oare sunt altceva decât un grăunte de adevăr impermanent şi schimbător în fiecare clipă a existenţei viului? Şi ce ar putea rămâne în urma scurtei trăiri a acestui adevăr?

Oare sunt altceva decât o colecţie de relaţii interdependente? Şi care este realitatea lor ultimă dincolo de conceptele care le semnifică?

Dacă privim viaţa din noi ca fiind diferită de situaţiile de viaţă în care ne aflăm de-a lungul existenţei, ne putem gândi că timpul petrecut în relaţia cu noi înşine, cu cei din jur, cu natura şi mediul socio-cultural în care vieţuim este tot ceea ce există. Unii cred şi susţin că după momentul de viaţa-de-acum, ar urma şi alte vieţi sau forme de existenţă. Pentru ei, devine util să întreţină şi să-şi susţină astfel de credinţe. Le pot transforma în convingeri pe care să-şi construiască privirea despre ei înşişi, despre lume şi viaţă. Pentru alţii, nu există nimic în afara materiei – numind-o adesea energie – iar viul vieţii ar depinde doar de timpul în care această materie-energie există ca atare. Mai sunt şi cei pentru care a căuta să cunoască şi să înţeleagă, poate chiar Adevărul, se petrece în paralel cu trăirea vieţii aşa cum ea se întâmplă. Pentru ei, important este cum să facă pentru ca potenţialul de viaţă, în acest moment şi în acest loc, să fie actualizat şi utilizat în folosul fiinţei care sunt, celei care vor deveni şi, poate, tuturor celorlalte fiinţe din prezent, trecut şi viitor.

Până aici sună bine şi pot înţelege. Dar când povesteşti despre fiinţele din trecut şi din viitor, ce vrei să spui? Cele din trecut nu mai sunt, iar despre cele din viitor nu putem şti nimic precis...

Viaţa din fiecare om este rezultatul existenţei unui număr care nu poate fi numărat de fiinţe, oameni, animale, insecte, bacterii, viruşi. Şi vorbesc despre evoluţia omului ca specie, dar şi despre ce ne-a construit venind dinspre celelalte fiinţe. Trăieşte în noi nu doar moştenirea genetică primită de la strămoşii speciei noastre, dar şi cea a animalelor despre care nu ne
imaginăm că ar avea vreo legătură, organică, cu oamenii. Interdependenţa, să-i spunem biologică, în timp, într-un fel sau altul, cu practic toate fiinţele care au existat şi există acum pe pământ, indirect şi cu cele care vor exista, este clar dovedită. însă ne-am obişnuit să o ignorăm, păstrând în schimb iluzia separării care ne face să ne simţim însinguraţi şi să ne susţinem închipuirile despre excepţionalitatea şi superioritatea noastră.

Privirii din perspectiva materială, biologică, îi putem alătura perspectiva interacţiunilor şi relaţiilor dintre oameni, a fiecăruia dintre ei, cu mediul, cultura, societatea în care trăieşte, iar mai nou a globalizării teme lor şi problemelor individuale şi colective. Dacă vrei, adaugă reţeaua incredibil de complexă a informaţiilor care circulă aproape nelimitat prin internet sau în media şi efectele complexe ale rezultatelor interacţiunii oamenilor cu informaţiile de tot felul. Privind toate acestea cu deschidere şi curiozitate nepărtinitoare, vedem cum trecutul există în prezent şi determină viitorul fiecărei fiinţe care trăieşte acum sau se va naşte. Nu ţi se pare că acest „acum” este într-un fel singurul lucru sigur care există? Nu în sensul de permanent sau neschimbat şi nici măcar în sensul că putem şti cu precizie şi certitudine că ceea ce este, este aşa cum ne apare. Vorbesc despre „acum” doar pentru că a fi stabilizat în trăirea prezentului implică un grad mai mic de iluzie decât cel în care identitatea este pusă în trecut sau viitor. Desigur, o poveste tare încurcată cea cu identitatea.

