3550 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
1. Mitul
proteinelor
Nu poți
hotărî direcția vântului, dar poți adapta pânzele.
Una dintre
cele mai întâlnite obiecții și întrebări referitoare la alimentația pur vegetariană
este cea legată de cantitatea și calitatea proteinelor: Pot vegetalele să ofere
cantitățile necesare de proteine în toate etapele vieții, în graviditate, în
perioada de alăptare, în frageda copilărie, în sănătate și boală, precum și în
stările de solicitare fizică excesivă? Sunt proteinele vegetale la fel de
valoroase ca cele animale, sau au ele aceeași valoare biologică?
Timp de
peste o sută de ani se credea, și încă se mai crede, că vegetalele furnizează proteine
de mâna a doua și că cele mai valoroase provin din ouă, produse lactate și carne.
Și nu era vorba doar despre o părere. Prin anii 1920-1930, Facultatea de Medicină
a Universității Loma Unda, SUA, nu avea dreptul să pregătească nutriționiști
pentru faptul că bolnavilor internați li se oferea hrană ovo-lacto-vegetariană.
Se pare că miturile mor foarte greu, căci, în zilele noastre, unele autorități școlare din România nu pot accepta ca masa
servită copiilor să nu conțină carne!
Este
adevărat că de aproape o sută de ani au existat medici care, în ciuda părerii ce
domina în cercurile științifice, au avut curajul să pună la îndoială superioritatea
proteinelor animale.
Mitul
că cine vrea să aibă mușchi trebuie să mănânce carne a fost denunțat deja în anul
1913, când profesorul Russell Chittenden, de la Universitatea Yale, SUA, o
universitate de elită, a efectuat trei studii asupra unor atleți bine antrenați,
omnivori, cu un consum ceva mai mare de carne (erau 568 bărbați și 448 femei).
După înregistrarea performanțelor, atleții și atletele au primit, timp de 5 luni, o
alimentație vegetariană. La repetarea testelor, s-a constatat că, după regimul
vegetarian, condiția fizică, exprimată prin testele efectuate, s-a îmbunătățit cu
35%.
Împreună
cu suedezul Hindhede, Chittenden a avut curajul să afirme că, în condiții
normale, un adult nu are nevoie de mai mult de 25-55 g proteine pe zi și că aceste
proteine pot fi de origine vegetală. Ceea
ce Chittenden a susținut acum o sută de ani este susținut azi de mii de voci. Necesarul
real de proteine pentru un adult cu o activitate obișnuită este de aproximativ
30 gr/zi. Organizația Mondială a Sănătății recomandă 0,6 g proteine/kilocorp/zi
sau necesarul de proteine este acoperit când reprezintă 10% din aportul caloric
total. În Marea Britanie se consideră necesarul asigurat când 9% din aportul
caloric total provine din proteine.
Aceasta
înseamnă că o femeie de 50-60 kg nu are nevoie de mai mult de 35-40 g, iar un
bărbat de 60-70 kg are nevoie de aproximativ 40-45 g proteine pe zi.
Academia
Națională de Științe din Statele Unite recomandă pentru un adult 0,7 g proteine
pentru fiecare kilogram de greutate corporală, deci 42-50 g pentru o persoană
de 60-70 kg. Desigur, În perioadele de creștere, în procesele de reparare
tisulară (după arsuri, intervenții chirurgicale) sau În cursul exercițiilor
fizice pentru creșterea masei musculare (body building), organismul are
nevoie de o cantitate ceva mai mare de proteine.
Că
cifra de 30 gr/zi este conformă cu nevoile reale ale organismului adult este
dovedit și de faptul că unele triburi din Papua Noua Guinee trăiesc de mii de
ani cu un regim vegetarian, alcătuit mai ales din nap, care le oferă zilnic 22
g proteine.
Organismul
uman este foarte eficient în reciclarea propriilor proteine (reciclarea n-au
inventat-o oamenii!). În condiții normale, singurele pierderi de proteine care
trebuie înlocuite sunt cele pe care corpul nu le poate recupera: părul,
unghiile și celulele care se descuamează de pe tegumente.
În
anul 1838, când au fost descoperite de chimistul și medicul suedez J. Berzelius (1774-1848) ca o grupă de
nutrienți, s-a văzut că proteinele erau asociate cu toate formele de viată, de
la cele mai simple unicelulare până la om. În decursul anilor: admirația pentru proteine
a crescut; știm că sunt absolut necesare pentru producția de enzime (în
organismul uman există cel puțin 10.000 de enzime diferite) , de factori de
transcripție (un fel de întrerupători ce controlează activitatea genelor și, în
mod indirect, întreaga activitate a celulei), de mesageri, (adică purtători de
semnale, care asigură comunicarea între celule) și de transportori de molecule
mici (de exemplu hemoglobina, care transportă oxigenul în sânge). De asemenea, proteinele sunt absolut
necesare pentru contracția musculară (de exemplu miozina din mușchi), pentru
creștere, pentru sinteza-de hormoni, anticorpi și receptori (adică proteine
care primesc mesajele hormonilor și răspund de senzațiile fundamentale ca
gustul, durerea, mirosul etc.) și pentru formarea proteinelor structurale (păr,
unghii, copite, pene).
