Prima pagină - Terapia Teta – Boli și afecțiuni
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
la newsletter-ul Editurii Adevăr Divin!
Cumpărături
Coșul este gol
3890 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Ramana Maharshi
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Despre îngeri cu Doreen Virtue
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Terapia Teta – Boli și afecțiuni

    » Coperta
    Cartea de față își aduce o contribuție importantă la răspândirea noii paradigme în universul terapeutic și poate reprezenta un miracol autentic în viața ta.
    Afișat de 53266 ori.
    Cotație articol: excelent (5/5; 8 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț raft:55.00 RON
    •Reducere:10%
    •Preț site:49.50 RON *
    Momentan indisponibil(ă)!

    În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
    Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
    Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Rolul medicinii convenționale

    Așa cum vei observa citind această carte, nu am evitat cunoașterea pe care o oferă medicina convențională modernă. Motivul este că spre deosebire de alți terapeuți alternativi, eu nu consider că medicii și medicamentele prescrise de ei sunt un inamic. Dimpotrivă, eu cred că medicina convențională poate fi foarte benefică și că esența ei își are propria ei vibrație spirituală puternică. Ce-i drept, depinde numai de noi dacă folosim sau nu cu înțelepciune această vibrație. Pe de altă parte, recunosc și eu, la fel ca atâția alții, că ea are slăbiciunile ei.

    Una din problemele medicinii convenționale este specializarea. De multe ori, specialiștii medicali nu recunosc atributele sincrone ale corpului uman. Spre exemplu, medicamentele prescrise de un medic cardiolog ajută inima, dar pot avea un efect advers asupra restului corpului.

    O altă slăbiciune a multor practicanți medicali este incapacitatea de a înțelege că fiecare om este diferit, că fiecare persoană este specială, și deci fiecare reacționează altfel la medicamente.

    În societatea occidentală, noi le oferim o mare parte din puterea noastră personală medicilor. Așteptăm cu sufletul la gură fiecare cuvânt pe care îl rostesc ei și credem tot ce ne spun. Este foarte important să ne cultivăm discernământul și să înțelegem că există întotdeauna alte opinii și alți medici. La fel ca și noi, medicii pot avea o atitudine pozitivă sau negativă, iar în ultimă instanță depinde numai de noi dacă le acceptăm sau nu sugestiile. De aceea, sfatul meu este să nu te grăbești niciodată să accepți afirmațiile negative ale unui medic sau altul, considerându-le adevăruri supreme.

    Privind lucrurile dintr-o perspectivă optimistă, medicina convențională a progresat fantastic, și toată lumea are de câștigat de pe urma acestor progrese. Spre exemplu, antibioticele ne pot ajuta să luptăm mai bine cu infecțiile. Ele nu ucid infecția, dar sunt concepute să colaboreze cu sistemul imunitar. Se vorbește foarte mult în terapia alternativă despre efectul nociv al antibioticelor asupra sistemului imunitar, iar adevărul este că acestea pot ucide inclusiv bacteriile utile din aparatul digestiv și au tendința de a solicita la maxim sistemul imunitar. De aceea, dacă lucrezi cu un client ce ia antibiotice, trebuie să știi cum să operezi cu acestea. Nu îi poți spune clientului să nu le mai ia. Dacă tratamentul cu antibiotice este întrerupt prematur, bacteriile au timp să sufere mutații și pot agrava infecția. De altfel, antibioticele au inclusiv efecte benefice, omorând bacteriile nocive care au infestat organismul. Din păcate, există oameni care refuză să ia antibiotice chiar dacă suferă de infecții grave.

    Personal, am susținut întotdeauna orice metodă care dă rezultate. Dacă organismul are nevoie de un antibiotic, foarte bine. În ochii Creatorului nu există nimic rău.

    De aceea, s-ar putea să te surprindă dacă auzi vocea Creatorului spunându-ți că o persoană trebuie să ia un anumit antibiotic. Acest lucru nu înseamnă altceva decât că persoana respectivă nu este pregătită să elimine prin alte metode bacteriile nocive din corp. Unii oameni cred cu convingere în tot ce le spune doctorul. De aceea, ei simt nevoia să creadă că antibioticele pe care le iau sunt eficiente. Așa cum am spus în nenumărate rânduri, atunci când lucrezi cu un client păstrează-ți egoul și convingerile personale pentru tine.

    Adevărul este că foarte mulți oameni își datorează sănătatea și chiar viața medicinii convenționale. Din păcate, foarte puțini terapeuți convenționali sau alternativi realizează importanța forței vitale care susține tot ceea ce există. Corpul nostru nu este alcătuit numai din materie și din celule care au reacții autonome și care comunică unele cu altele la fel ca un „aparat biologic”. Sentimentele, emoțiile, convingerile și programele noastre subconștiente ne influențează comportamentul și au efecte dramatice asupra bunăstării corpului fizic, inclusiv la nivel celular. Celulele sunt extrem de conștiente de mediul intern și extern al corpului și sunt înzestrate cu o inteligență individuală, chiar dacă sunt conectate cu totalitatea organismului. Conceptul de totalitate interconectată din care fac parte integrantă cele mai mici particule ale corpului, dar și galaxiile uriașe ale cosmosului, mă inspiră de fiecare dată când asist la o vindecare făcută de Creator.

     

    Terapia Tetaź

    Terapia Teta are în primul rând rolul de a trezi capacitatea psihică de a vindeca a omului. Mediumitatea (receptivitatea psihică) și vindecarea sunt două lucruri diferite. Secretul Terapiei Teta constă în găsirea punților de legătură între cele două capacități.

    Ca medium specializat în lectura psihică a corpului, tu trebuie să recunoști diferiți viruși și paraziți, diferite bacterii și metale grele din corp. Clientul tău se așteaptă să recunoști cu acuratețe aceste influențe.

    Ca vindecător, ai o cu totul altă sarcină. Nu trebuie să știi de ce boală suferă clientul pentru a-l vindeca cu ajutorul Creatorului, dar trebuie să intri într-o stare Teta profundă și să asiști la efectuarea vindecării. De altfel, foarte mulți clienți vin la tine așteptându-se la o vindecare instantanee.

    De aceea, atât ca medium psihic cât și ca terapeut există anumite presiuni cărora trebuie să le faci față. Ca vindecător, clientul se așteaptă să îl vindeci, iar ca medium să vezi în interiorul corpului său și să îi spui adevărul legat de acesta. Asta înseamnă Terapia Teta: să fii un vindecător care se folosește de capacitățile sale psihice pentru a asista la procesul de vindecare prin conexiunea sa cu Creatorul.

     

    Mecanica procesului de vindecare

    Cine poate spune în ce constă mecanica misteriosului proces de vindecare? Cine poate cunoaște toate secretele profunde care există în interiorul creierului uman?