Poate la fel de complicată este şi cea despre faimosul „a trăi în prezent”, foarte la modă astăzi şi de mulţi tare prost înţeles. Tabăra „plezirismului” şi al lui „nimic nu contează”, categoria celor care cred că prezentul e important pentru viitor şi trebuie trăit cu chibzuinţă, tabăra celor convinşi că trecutul determină prezentul fără putinţă de schimbare, categoria celor care cred că realitatea este dincolo de toate cele trei noţiuni temporale, şi alte câteva grupuri mai mari sau mai mici care îşi aleg o credinţă sau o poveste în care să joace un rol. E de mirare că de mii de ani ne întrebăm care este adevarată? Şi care este falsă? Nu ţi se pare că minţile oamenilor au devenit de fapt un gigantic producător de „realitate”? Că ţesem împreună o uriaşă plasă de idei care să ne susţină impresiile, consistenţa timpului şi spaţiului, linul nostru legănat în visul existenţei în sine?

Te întrebai cum sunt oamenii din trecut şi din viitor prezenţi acum în viaţa noastră? Să zicem că îţi place grişul cu lapte presărat cu scorţişoară... ţi-l pregătea bunica, aromat, călduţ, ti-I aducea într-un castron de porţelan cu desene de căpşuni... Acum, mintea ta conţine o multitudine de înregistrări ale simţurilor care construiesc amintirea. O imagine a gustului, trăirii, poate şi gândurilor de demult, a clipelor-de-griş-cu-scortişoară, care se reconstruieşte când îi aminteşti. Reflectează un moment... Realizezi că ceea ce te defineşte din aceste trăiri este, de fapt, rezultatul existenţei şi trecerii prin viaţă a enorm de multor oameni? Că fără ei tu, de fapt, ai fi gol? Grişul a fost posibil pentru că nişte oameni au cultivat grâne, laptele – pentru că oameni au muncit să crească vite, zahăr - pentru că alţi oameni au năduşit tăind trestie. Scorţişoară? Creşte de mii de ani. Apoi au venit oameni care au călătorit şi alţii care au muncit, pentru a o face să apără pe masa din bucătăria bunicii tale... Priveşte toţi aceşti oameni, animalele care i-au ajutat, oamenii care au inventat vapoarele, cei care au măcinat scoarţa de scorţişoară... Toţi au muncit pentru a trăi, a fi fericiţi şi a nu suferi. Făcând toate astea pentru ei înşişi, au făcut şi pentru tine. Te-ai putut bucura de plăcerea grişului cu lapte presărat cu scorţişoară şi de amintirea lui. Simţi în ce fel eşti dator şi ai putea fi recunoscător acestui număr ne numărat de fiinţe? Vezi în ce fel conţii câte o părticică din fiecare?

Dar cei care vor exista după tine... ? Realizezi în ce fel ceea ce gândeşti, simţi, spui şi faci tu acum, are un impact, mai mare sau mai mic, direct sau indirect, asupra tuturor fiinţe lor care vor exista vreodată? Cum până şi firele de aer pe care le respiri ne conectează? Cum fiecare atom din materia care ne hrăneşte provine din alte existenţe de plante, animale, oameni sau din rezultatul trecerii lor prin lume? Poţi vedea în ce fel fiinţa care eşti acum nu ar fi existat fără toţi ceilalţi, fără excepţie? în ce fel viaţa trăită sub formă de „Eu” este o colecţie de momente de viaţă trăită de alte fiinţe?

Şi atunci, totuşi, cine sunt eu? Care este numitorul comun al tuturor gândurilor? Desigur, mintea care le produce numindu-le. Ar putea exista fără ea? Desigur, doar că atunci sunt văzute mai degrabă din perspectiva informaţiilor pe care le conţin, fie că sunt sau nu în conexiune cu o anume minte a unei persoane. Dar dincolo de teorii şi înţelegeri experte, în viaţa de zi cu zi, cum mă descurc prin hăţişul gândurilor? Uneori îmi plac şi mă fac să mă simt mulţumit, bucuros şi împlinit, alteori îmi displac şi le reneg ca fiind influenţe exterioare, emanaţii ale părţilor de umbră interioară sau întâmplări nefericite pe care n-am putut să le controlez.

Din păcate, sau din fericire, încep să constat că toate gândurile, aşa-zis bune sau rele, îmi aparţin. Mai precis, câte ceva din mine este în fiecare dintre ele, fie că îmi place sau nu, fie că îmi asum identificarea cu ele sau nu. Şi-atunci, eterna şi neliniştitoarea întrebare „Cine sunt eu?” de fapt...

Pag. 18 – 21

A apărut în: 2013-11

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro