Prima pagină - Prin lume, Spre mine (vol. 1)
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Cumpărături
Coșul este gol
3547 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Meditație, mindfulness
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Peter Deunov
      - Ramana Maharshi
      - Ramtha
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Prin lume, Spre mine (vol. 1)
    Un jurnal al devenirii

    » Coperta
    Scriu această carte pentru că aș fi vrut să o citesc acum cincisprezece ani, în adolescență, când eram la începutul călătoriei mele în viață. Pe atunci însă nu era în nicio librărie sau bibliotecă, așa că a trebuit, în loc să o citesc, să o trăiesc...
    Afișat de 19011 ori.
    Cotație articol: excelent (5/5; 5 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț site:38.00 RON *
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Ce norocoasă ești!

     

    Când eram mititică, auzeam o sumedenie de lucruri în jurul meu pe care nu le înțelegeam, și chiar atunci când întreb am, nu primeam întotdeauna un răspuns, cel puțin nu unul satisfăcător. Una dintre aceste dileme din copilărie se leagă de noroc. De unde vine el, norocul pe care auzeam că unii îl au mai mult decât alții, și mai important, de ce oamenii îl primesc în cantități diferite? Am stat și m-am întrebat cu mintea mea de copil curios, dar nu am reușit să găsesc un răspuns. Oare ce criterii o fi folosind Dumnezeu când decide el de acolo dintre nori: „Cutare două kilograme de noroc, alt cutare șase, lui cutărică îi facem o farsă și nu-i dăm decât trei sute de grame. El unu și jumătate, ea doisprezece, ca să-i ajungă”. Cât de crud trebuie Dumnezeu să fie să ne împartă norocul așa, depinzând de pofta lui din acea zi? Sau, ca să nu ne aibă apoi pe conștiință, poate închide ochii și pune în traiste la întâmplare, cum și care se nimerește. Tare mi-aș fi dorit să știu în ce fel face Domnul alocarea acestei resurse controversa te și râvnite.

    Apoi am crescut, și am observat că oamenii din jur păreau să creadă că și eu am primit câteva kilograme în plus față de alții, cadou la naștere. „Vai, ce norocoasă ești că vezi lumea!” primeam mereu drept replică de fiecare dată când mă întorceam acasă dintr-o incursiune într-o țară străină sau alta, în special în perioada facultății. Simțeam o mică revoltă în interior, pentru că știam cât muncisem ca să ajung și în acea țară, și nu știam cum să explic că poate norocul nu e singurul factor implicat. Simțeam nedreptate. Nedreptate pentru modul în care toate eforturile și sacrificiile mele, toate nopțile ne dormite și bătăile inutile la uși, toate momentele de inimă tremurândă și ochi încețoșați erau anulate de pe fața pământului cu acea singură propoziție: „Ce norocoasă ești”! Dumnezeu îmi dăduse mie acest noroc și îl refuzase altora, doar pentru că așa e el, mai părtinitor. Eu oricum nu aveam niciun merit pentru acele realizări.

    Mi se părea nedreaptă ignorarea faptului că pe vremea când colegii mei, ce ștergeau împreună cu mine băncile aceleiași facultăți, încă își reveneau de la mahmurelile zilnice, eu eram deja ruptă de munca prin care îmi cream acest noroc.

    „Cu cât mă antrenez mai mult, cu atât devin mai norocos”, sunt vorbele unui jucător de golf profesionist, Gary Player. Țin minte când le-am citit pentru prima dată. Se prea poate să fi râs până la lacrimi, dintr-un fel de eliberare atât de necesară a stresului pe care îl acumulasem în mine de fiecare dată când cineva îmi spusese „Ce norocoasă ești”. Cuvintele lui Player m-au învăluit din cap până-n picioare de un sentiment mult râvnit: că nu sunt singura care simte că norocul nu e legat doar de ceea ce mi-a fost pus în traistă la început, ci mai ales de alegerile pe care le fac în viață, de deschiderea pe care o am, și de oportunitățile pe care le caut și le valorific. Și, desigur, de munca pe care o depun în acea direcție. Îmi părea deci mai aproape de adevăr ideea că Dumnezeu ne dă tuturor la fel de mult noroc, doar că noi îl acceptăm și valorificăm în proporții diferite.