    Fiecare vindecare este diferită. Este posibil ca după realizarea conexiunii cu Creatorul, creierul să reacționeze automat prin secreția unei substanțe chimice speciale care să vindece corpul. Depinde însă și de acesta din urmă dacă va accepta această substanță sau dacă o va respinge din cauză că receptorii săi nu știu să accepte decât reacțiile negative. Nu este exclus ca receptorii negativi din creier să blocheze mesajele care îi spun corpului să se vindece.

    Aici intervine lucrul cu sentimentele, menit să schimbe felul în care transmitem și receptăm mesaje corporale. Atunci când eliminăm și înlocuim suficiente programe din creierul unei persoane, acesta învață să secrete mesageri chimici adecvați, iar receptorii din corp învață să accepte aceste mesaje.

    I-am observat ani la rând pe oameni și m-am întrebat adeseori de ce unii dintre ei se vindecă și alții nu. Ceea ce am descoperit a fost că de cele mai multe ori vindecarea elementar㠖 înălțarea în planul Creatorului a tot-ceea-ce-există și lansarea comenzii de vindecare – este suficientă pentru a obține cele mai uimitoare rezultate. De aceea, atunci când un client vine la mine pentru a-și vindeca o boală, acesta este primul lucru pe care îl fac, și de cele mai multe ori corpul său se vindecă în mod miraculos.

    Atunci când am experimentat personal pentru prima dată vindecarea instantanee, m-am întrebat: „Ce anume a determinat piciorul meu să se vindece atât de rapid?” Peste ani, când am fost diagnosticată cu insuficiență și congestie cardiacă, după care am descoperit o altă modalitate de a mă vindeca incredibil de rapid, m-am întrebat din nou: „Ce anume a determinat corpul meu să se vindece atât de rapid?” Poate că întrebarea corectă ar fi fost: „De ce m-am îmbolnăvit de această boală?” Acestea sunt întrebările la care mi-am propus să răspund în această carte. Atunci când i le-am pus Creatorului, acesta mi-a răspuns cu răbdare, ca de obicei: „Vianna, tu ai un corp extrem de rezistent. De aceea, ar trebui să îl binecuvântezi și să îl încurajezi, nu să îl descurajezi”.

    Ca vindecător ce te folosești de energie, nu ar trebui să subestimezi niciodată puterea vindecării elementare. Unii oameni vor accepta această vindecare, iar alții nu, căci nu vor fi pregătiți pentru ea. Aceștia din urmă vor avea nevoie de mai multe ședințe, de lucrul cu convingerile și chiar de folosirea plantelor medicinale și a medicamentelor, în funcție de convingerile lor.

    Fiecare om este diferit de ceilalți datorită convingerilor sale, dar tiparele generale ale emoțiilor care atrag anumite boli specifice și care sunt create de acestea sunt de regulă aceleași, indiferent de client.

    Suplimentele, convingerile și descărcările de programe recomandate în această carte sunt cele care s-au dovedit cele mai eficiente în ședințele mele terapeutice cu clienții. Cu alte cuvinte, textul acestei cărți reprezintă o compilație a tuturor metodelor pe care le aplic eu în ședințele mele și a tuturor recomandărilor care și-au dovedit eficiența în tratarea diferitelor boli.

    Ori de câte ori îl rog pe Creator să schimbe ceea ce nu este în regulă în corpul unei persoane cu care lucrez, corpul acesteia reacționează într-o manieră incredibilă. După ce am acumulat suficientă experiență, am ajuns să discern reacțiile pozitive la procesul de vindecare de cele negative. Dacă o persoană se dovedește apatică sau dacă ia anumite substanțe chimice cum ar fi morfina, procesul de vindecare generează anumite rezultate, dar nu produce vindecarea instantanee pe care ne-o propunem noi. Experiența m-a învățat că anumite medicamente inhibă vindecarea intuitivă. Vom discuta amănunțit despre acest aspect mai târziu în carte. De cele mai multe ori sunt uimită însă de numărul incredibil de mare al oamenilor care beneficiază de pe urma vindecării intuitive. Indiferent de ce boală suferă ei, factorul care influențează cel mai puternic procesul de vindecare rămâne ceea ce crede omul. Dacă acesta crede că este posibil să se vindece, corpul va reacționa întotdeauna pozitiv la o vindecare intuitivă.

     

    Rămâi deschis

    Problema poate fi legată și de vindecător. Dacă acesta crede că o boală este mai agresivă decât alta sau că procesul de vindecare va fi dificil ori chiar imposibil, vindecarea nu se va produce. Pe măsură ce vei citi în această carte despre boli și despre sistemele de convingeri asociate, conștientizează ce simți în legătură cu acestea. Este posibil să descoperi temeri, îndoieli și convingeri care blochează procesul de vindecare. Este extrem de important să crezi că persoana pe care o tratezi se poate vindeca.

    În acest scop, te-ar putea ajuta să știi faptul că majoritatea oamenilor care vin la mine pentru vindecare își îmbunătățesc instantaneu starea de sănătate. Unii chiar se vindecă pe loc, de multe ori de boli despre care puțini oameni și-ar putea imagina că se pot vindeca atât de ușor. De aceea, este foarte important să rămâi deschis în fața tuturor posibilităților.

     

    Vindecarea propriului corp

    Terapia Teta ajută individul să își descopere puterea personală și să atragă puterea divină în propria ființă pentru a se elibera de diferite convingeri negative, pentru a experimenta sentimente cu care nu este familiarizat și pentru a asista la un proces de vindecare. În cazul anumitor oameni, autovindecarea funcționează mai bine decât lucrul cu un terapeut, întrucât le permite să simtă că dețin controlul asupra bolii lor.

     

    Boala vorbește

    În ceea ce privește relația terapeut-client, este foarte important să înțelegi că trebuie să discerni între vocile interioare pe care le auzi. Pe cine reprezintă aceste voci? Sunt ele ale bolii sau ale clientului din fața ta? De multe ori, oamenii nu își schimbă personalitatea atunci când se îmbolnăvesc, dar experiența m-a învățat că bolile au tendința de a-și asuma personalitatea pacienților. De aceea, trebuie să faci deosebirea între aceste voci, pentru a-ți da seama cine este cel care îți vorbește.

     

    Purificările și bunul simț

    Ca persoană intuitivă, este greu să oferi sfaturi pline de înțelepciune dacă nu ai cunoștințe vaste de nutriție, referitoare la suplimente și la medicamente sau remedii naturiste. Una din cele mai mari greșeli pe care le fac terapeuții (în experiența mea) este sugestia eliminării Candidei fără a le da pacienților un remediu care să contribuie la această eliminare. O altă greșeală este recomandarea unor cure de purificare pacienților al căror corp este prea slăbit pentru a le putea susține. Unii oameni trebuie să își întărească mai întâi sistemul cu vitamine și minerale înainte de a realiza o cură de purificare.

    Cunosc oameni atât de obsedați de curele de purificare încât își epuizează în acest fel sistemul imunitar. Din cauza prea multelor cure, ei rămân cu un deficit de electroliți, de vitamine și de minerale.