Prin
anii 1870, savantul german Justus Liebig (1803-1873) a descoperit că mușchii
sunt formați din proteine și a lansat lozinca: Cine vrea să facă mușchi
trebuie să consume proteine multe. Concomitent, colaboratorul său, Karl Voit a
calculat consumul de proteine la minerii din jurul orașului Munchen și a găsit
că era În jur de 120 gr/zi. Această cantitate a devenit standardul lui Voit
pentru necesarul de proteine.
Proteinele
sunt molecule complexe, alcătuite din cărămizi, numite aminoacizi, care se
Îmbină În număr și secvențe diferite, producând extraordinara varietate din
natură.
Există
20 de aminoacizi care sunt folosiți pentru a forma proteinele necesare vieții
și sănătății.
8
dintre aceștia se numesc esențiali, deoarece organismul nu-i poate sintetiza,
și deci trebuie să provină din alimente: izoleucina, leucina, lizina,
metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul si valina. În această grupă unii
includ și histidina, care nu e un aminoacid esențial pentru adulți, dar care nu
poate fi sintetizată de copii. Denumirea de esențiali nu înseamnă că sunt mai
valoroși decât ceilalți. Restul de 12 pot fi fabricați de corpul uman, motiv
pentru care sunt numiți neesențiali, deși nu sunt mai puțin valoroși: glicina,
acidul glutamic, arginina, acidul aspartic, prolina, alanina, serina, tirozina,
cisteina, asparagina si glutamina. La acestia se adaugă si aminoacizii hidroxiprolina
și citrulina, motiv pentru care, în unele publicații, găsim ca proteinele sunt
alcătuite din 22 de aminoacizi, si nu 20, cum se consideră în general.
În
organismul uman, aminoacizii esențiali din produsele animale nu se pot deosebi
de cei de origine vegetală. De fapt, aminoacizii din toate proteinele animale provin
din plante, indiferent dacă e vorba de vaca ce a păscut iarbă, a mâncat cartofi
sau cereale ori de peștele care a înghițit peștii mici care, la rândul lor, s-au
hrănit cu plante marine sau de găina care a ciugulit semințe.
În
mod eronat, pentru că ani de-a rândul li s-a spus astfel, unii cred că plantele
sunt lipsite de unii aminoacizi. Pentru aceștia s-ar putea să fie o surpriză să
afle că plantele sunt sursa tuturor aminoacizilor esențiali. Motivul
pentru care se numesc esențiali este că sunt absolut necesari în hrana
oamenilor si a animalelor, a căror fiziologie e asemănătoare. În mod evident,
n-avem nevoie de carne sau de alte alimente de origine animală, pentru a obține
aminoacizii esențiali plantele îi furnizează pe toți, din plin.
Proteinele
umane sunt alcătuite din sute de aminoacizi sau chiar mai mult. Organismul uman
conține aproximativ 100.000 de proteine diferite și în fiecare celulă se găsesc
4-5.000 de proteine, cu cele mai variate funcții. Împărțirea aminoacizilor în
esențiali și neesențiali datează de aproximativ 75 de ani. Totuși, în ciuda
vechimii acestei clasificări, datorită cunoștințelor acumulate în ceea ce
privește importanța lor, deosebirile dintre aminoacizi au devenit foarte estompate.
Deja în anul 1947, W. C. Rose, care a creat termenii, nefiind mulțumit de modul în care au
fost întrebuințați, scria: Am subliniat în repetate ocazii că o clasificare a
aminoacizi lor, cum ar fi arginina sau acidul glutamic, ca esențiali sau
neesențiali este, pur și simplu, o problemă de definiție. Acum știm că unii aminoacizi
esențiali pot fi sintetizați din precursori cu o structură foarte asemănătoare.
În felul acesta, dintr-o perspectivă strict metabolică, numai trei aminoacizi
sunt esențiali: lizina, treonina și triptofanul. Dintr-o perspectivă
funcțională, toți aminoacizii sunt esențiali.
Din
cele prezentate până acum, a reieșit că un organism adult n-are nevoie de
cantitățile mari de proteine consumate în zilele noastre de către omnivori, că,
datorită procesului de reciclare, pierderile de proteine ale unui organism
sănătos sunt foarte mici și că alimentele de
Pag.
9 12 A apărut în: 2010- |
Fii primul care își spune opinia! |
|
 | Adio, țigări! Ce nu știu fumătorii despre fumat. Cum poți ajunge de la dependență la independență |
|
|
|
|
|
|
 | Cum să nu mori Descoperă alimentele dovedite științific că previn și inversează boala |
|
|
 | Studiul China Cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung |
|
|
|
|
|
 | Protocolul Wahls Cum am învins scleroza multiplă progresivă utilizând principiile Paleo și medicina funcțională |
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|