    Am început apoi să cercetez această idee a norocului mai în detaliu. Am observat repede că doar cei care se consideră nenorocoși reușesc să-i identifice pe cei din jurul lor care au noroc cu carul. Am povestit cu zeci dintre aceștia considerați de către marea populație „norocoși” și, în mod interesant, niciuna dintre aceste persoane nu se considera pe sine norocoasă, ci toți aveau un traseu foarte clar pe care mi-l puteau expune despre cum ajunseseră să aibă acel „noroc”. Toate acele trasee și procese aveau ceva în comun: deschidere, ambiție, voință, o atitudine de „pot să fac asta”, și multă, multă muncă. Niciun om „norocos” pe care l-am cunoscut nu s-a uitat la mine cu o lacrimă strânsă în colțul ochiului și mi-a spus: „Da, să știi că așa e. Dumnezeu mi-a dat mie noroc mai mult decât le-a dat altora”.

    Am început astfel să desenez traseul norocului meu, acela ce mi-a permis să văd mare parte din lume în primul sfert de secol pe acest pământ. De pe urma desenului reieșea că mi-am plătit acest „noroc” cu mii de ore de muncă asiduă, cu lacrimi și cu dureri, cu multe lecții de viață ce nu mi-au venit mereu servite pe tavă lângă un pahar de vin bun, ci au venit cu chircire de inimă și de stomac. Acest noroc m-a găsit pentru că am fost dispusă să-mi urmez un vis mai adânc decât mijlocul pământului, și să fac tot efortul necesar pentru a-l împlini.

    Principalul lucru pe care a trebuit să-l fac, totuși, a fost destul de simplu. Oarecum înspăimântător, dar simplu. A trebuit să iau decizia să mă deschid vieții, iar cu această decizie să îmi asum riscul că vor intra pe poartă de toate, și experiențe fenomenale, dar și din cele mai putrede. E ca și cum viața mă tratează cu bomboane, dar printre ele mai sunt și din acelea care mi se prind de dinți, din acelea expirate, sau din acelea acre de mi se strepezește și ultimul fir de păr. Ce-am făcut până acum a fost să înțeleg că vin la pachet, să le accept pe toate și să observ cum îmi crește imunitatea de la cele pe care le-aș scuipa afară imediat. În final toate-mi sunt benefice, dar în moduri diferite și nu mereu evidente. Îl înțelegeam acum perfect pe Forrest Gump și replica lui legendară: „Life is like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get.”

    Desenul norocului meu

    Până la terminarea facultății, și anume la douăzeci și doi de ani, fusesem în douăzeci de țări din Europa cel puțin o dată.

    Prima dată am ieșit din țară la scurt timp după ce împlinisem șaisprezece ani, fiind fericita selectată din clasa mea de liceu pentru un stagiu de trei săptămâni la primăria din Mulhouse, un orășel francez la granița cu Germania.

    Era în primul an din noul mileniu, și am făcut drumul până în Franța cu autocarul. Cred că ne-a luat vreme îndelungă, nu-mi aduc aminte multe în afară de surprinderea noastră de cât de diferite erau băile la care ne opream pe traseu. Probabil atunci am făcut cunoștință pentru prima dată cu un robinet cu senzori. Și hârtie, era hârtie igienică pe gratis, la fiecare baie unde opream! Aveam uneori sentimentul că m-am dat jos direct din copac în lumea altora, care arătau și ei tot ca noi, dar aveau apă ce curgea singură și hârtie igienică fără număr. Și era curat, dar curat rău, și mirosea atât de frumos, că aproape că-ți era drag să stai în toaletă. Cum e posibil, mă întrebam?

    Cele trei săptămâni petrecute în Franța au trecut nemilos de repede, și mi-era ciudă pe timpul care se duce și nu pot să-l prind de coadă, să-l trag înapoi. Nu-mi aduc aminte cu lux de amănunte ce-am făcut pe-acolo, știu că am întâlnit mulți oameni prin tot felul de birouri și ne luptam cu toții să ne descurcăm în franceză, cu toate că engleza ne venea mult mai ușor pe limbă. Ne-au dus și la un cimitir, unde am văzut pentru prima dată în viața mea un crematoriu. Și un cremat. Pe viu, atunci în fața noastră. Mi-am strecurat ochiul pe găurica ce ne fusese indicată, și-am dat cu el de ceea ce eu am perceput a fi un craniu, cuprins de flăcări din toate direcțiile. Mi-a părut atât de ireal încât nici acum, pe măsură ce povestesc, nu mai am încredere dacă a fost adevărat sau halucinez întreaga poveste. Trebuie totuși că a fost adevărat, căci mai e o duzină de oameni care au fost acolo cu mine și care confirmă, deci mi-e greu să cred că am halucinat cu toții.