    De aceea, consider că una dintre cele mai bune sugestii pe care i le poți face unui pacient este să își întărească organismul înainte și după o cură de purificare.

     

    Reacții în urma procesului de vindecare

    Există multe reacții pe care le au oamenii în urma procesului de vindecare.

    Chiar dacă o persoană experimentează o vindecare instantanee, este posibil ca ea să plece și cinci luni mai târziu să nege existența Creatorului. Oamenii se comportă adeseori extrem de ciudat.

    Alții ajung să se simtă atât de confortabil în preajma terapeutului lor încât nu își doresc ca relația cu acesta să se încheie (motiv pentru care își întrețin singuri boala).

    Experiența personală m-a învățat că foarte mulți oameni își creează bolile pentru a se bucura de atenția, îngrijirea și iubirea celor din jur. Unii dintre ei devin dependenți de terapeutul care îi tratează și se tem că vor muri fără el. Mi s-a întâmplat nu odată să refuz să țin o lectură psihică sau să fac o vindecare pentru cineva, pentru simplul motiv că acesta se aștepta ca eu să trăiesc viața în locul lui. Scopul terapiei este să îi restitui pacientului puterea sa personală, nu să ți-o asumi în locul lui. Din păcate, există oameni care nu și-au cunoscut niciodată această putere.

     Ori de câte ori un client experimentează o lectură psihică sau o vindecare, corpul său secretă endorfine. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care mulți dintre ei au tendința să se întoarcă la terapeut.

    Personal, sunt totuși atentă să îi onorez pe toți cei care vin pentru a lucra cu mine, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord cu motivațiile lor.

    O altă responsabilitate a practicantului constă în a-și avertiza clientul că este posibil să experimenteze o criză a vindecării, adică să retrăiască o boală din trecut cu un grad mai mic de intensitate ca urmare a amintirilor eliberate în sistem de actuala vindecare.

     

    Masajul

    Sunt cazuri în care o persoană nu are nevoie de o altă formă de vindecare decât de un masaj bun. Acesta îi poate stimula sistemul limfatic, îi poate relaxa mușchii și o poate face să se simtă răsfățată.

    Totuși, dacă persoana suferă de cancer, boala se poate răspândi mai rapid în corp datorită masajului. În cazul altor pacienți, masajul poate conduce la o detoxificare a organismului. De aceea, cel mai bine este să îl întrebi pe Creator dacă persoana respectivă poate suporta un masaj. În cazul în care acesta îți răspunde că persoana poate suporta perfect masajul sau să acesta îi va provoca o detoxificare minoră, este în regulă să îi faci acest masaj. În urma detoxificării, persoana se va simți puțin rău, dar nu mai mult de o zi. În schimb, în cazul în care Creatorul îți spune: „În niciun caz!”, ascultă sfatul lui!

     

    După boală

    Cel mai adesea, după ce scapă de o boală, oamenii se uită la mine și mă întreabă: „Și acum, ce urmează?” Mulți dintre ei și-au tratat atâția ani la rând boala, încât acum nu mai știu ce să facă.

    Experiența m-a învățat că este util ca oamenii care au avut o boală pe termen lung sau o rană veche să scrie pe o foaie de hârtie ce au de gând să facă după ce vor scăpa de ele. În acest fel, ei au un motiv să privească mai degrabă către viitor decât către trecut.

    De aceea, sfătuiește-ți întotdeauna clienții să își planifice din timp viața de după boală.

    De asemenea, dacă ai încheiat o ședință de vindecare cu cineva, trebuie să îi spui neapărat să se ducă la medic și să se lase consultat de acesta, pentru a te asigura astfel că starea sa chiar s-a îmbunătățit. Acesta este un aspect important al procesului de vindecare.

     

    Tratarea altor vindecători/mediumi

    Vindecătorii ar trebui să se lase tratați de oameni care gândesc la fel ca ei, căci este mult mai ușor să lucreze cu aceștia.

    Un vindecător trebuie să consume multe suplimente cu minerale atunci când practică munca intuitivă, la fel ca sportivii sau cei care fac activități fizice susținute. De aceea, ai grijă să consumi suficiente vitamine și minerale, cel puțin la începutul practicii.

    În cazul anumitor persoane intuitive, scanările cerebrale prezintă umbre pe lobii frontali. Acestea se datorează curenților electrici de înaltă frecvență generați de activitatea intuitivă.

    Mulți vindecători sunt predispuși să sufere de astm sau să aibă probleme cu glandele suprarenale din cauză că se suprasolicită. Pentru a evita aceste probleme, practică eliminarea regulată a resentimentelor.

    Atingerea și iubirea sunt aspecte foarte importante ale procesului de vindecare. Terapeutul deschide chakra inimii pacientului și abia apoi lucrează pentru rezolvarea problemelor acestuia. De aceea, îți recomand băile cu sare pentru eliminarea emoțiilor prea copleșitoare și pentru ruperea legăturilor psihice obsesive cu clienții.

     

    Descărcările de programe

    Iată câteva programe foarte utile pentru terapeuți și pentru mediumi, care merită să fie descărcate:

    „Știu ce înseamnă să trăiești fără a prelua asupra ta problemele altor oameni”.

    „Știu ce înseamnă să trăiești fără a prelua asupra ta emoțiile altor oameni”.

    „Știu ce înseamnă să trăiești fără a prelua asupra ta blestemele altor oameni”.

    „Știu ce înseamnă să trăiești fără a prelua asupra ta programele și convingerile altor oameni”.

    „Știu ce înseamnă să trăiești fără a prelua asupra ta bolile altor oameni”.

    „Știu cum să transform bolile, emoțiile, programele și convingerile în iubire și lumină, să le trimit la Creator și să le primesc înapoi de la acesta sub forma iubirii și a luminii”.

    „Știu ce înseamnă să le fiu de folos altor oameni și să fiu apreciat de aceștia”.

    „Știu cum să fiu de folos fără ca alții să profite de pe urma mea”.

    „Știu cum să îi ajut pe oameni să înțeleagă că sunt importanți pentru Creator”.

    „Știu ce înseamnă să te simți împăcat”.

    „Știu ce înseamnă să te bucuri de respirația vieții”.

    „Știu ce înseamnă să te bucuri de fiecare moment”.

    „Știu ce înseamnă să fii întotdeauna conectat cu tot ceea ce există”.

    „Știu ce înseamnă să discern între sentimentele celorlalți oameni și propriile mele emoții”.

    „Știu ce înseamnă să lucrez cu alți oameni în maniera ideală pentru ei”.

    „Știu ce înseamnă să îi accept pe ceilalți oameni așa cum sunt”.

    „Știu cum să îmi trăiesc viața într-o stare de acceptare, fără a mă umple de resentimente față de alți oameni”.

    „Știu ce înseamnă să îmi trăiesc viața fără a mă lăsa afectat de gândurile negative ale celorlalți”.

    „Cel mai important lucru din viața mea este conexiunea pe care o am cu Creatorul a tot-ceea-ce-există”.

    „Știu cum să mă pun la unison cu Creatorul a tot-ceea-ce-există în cel de-al șaptelea plan al existenței, ușor și fără niciun efort”.

    „Știu cum să rămân ancorat în adevărul meu personal”.

    „Știu să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce spun”.

    „Știu cum să îmi trăiesc viața fără nicio teamă nerezonabilă”.

    „Știu cum să îmi creez o împărăție a cerului în interiorul meu”.

    „Știu cum să creez un veritabil paradis pe acest pământ”.

    „Știu ce înseamnă să îi apreciez și să îi iubesc pe oamenii din jurul meu”.

    „Știu că este posibil să mă bucur de pace, de fericire și de bucurie fără a mă simți vreodată plictisit”.

    „Știu că este posibil să mă folosesc cu înțelepciune de experiențele mele”.

    „Știu că este posibil să mă simt recunoscător pentru toate experiențele din viața mea”.

     

    Microbii

    Această carte este un ghid al bolilor și afecțiunilor de la A la Z. Ca să poți vindeca însă aceste boli, trebuie să înțelegi ce sunt microbii și cum funcționează influențele lor energetice. În acest scop, vom începe prin a explora influențele microbilor și metalelor grele în viața noastră de zi cu zi.

    Microbii sunt organisme vii prea mici pentru a putea fi văzute cu ochiul liber. Acest grup include bacteriile, fungii, protozoarele și algele microscopice, dar și virușii.

    Noi avem tendința de a asocia aceste organisme infime cu multe stări inconfortabile, cum ar fi infecțiile și bolile, dar adevărul este că marea majoritate a microorganismelor sunt esențiale pentru bunăstarea acestei lumi. Fără ele pur și simplu nu am putea trăi. Unii microbi ne ajută să divizăm chimic apa, să integrăm azotul din aer, să digerăm hrana, să absorbim vitaminele și să secretăm diferite substanțe chimice utile pentru corpul nostru. Cu alte cuvinte, marea majoritate a microbilor de pe pământ sunt benefici. Doar un mic număr dintre ei pot fi considerați patogeni, adic㠄generatori de boli”.

    Există foarte multe lucruri pe care nu le cunoaștem în legătură cu bacteriile, virușii, metalele grele, fungii, drojdiile/mucegaiul și paraziții. În această secțiune nu vom vorbi exclusiv de aspectele fizice ale microbilor, ci și despre componentele emoționale și subconștiente ale infecțiilor și infestărilor cu microbi. Vom arăta de asemenea cum putem elimina aceste influențe prin schimbarea convingerilor și prin adoptarea unor sentimente noi.

    Există anumite reguli de bază ce se aplică tuturor bolilor infecțioase:

    ·         Bacteriile nocive sunt inevitabil asociate cu emoția vinovăției.

    ·         Fungii patogeni sunt inevitabil asociați cu resentimentele.

    ·         Virușii patogeni sunt inevitabil asociați cu lipsa prețuirii de sine („nu merit”).

    ·         Micoplasmele (ciupercile) sunt inevitabil asociate cu lipsa prețuirii de sine și cu vinovăția.

    Înțelegerea acestor aspecte fundamentale te poate ajuta să tratezi mai corect aceste toxine care generează boli.

    La ora actuală se știe că microorganismele se găsesc peste tot, dar nu cu mult timp în urmă (înainte de inventarea microscopului) oamenii mureau pe capete din cauza alimentelor stricate și a altor factori similari, întrucât nu existau antibiotice. De fapt, foarte mulți oameni mureau pentru că nu știau că trebuie să se spele pe mâini înainte de a ajuta la nașterea copiilor. Teoriile germenilor erau dificil de dovedit, întrucât oamenii nu credeau că poate exista ceva ce nu vedeau cu ochii lor.

    Nu există zi în care să nu văd în timpul lecturilor mele psihice boli grave provocate de microbi, bacterii și fungi.

    Foarte mulți oameni interesați de metafizică sunt convinși că dacă s-au îmbolnăvit, înseamnă că au făcut ceva rău. Această convingere este genetică, datând din perioada Evului Mediu, de dinainte de descoperirea microorganismelor. Trebuie să înțelegi însă că nu toate bolile au o bază karma-ică exclusivă. Indiferent dacă faci fapte bune sau rele, expunerea la agenții patogeni te poate îmbolnăvi. Pare corect să spunem că dacă mintea și corpul nostru sunt în armonie, dacă suntem echilibrați și dacă trăim într-un mediu curat, putem rezista în fața foarte multor boli, dar adevărul este că unele afecțiuni sunt provocate de expunerea la radiații, toxine, mercur și microbi.

    De aceea, dacă privești în interiorul corpului unei persoane și descoperi aici o boală, este posibil ca aceasta să nu se datoreze faptelor rele ale persoanei, ci faptului că a băut apă contaminată cu microbi. Secretul vindecării constă în descoperirea convingerii care a determinat-o să bea acea apă. În această direcție, iată câteva descărcări de programe utile:

    „Cunosc definiția Creatorului legată de situațiile și de momentele în care trebuie să spun nu”.

    „Știu ce înseamnă să fiu ascultat”.

    „Înțeleg ce înseamnă să fiu auzit”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a mă simți tot timpul furios”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a le permite altora să mă secătuiască de energie”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a le permite altora să profite de pe urma mea”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a mă simți copleșit”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a mă simți mizerabil”.

    „Știu ce înseamnă să interacționez cu ceilalți oameni”.

    Folosește-te de această listă ca de o bază de pornire, dar nu uita să scoți la lumină și alte programe subconștiente negative și să lucrezi cu ele.

    Acestea au fost doar câteva idei cu care merită să lucrezi. Nu uita însă că fiecare individ este diferit. De aceea, întrebă-l pe Creatorul a tot-ceea-ce-există de ce anume are nevoie persoana cu care lucrezi pentru a se vindeca.

     

    Bacteriile

    Bacteriile sunt organisme unicelulare relativ simple. Ele pot avea un corp sferic (cocii), în formă de baston (bacilii) sau curbat (vibrio, spirillum sau spirocheții). Materialele lor genetice nu sunt captive în interiorul unei membrane a nucleului, ceea ce înseamnă că sunt procariotice (prokaryote înseamn㠄pre-nucleu” în limba greacă). Au o conștiință colectivă, deci lucrează la unison.

    Trebuie să înțelegi că nu le poți comanda tuturor bacteriilor din corp să dispară. Dacă vei da o astfel de comandă, vei auzi hohote de râs, căci întregul univers se va amuza pe seama ta. Adevărul este că organismul are nevoie de o bună parte din bacteriile prezente în interiorul lui.

    Ceea ce poți face este să comanzi dispariția anumitor bacterii specifice și echilibrarea corpului. Când mediul intern al organismului devine ușor alcalin, bacteriile care generează schimbări negative în corp se vor transforma în bacterii benefice. Ele nu sunt nocive decât atunci când corpul este dezechilibrat.