    Apoi am văzut mormintele – n-aș fi crezut niciodată că aș putea rămâne atât de fascinată de un loc plin cu morți. Totul era aranjat într-o ordine impecabilă, mormintele frumos întreținute, o mulțime de sculpturi de fecioare sau îngeri veghind asupra celor ale căror corpuri fuseseră date viermilor. Mesaje scrise cu multă dragoste, și-am constatat eu, cu un fel de surprindere morbidă, cât erau de creative față de cele de la noi. Cele pe care le văzusem prin cimitirele românești când vizitam pe bunicul și pe celălalt bunic, și pe străbunica și pe cealaltă, erau toate trase la indigo: „Aici se odihnește cutărică. 1921-1991”. Mă gândeam, oare numai aceste propoziții le știu printa acolo, la tiparnița de cruci?

    Am avut ciudatul sentiment că regimul din care ieșisem cu numai zece ani mai devreme ne scrisese la indigo (pentru că pe-atunci nu visam la mașini xerox) nu numai viețile, ci și mesajele de intrare în moarte. Nu știu de ce, aveam șaisprezece ani pe-atunci, dar mi s-a părut de-o ironie bolnavă. Cum nu s-a gândit nimeni să pună ceva mai diferit pe mormântul celui sau celei care i-a fost dragă, de ce să nu pună o poezie, un rând de cântecel, un mesaj din inimă și personificat? Știam despre cimitirul vesel, dar îmi părea că acolo diversitatea devenise rutină, mi s-ar fi părut creativ dacă acolo cineva ar fi pus un mesaj banal, ca-n celelalte.

    Tot atunci am fost duși, grație doamnei noastre profesoare Eftimie, peste graniță, în Germania, la Pădurea Neagră, unde ne-am minunat cu toții și apoi am aruncat bănuți înveliți cu dorințe arzătoare în izvorul de unde iese la suprafață bătrâna Dunăre. Mi-aduc aminte că fata blondă s-a uitat, l-a studiat, și nu-și putea închipui cum din așa o baltă mică poate să iasă apă atât de multă, încât să umple un făgaș larg pe care se plimbă și vapoare.

    Întreaga copilărie mi-a fost marcată de dileme de genul acesta.

    Dacă avem ouă de casă și ouă de magazin, și ouăle de casă vin de la găinile pe care prea bine le vedeam în ograda bunicii, atunci de ce a râs toată lumea de aproape s-au înecat când am întrebat dacă cele din magazin sunt făcute tot de găini? Aceste întrebări ale mele erau mereu întâmpinate de zgomote explozive de râs, de burți scuturându-se și omuleți tremurând în fundul gurilor căscate ca de cutremur. Eu nu înțelegeam de ce ei râd. Poate că nici acum nu înțeleg.

    Mai aveam un alt set de dileme, pe care nu le exprimam, dar mă măcinau egal de intens. De ce la grădiniță tantile de acolo continuau să-mi bage pe gât supa de roșii, cu toate că o vomitam de fiecare dată înapoi în farfurie? Nu înțelegeam nici cum e posibil ca tata, care oricât de obosit ajungea acasă de pe unde-l umblase ziua, ne lăsa cu zâmbet și cu o sclipire aparte în ochi pe mine și pe fratele meu să-i pescuim cele mai bune bucăți de mâncare din farfurie, chiar dacă noi cinasem cu o oră înainte, iar el nu văzuse poate nici prânzul la față. Pe unele dintre aceste dileme am ajuns să le înțeleg mai târziu, și pe unele voi ajunge probabil să le înțeleg în viitor. Sau niciodată.

    Ce-mi mai aduc aminte din Franța e cantina angajaților primăriei.

    Ni se asigura acolo prânzul gratuit în fiecare zi, și numai așa am putut să mă întorc acasă cântărind cu patru kilograme mai mult după doar trei săptămâni. Patru kilograme în trei săptămâni! Pare aberant, și totuși tind să cred că e adevărat, pentru că mi s-a întâmplat mie. La cele șase feluri de mâncare prezente la fiecare masă, mă miram de ce nu toți angajații sunt hiperponderali. Aveam impresia că Dumnezeu a dat voie acelei cantine să existe doar pentru a testa păcatul Lăcomiei. Eu sigur n-am trecut. Nu mulți au trecut, asta mi-era clar.