    Ori de câte ori mă înalț în planul Creatorului și solicit schimbarea sistemului de convingeri al persoanei cu care lucrez, eu mă asigur că asist la această schimbare la nivelul fiecărei celule din corp. Cu alte cuvinte, mă asigur că fiecare celulă înțelege ce se întâmplă. În acest fel, starea organismului se schimbă, iar bacteriile patogene nu mai pot supraviețui în forma lor actuală și se transformă.

    Sunt conștientă că orice om trebuie să experimenteze atât binele cât și răul în viață pentru a înțelege ce înseamnă dualitatea. În realitate, bunăstarea este o chestiune de echilibru. Marea majoritate a oamenilor au experimentat deja tristețea, durerea sufletească, depresia și alte emoții negative, căci spiritul nostru optează de multe ori pentru a experimenta mai întâi emoțiile negative și abia apoi pe cele pozitive. Cu cât introducem mai multe informații pozitive în corpul nostru, cu atât mai rapid se va vindeca acesta. Dacă vei extrage din corpul unui pacient convingeri de genul: „Trebuie să fiu singur” sau „Trebuie să fiu trist” și le vei înlocui cu convingeri pozitive alternative, bacteriile patogene nu vor mai putea rezista în noul mediu și se vor transforma.

     Nu trebuie să uiți însă că și programele și sentimentele pozitive pot genera boli. Spre exemplu: „Trebuie să fiu bolnav pentru a menține unitatea familie mele”. De aceea este atât de important lucrul de scoatere la lumină a convingerilor de pe nivelele profunde ale subconștientului.

     

    Bacteriile și emoțiile

    Unul din motivele pentru care bacteriile pot pătrunde în sistemul nostru sunt emoțiile noastre dezechilibrate. Dacă te simți tot timpul speriat sau furios, sistemul tău imunitar va avea mai mult de lucru. Mânia și teama pot fi benefice ca reflexe ale supraviețuirii. Acesta este scopul pentru care au fost concepute, dar în niciun caz nu au fost create pentru a fi folosite continuu și obsesiv. Dacă sunt folosite în mod excesiv, ele au tendința de a epuiza sistemul imunitar, secătuind organismul de energie.

    Aceste emoții „negative” devin pozitive dacă sunt ținute în echilibru. Dacă nu îți exprimi niciodată mânia și o ții în interiorul tău, acest lucru te poate îmbolnăvi. Capacitatea de a-ți exprima mânia într-o manieră pozitivă este profund benefică.

    Remedii intuitive

    Bacteriile pot fi eliminate cu ușurință pe cale intuitivă. În acest scop, dă comanda: „Creatorule, schimbă această stare de lucruri și lasă-mă să asist la această schimbare”. Asistă apoi la procesul de vindecare.

    Lucrul cu convingerile

    Dat fiind că principala emoție care menține bacteriile în corp este vinovăția, descarcă următoarele programe:

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără vinovăție”.

    „Știu cum să trăiesc fără a mă crampona de vinovăție”.

    „Știu cum să trăiesc fără a mă simți vinovat pentru că sunt așa cum sunt”.

    „Știu cum să trăiesc fără a mă simți vinovat pentru că arăt așa cum arăt”.

    „Știu cum să trăiesc fără a mă simți vinovat pentru că părinții mi-au inoculat aceste convingeri”.

    „Știu ce înseamnă un prieten adevărat”.

    „Știu cum să îmi fac prieteni”.

    „Știu cum să fiu prietenul altora”.

    „Știu cum să fiu un prieten bun fără a mă simți vinovat”.

    „Știu cum să fiu responsabil atunci când acționez”.

    „Iau decizii cu ușurință”.

     

    Fungii

    Fungii cresc într-un mediu aerobic acid lipsit de umezeală. Ei pot crește pe piele, pe păr sau pe unghii, ori în interiorul corpului. Genul lor se schimbă în funcție de temperatura mediului.

    Infecțiile cu fungi pot afecta toate organele corpului. La ora actuală, oamenii fac mai des ca oricând până acum astfel de infecții. Fungii reprezintă una din principalele cauze ale infecțiilor din spitale. Îndeosebi cei care au urmat cure de lungă durată cu antibiotice sunt susceptibili la astfel de infecții.

    Oamenii care sunt infectați cu fungi ar trebui să renunțe la făină și la zahăr, adoptând o dietă alcalină. Unele infecții ale sinusurilor sunt cauzate de fungi. Alte infestări comune sunt cele cu mucegaiuri. Îndeosebi infestările caselor cu mucegaiuri negre au început în ultima vreme să atragă atenția oficialilor publici, datorită pericolului lor pentru sănătate.

     

    Fungii dintr-o perspectivă intuitivă

    Atunci când privim corpul cu ochii minții, fungii apar în diferite culori, în funcție de tipul lor. Ei apar ca niște nori în zona plămânilor (infecțiile bacteriene și virale arată cu totul altfel). Fungii morți sau muribunzi apar sub forma unei substanțe noroase negre.

    Fungii proiectează programe de gen: „Voi face acest lucru mai târziu”, iar oamenii cred că aceste gânduri le aparțin.

    Dat fiind că toți fungii sunt asociați cu resentimentele, este suficient să elimini aceste emoții pentru ca infestarea cu fungi să dispară.

    Remedii intuitive

    Cea mai bună modalitate de a lucra cu fungii constă în transformarea lor într-o formă inofensivă. În acest scop, tot ce trebuie să faci este să spui: „Creatorule, arată-mi ce trebuie făcut și realizează această transformare acum”. Rămâne totuși important să descoperi și să elimini convingerile care au stat la baza atragerii fungilor. Dacă vei descoperi convingerea-sursă, fungii vor dispărea în doar câteva secunde. Dacă dai comanda ca fungii să dispară fără a descoperi mai întâi convingerea-sursă, este posibil ca pacientul să treacă printr-o criză a vindecării în urma morții brutale a fungilor.

    De regulă, convingerile asociate cu fungii sunt asociate cu resentimentele. De aceea, persoana care dorește să fie vindecată trebuie să descopere cum o ajută aceste resentimente.

    Descărcări

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără resentimente”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără să îmi resping corpul”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără să îmi resping părinții”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără să îmi resping prietenii”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără să îmi resping partenerul/partenera de viață”.

    „Știu că este posibil să trăiesc fără a acumula resentimente față de oamenii din jurul meu”.

    Suplimente alimentare

    ·         Calciu-magneziu (protejează organismul împotriva fungilor)

    ·         Eucalipt (se aplică local, pe piele)

    ·         Noni

    ·         Extract din frunze de măslin

    ·         Pau d’arco

    ·         Ulei din arbore de ceai (se aplică local, pe piele)

     

    Metalele grele

    Corpul conține în mod natural metale grele precum calciul, magneziul și zincul, dar alte metale nu ar trebui să existe în el, de pildă aluminiul și mercurul. Aceste substanțe sunt otrăvitoare și pot fi sursa multor boli. În plus, virușii și bacteriile sunt atrase de metalele grele, datorită slăbirii organismului pe care o induc.

    Dacă te afli (intuitiv) în interiorul corpului unei persoane și vezi scântei luminoase, este posibil ca acestea să indice metale grele toxice.

    Tipuri

    Aluminiu: Există multe tipuri diferite de aluminiu. Acest metal poate cauza Alzheimer și Parkinson.

    Fluor: Fluorul îmbătrânește mai rapid corpul și se acumulează în acesta sub formă de depozite.

    Fier: Dacă este prezent în exces, fierul oxidează organismul. În cantități și mai mari devine otrăvitor.

    Plumb: Generează depresie, nebunie, cancer și boli ale sistemului imunitar. Este absorbit la fel de ușor ca și calciul. Receptorii care absorb calciul absorb la fel de ușor plumbul.

     Mangan: Manganul este necesar pentru reglarea zahărului din sânge, dar dacă este absorbit excesiv poate conduce la nebunie. Ucigașii psihopați au un nivel foarte ridicat de mangan în creier. Se găsește în apa de fântână și poate proveni de la pesticide și erbicide.

    Mercur: Mercurul poate cauza depresie și multe tipuri de cancer. Se poate lega cu alte metale grele din corp. Orice cantitate de mercur este otrăvitoare. Între altele, excesul de mercur blochează capacitățile intuitive.

    Argint: Argintul oxidează în mod natural organismul. Nivelele prea ridicate de argint sunt otrăvitoare. Spre exemplu, ingerarea excesivă de argint coloidal poate învineți pielea.

    Metalele grele dintr-o perspectivă intuitivă

    Mulți oameni absorb metalele grele datorită sentimentelor și programelor lor subconștiente. Spre exemplu:

    ·         Plumbul este absorbit cu ușurință de oamenii inocenți și vulnerabili, îndeosebi de copiii care nu au o structură emoțională adecvată în viața lor de familie. Falsa iubire: mulți oameni care îi abuzează și îi rănesc pe cei din jur afirmă că fac acest lucru din iubire față de aceștia. Otrăvirea cu plumb este asociată inclusiv cu deficitul de vitamine și de minerale.

    ·         Manganul este absorbit cu ușurință de cei care trăiesc într-o atmosferă de mânie și de stres.

    ·         Mercurul pare să fie absorbit de victimele inocente și extrem de naive, care nu bănuiesc că sunt înșelate. Astfel de oameni nu realizează că prietenii și membrii familiei lor profită de ei. Ei sunt cu ușurință duși de nas și cred tot ce li se spune.

    Personal, am convingerea că multe handicapuri de învățare se datorează otrăvirii cu metale grele.

    Remedii intuitive

    Terapeutul nu ar trebui să comande ca toate metalele grele să fie eliminate din corp, căci unele dintre ele, cum ar fi calciul și zincul, sunt strict necesare pentru structura moleculară. Cel mai bine este să îl întrebi pe Creatorul a tot-ceea-ce-există ce trebuie să faci, căci fiecare individ este diferit, iar toxinele trebuie eliminate din corp într-un ritm adaptat pentru fiecare în parte. De aceea, întreabă-l pe Creator care este cea mai bună manieră de eliminare a metalelor grele otrăvitoare.

    Atunci când elimini din corp metale grele, tu extragi odată cu ele și amintiri dureroase din trecut. De aceea, este posibil ca pacientul să treacă printr-o criză a vindecării. Pentru a evita acest lucru, lucrează cu convingerile sale.

    O modalitate ideală de eliminare a metalelor grele din corp constă în a-ți convinge pacientul că are o structură emoțională solidă și pozitivă.

    Suplimente alimentare

    Pentru eliminarea metalelor grele din corp se recomandă următoarele suplimente:

    ·         Acid linolenic

    ·         Alge verzi-albăstrui

    ·         Calciu

    ·         CoQ10

    ·         Cât mai multe suplimente verzi (cu clorofilă)

    ·         Magneziu

    ·         Omega 3

    ·         Zinc

     

    Miasmele

    Se crede că miasmele sunt cauzate de un marcator rămas în ADN în urma unei boli suferite de un strămoș. Boala a afectat codul genetic al acestuia, iar schimbarea a fost transmisă mai departe. Spre exemplu, se crede că sifilisul generează mutații în ADN care creează o predispoziție față de psoriazis sau artrită psoriatic㠖 transmisă din generație în generație.

    Pentru a vindeca un client de influențele acestor miasme, trebuie să te întorci în timp și să lucrezi cu strămoșul lui, iar apoi să asiști la transmiterea noilor influențe genetice (la nivel energetic) din generație în generație, până în momentul prezent.

    Personal, după ce realizez astfel de schimbări genetice în sistemul unui client, elimin inclusiv energiile reziduale rămase. Cred de asemenea că miasmele pot suferi mutații, atrăgând energiile fungilor, care pătrund în ADN și invadează ficatul.

     

    Paraziții

    Multe elemente din mediul înconjurător ne expun în fața atacului paraziților. Una dintre cele mai comune modalități de a te infesta cu aceștia sunt viermii luați de la animale (îndeosebi de la cele de casă). Alte cauze majore ale infestărilor sunt consumul de carne negătită și de legume crude, mersul pe jos cu picioarele goale în perioadele calde și lipsa igienei personale. Riscul de infestare cu paraziți crește atunci când călătorești în locuri cu o igienă publică precară.

    Gama largă a problemelor induse de infestarea cu paraziți devine evidentă pentru cei care înțeleg natura și răspândirea acestei infestări. Mulți oameni cred în mod greșit că paraziții rezidă doar în intestinele gazdei lor. În realitate, există paraziți care trăiesc în sânge, în sistemul limfatic, în organele vitale și/sau în alte țesuturi corporale. Unii paraziți pot afecta întregul organism. Drojdiile încep prin a prolifera în intestine, după care se răspândesc în restul organismului, devenind septice. Alți paraziți atacă anumite organe specifice. Spre exemplu, viermii tropicali pătrund în organism prin piele, călătoresc prin sânge și sfârșesc prin a se stabili în plămâni și în intestinul subțire. Dacă persoana nu este tratată, ei pot rămâne în aceste organe ani la rând, generând o întreagă varietate de simptome.

    Tipuri de paraziți

    Există peste 650.000 de paraziți diferiți asociați cu corpul uman, printre care:

    Cestoda: este un vierme lat care crește în vite, porci, câini și pești. Oamenii intră în contact cu acești viermi prin consumul de carne roșie sau când se plimbă cu picioarele goale. Odată ajunși în corp, ei se atașează de părțile laterale ale colonului și fură substanțele nutritive. Unul din primele indicii ale infestării este slăbirea gazdei, urmată rapid de un proces de îngrășare. Ea se simte tot timpul flămândă. Dat fiind că nu beneficiază de substanțele nutritive de care are nevoie, organismul crede că este înfometat și se cramponează de rezervele sale de grăsime.

    Un heminat este un vierme lat sau cilindric.