    Ah, și-am fost și la zoo în Franța. Ultima dată fusesem la zoo în Constanța, și printre lacrimile cărora nu le dădeam voie să răzbată, m-am întrebat cu oroare de ce, de ce suntem atât de cruzi? Pentru simpla încântare a ochiului și a curiozității luăm mii de ființe, le scoatem din mediul lor natural, le băgăm în niște cuști minuscule și apoi le orbim cu blitzuri și le înnebunim cu chiuituri și râsete bezmetice. Cum ar fi, m-am gândit eu atunci, dacă ar veni un extraterestru, m-ar lua înapoi pe planeta lui, și m-ar pune într-o cușcă din afara căreia toți curioșii să încerce să mă hrănească pe ascuns și să-mi dea porecle retardate. M-am zbârlit toată la un asemenea gând, și-am hotărât că voi rări pe cât posibil plimbările mele la grădinile zoologice.

    În Franța însă am ajuns să mergem cu toții la zoo, vrând-nevrând, nu mai știu la care, nici nu-i așa de important. Important e că acolo, ce vedeam acolo nu era zoo. Cel puțin nu ce știam eu că ar fi zoo. Era o întindere imensă, ca un parc, și pe acea întindere erau distribuite animăluțele, fiecare cu un spațiu suficient de alergat și făcut tumbe.

    Păreau chiar că se simt bine, ele, animalele. Acasă nu cred că se simțeau, pentru că nu erau acasă, dar până și păsările flamingo aveau o pășune întreagă numai pentru ele.

    Ieșirile de după prima mea ieșire în Franța au fost unele grație părinților, vreo patru, și restul datorită diverselor proiecte internaționale de tineret la care luam parte. Cum luam parte? Le găseam pe internet, completam un formular de aplicare ce nu era întotdeauna simplu și subțire, apoi ei, de considerau de cuviință, mă acceptau. Și pentru că, în general, erau acoperite prin diverse fonduri europene, plăteam doar o mică parte din transport, și cam atât. Mă întorceam apoi la facultate, după o vară plină, și auzeam în jurul meu expresiile deja cunoscute: „Vai, ce norocoasă ești!”. Mă uitam trăsnită la vorbitor, care, nici după ce eu îi explicam cât timp, efort și energie a fost nevoie să depun în prealabil pentru a găsi și a participa la acele evenimente, nu părea a înregistra mesajul. „Da, dar ce norod.”

    Probabil, de pe marginea ștrandului, norocul se vede altfel: În anul trei de facultate, a dat un alt „noroc” peste mine și am primit o bursă de studiu în Anglia, pentru un an. Desigur, norocul a venit în urma a doi ani de învățat pe brânci, pentru ca notele obținute la examene să-mi permită să fiu una dintre cei doi selectați. Am ajuns astfel să cunosc și țara reginei, și am trăit cel mai uimitor an al vieții mele de până atunci. Dacă tot eram pe insulă, mi-am zis că e o ocazie bună să văd și țările dimprejur, și mi-am cheltuit banii pentru biletul de venit acasă, la mijlocul perioadei, pe o excursie în Scoția și Irlanda.

    Intrasem pe internet să-mi iau bilet pentru acasă, când m-a izbit din ecran un însemn uriaș ce striga: „Nottingham – Edinburgh 15.99 Lire”. Raționamentul meu a fost următorul: acasă precis o să mai merg, dar bilet de cincisprezece Lire până în Scoția nu știu când o să mai găsesc. Așa că am sunat repede doi-trei colegi, ne-am făcut de-o mică gașcă de șapte, și am făurit un plan de invidiat ce cuprindea Scoția și Irlanda, plan ce mi se acoperea impecabil cu banii de bilet spre România. Mama și tata nici nu știu ce-au mai spus, dar răspunsul a fost afirmativ, chiar dacă mama a plâns probabil în batistă că nu apucă să-și vadă odrasla decât peste câteva luni.

    Pag. 27 – 33


    A apărut în: 2013-09

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:


     Cele mai noi 9 articole la ,,Și altele...“ -> ,,Memorii“ 
    Admirabila tăcere. Jurnal
    (2 iulie 1967 – 29 septembrie 1968)
    Trei vieți într-una
    Convorbiri cu Nicolae Drăgușin
    Ruleta maghiară
    Convorbiri cu Markó Béla despre literatură, politică, societate
    Pe urmele mele în două lumi: România – SUA. Volumul II
    Romanul unei vieți - coronica unei epoci
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Și altele...“ -> ,,Memorii“
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Gordian“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 1.2037 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.