    Nematozii, care includ viermii lați și cei tropicali, sunt nocivi pentru organismul uman, pe care îl infestează cu ouăle pe care le depun. Viermii lați își depun ouăle în sistemul digestiv. Oxiurii (viermi mici și subțiri), viermii tropicali și cei cilindrici pătrund în inimă, intestine, ficat, plămâni, sistemul limfatic și pancreas. Mărimea lor variază între 0,2 milimetri și 35 de centimetri. Copiii își transmit cu ușurință acest gen de paraziți de la unul la celălalt.

    Patihelminții sunt o altă categorie de viermi care infestează organismul uman, din care fac parte viermii lați ce consumă alți viermi lați. Oamenii reprezintă gazde ideale pentru mulți viermi ce provin din carnea de vită, de porc, de vulpe și de câine.

    Protozoarele pot fi parazite și nocive pentru corpul uman.

    Cryptosporidium, Endolimax nana, Giardia lamblia și Trichomonas sunt organisme microscopice care călătoresc prin sânge și infestează toate părțile corpului.

    Trematozii sunt paraziți lați care se găsesc în vezica urinară, în sânge, în aparatul intestinal, rinichi, plămâni și ficat. Ei au o lungime de aproximativ 0,6-2,5 cm și arată ca niște melci sau ca niște lipitori în ficat.

    Există și paraziți care se transmit prin actul sexual, numiți Triginos vaevadinalis, care ajung apoi în fluidele corpului.

    Simptome

    Iată câteva dintre cele mai comune simptome generate de paraziți:

    ·         Un apetit vorace

    ·         Un ten galben, obosit

    ·         Mâncărimi în zona anală (îndeosebi noaptea)

    ·         Pete albăstrui sau violete pe albul globilor oculari

    ·         Poftă de dulciuri, de alimente uscate, de orez, de pământ (îndeosebi la copii), de cărbune și/sau de alimente arse

    ·         Slăbire

    ·         Paloare facială

    ·         Somn agitat, iritare la trezirea din somn

    ·         Slăbiciune generalizată

    ·         Scrâșnitul dinților în timpul somnului

    ·         Mâncărimi în zona nasului

    ·         Pete albe pe față, de mărimea unei monede

    O perspectivă intuitivă asupra paraziților

    Este important să înțelegem că persoanele infestate cu paraziți sunt influențate pe mai multe nivele, nu doar pe cel fizic. Paraziții sunt atrași de acele procese mentale care ne blochează dezvoltarea pe toate nivelele: fizic, emoțional, mental și spiritual. Odată ajunși în interiorul nostru, ei ne influențează sentimentele, pentru a-și asigura astfel supraviețuirea.

    Oamenii care au sisteme de convingeri ce le permit altora să profite de pe urma lor sunt cei mai susceptibili la paraziți. Ei nu știu să spună nu și acceptă secătuirea energiei lor de către alții. Sentimentele de gen: „Trebuie să le permit celorlalți să profite de pe urma mea” și „Trebuie să le permit celorlalți să mă secătuiască de energie” reprezintă un veritabil magnet pentru paraziți. Toți oamenii infestați cu paraziți au probleme asociate cu prețuirea de sine.

    Persoanele otrăvite cu metale grele au de regulă și foarte mulți paraziți.

    Toate legumele și tipurile de carne conțin paraziți. Cu toate acestea, un sistem de convingeri foarte echilibrat nu permite infestarea cu paraziți. Nu trebuie să uiți însă că o bună parte din aceste convingeri sunt genetice, fiind inserate adânc în subconștientul persoanei.

    Atunci când lucrăm cu convingerile și cu sentimentele, noi eliberăm programele care atrag paraziții.

    Următorul pas al procesului constă în eliberarea de orice tip de parazitare, de pildă de anumiți oameni din viața noastră. Pe măsură ce eliminăm vechile sentimente, le înlocuim și adăugăm sentimente provenite de la Creator prin intermediul lucrului cu convingerile, noi ne cultivăm puterea de a elimina toți paraziții din viața noastră, cei interiori și cei exteriori în egală măsură. Paraziții nu pot supraviețui într-un corp care nu dispune de programele necesare pentru a-i atrage. Cu cât vei avea mai puține convingeri limitatoare, cu atât mai echilibrat va fi pH-ul tău și cu atât mai sănătos vei fi.

    Remedii intuitive

    Unele bacterii parazite ajută la digerarea hranei, iar prezența lor în corp este normală. De aceea, noi nu putem comanda la nivel intuitiv ca toți paraziții să părăsească organismul. De asemenea, este recomandabil să eviți uciderea paraziților prin Terapia Teta, căci moartea acestora produce foarte multe deșeuri și toxine care generează o stare de rău.

    Începe întotdeauna prin a lucra cu convingerile și cu sentimentele care atrag paraziții. De cele mai multe ori, acest lucru este suficient pentru ca organismul să își elimine singur paraziții, fără a provoca moartea acestora.

    În al doilea rând, merită să le sugerezi clienților tăi care sunt infestați cu paraziți să înceapă o cură de dezintoxicare cu plante. Eliminarea paraziților scoate la iveală diferite sentimente și emoții asociate cu ei, care vor trebui eliminate la rândul lor.

    Eliminarea paraziților din propriul corp te ajută să scapi inclusiv de „paraziții emoționali” din viața ta, adică de oamenii care te secătuiesc, dar și de „paraziții energetici”, cum ar fi oamenii ursuzi și răutăcioși, atașamentele spirituale, etc.

    Curele de purificare cu plante

    Fă o astfel de cură în fiecare primăvară (niciodată iarna, căci această perioadă corespunde unui repaus generalizat al corpului). Pe de altă parte, prea multe cure de dezintoxicare succesive pot fi suportate greu de organism. De aceea, folosește-ți discernământul și evaluează starea de sănătate a persoanei căreia îi recomanzi o astfel de cură.

    Dacă ajungi la concluzia că este necesară o cură de dezintoxicare cu plante, respectă următorii pași: cură timp de zece zile, pauză timp de cinci zile, cură timp de zece zile, pauză timp de cinci zile, cură timp de zece zile, pauză timp de cinci zile. În acest fel, vei distruge nu doar paraziții, ci și ouăle depuse de ei.

    Iată câteva plante recomandate pentru astfel de cure de eliminare a viermilor lați și circulari:

    ·         Cuișoare

    ·         Cupru ionic (ideal pentru eliminarea paraziților, îndeosebi a viermilor lați; nu trebuie folosit însă de către cei care suferă de boala lui Wilson)

    ·         Suc sau semințe de noni

    ·         Ulei de oregano (nu toate stomacurile îl suportă însă, caz în care trebuie redusă doza)

    ·         Un amestec de nuci și pelin (nu trebuie folosit de către diabetici)

    Alte plante și minerale recomandate pentru curele de eliminare a paraziților:

    ·         Boia iute

    ·         Mușețel

    ·         Cărbune medicinal (ucide Giardia și alți paraziți)

    ·         Rădăcină de Echinacea

    ·         Usturoi

    ·         Ghimbir

    ·         Noni sau cupru ionizat pentru animalele de casă (timp de 10 zile, urmate de 5 zile de pauză)

    ·         Frunze de măslin (ucide inclusiv drojdiile)

    ·         Platină (se spune că ucide toate tipurile de paraziți și drojdii)

    Argintul coloidal ucide toate tipurile de paraziți și de drojdii, dar nu se recomandă să fie luat foarte des.

    Cimbrul ucide paraziții din apa de băut și Salmonella (trebuie consumat în cantități mici)

    O metodă ușoară de a scăpa de paraziți constă în a-ți prepara un suc proaspăt din doi morcovi, o țelină, o jumătate de sfeclă, puțin usturoi și o bucățică de ghimbir.

    De-a lungul procesului de purificare pot apărea crize ale vindecării și pot ieși la suprafață amintiri ale multor dificultăți din trecut, cum ar fi infecții vechi, toxine, traume rezultate din accidente, și așa mai departe. Nu trebuie să uiți însă că oricât de reale ar părea aceste emoții și aceste simptome fizice, ele nu reprezintă decât simple umbre ale trecutului.

    Un alt simptom de care trebuie să ții seama este că atunci când mor, paraziții îi transmit gazdei un sentiment similar, făcând-o să creadă că i se întâmplă ceva foarte rău.

    Cel mai bine este să echilibrezi cura de purificare cu o dietă alcalină, astfel încât procesul să nu fie excesiv de încărcat de emoții. Dacă organismul are un pH mediu de 7,2-7,4, paraziții nu pot supraviețui prea ușor.

    Lucrul cu convingerile

    Dacă dorești să ușurezi și mai mult procesul de purificare (cura), începe prin a lucra mai întâi cu convingerile tale (sau ale pacientului). În acest scop, descarcă următoarele programe:

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a fi secătuit de energie”.

    „Știu cum să spun nu”.

    „Știu când trebuie să spun nu”.

    „Știu că sunt conectat întotdeauna cu Creatorul”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără oameni care îmi parazitează viața”.

    „Știu să le spun nu oamenilor care îmi parazitează viața, fără dificultate și în mod elegant”.

    „Înțeleg ce înseamnă să am de-a face cu oamenii atât de diferiți din jurul meu, fără să provoc nicio dramă”.

    „Cunosc diferența dinte sentimentele induse de paraziții din corpul meu și propriile mele sentimente”.

    „Știu când sunt prea obosit pentru a face ceva”.

    „Știu că îmi pot trăi viața fără a fi un martir”.

    „Știu cum să trăiesc fără a-mi pierde timpul și fără a-mi risipi talentele pentru a-i face cuiva pe plac”.

    „Știu că singura persoană căreia trebuie să îi fac pe plac este Creatorul a tot-ceea-ce-există”.

    „Știu cum să mă hrănesc corect”.

    „Știu cum să îi comand organismului meu să își mențină un pH echilibrat”.

    „Știu cum să trăiesc fără a atrage în viața mea oameni care mă parazitează”.

    Vezi și Viermi, mai jos.

     

    Virușii

    Un virus este un agent infecțios mic și cu o structură simplă, care se poate înmulți numai în celulele vii ale plantelor, animalelor sau bacteriilor. Numele provine de la un cuvânt latin ce înseamn㠄lichid” sau „otravă”.

    Un virus are fie ARN, fie ADN, dar niciodată și una și alta. El se folosește de gazda sa pentru a se reproduce. De aceea, este foarte greu să distrugi un virus. Una din substanțele pe care le produce organismul pentru a se apăra de viruși este interferonul, o proteină antivirală creată în interiorul celulei care împiedică procesul de înmulțire al virușilor. Corpul uman creează trei tipuri diferite de interferon, alfa, beta și gama, în funcție de tipurile de celule infestate.

    Virușii pot genera numeroase boli grave, inclusiv câteva tipuri de cancer, dar pot rămâne la fel de bine perioade lungi de timp în organismul gazdei înainte de a produce o boală. Unii oameni conțin acești viruși, dar nu prezintă niciodată simptome. Un exemplu este virusul herpesului. Foarte mulți oameni sunt purtători ai acestui virus, dar numai 15% dintre ei prezintă simptome.

    Fiecare virus are capacitatea de a produce rapid mutații, transformându-se în ceva cu totul diferit pentru a putea supraviețui.

    O perspectivă intuitivă asupra virușilor

    Eu cred că prezența virușilor în organism este asociată cu absența prețuirii de sine, iar în unele cazuri cu teama. Numeroși oameni sunt imuni la bolile virale și sexuale atunci când se simt cu adevărat bine în pielea lor (când se iubesc și se acceptă pe ei înșiși), refuzând să accepte bolile. Această protecție nu este legată neapărat de ceea ce simt în legătură cu sexul, ci de ceea ce simt în legătură cu ei înșiși.

    Noi atragem bolile la fel cum atragem oamenii, prin sistemele noastre de convingeri. Dacă avem un sistem de convingeri similar cu cel al unui virus, al unei bacterii, al unei drojdii sau al unei ciuperci, aceste microorganisme vor fi atrase către noi și se vor atașa de organismul nostru. De aceea, analizează-ți cu atenție viața. Atragi cu ușurință echivalentul uman al energiilor parazite?

    Virușii sunt atrași de cineva deoarece împărtășesc programele acestuia. La fel ca și oamenii, ei au patru nivele ale sistemelor de convingeri. Sunt atrași de atributele negative ale unei persoane deoarece negativitatea slăbește ființa pe toate nivelele: fizic, mental și spiritual. În unele cazuri, ei rămân captivi și ascunși pe diferite nivele (datorită convingerilor corespondente). Dacă lucrezi cu convingerile unui client, este ușor să îți dai seama dacă acesta are sau nu un anumit virus în corp.

    Un virus trece prin peretele celular și se folosește de ADN-ul sau ARN-ul celulei pentru a se replica astfel încât să poată ajunge în nucleul celulei. Eu cred că există un organism microplasmatic ce atacă mitocondriile și generează boli. S-a dovedit că acesta este prezent în toate persoanele cu distrofie musculară pe care le-am cunoscut. Mitocondriile au propriul lor ADN și trebuie să lucrăm asupra lor.

    Un virus este un invadator din afară care pătrunde în celule. Virusul herpesului și cel al hepatitei arată ca niște roboți mici atunci când sunt priviți prin ochii intuiției. De aceea, dacă ți se pare că vezi elemente străine corpului, este bine să știi că ceea ce vezi de fapt sunt viruși, un tip diferit de invadatori.

    Cu cât un virus este mai bătrân, cu atât mai inteligent devine el. Virușii mai tineri, cum ar fi cel al SIDA-ei, nu sunt foarte dezvoltați, întrucât își ucid gazda.

    Prin simbioza dintre gazdă și virus, acesta din urmă poate învăța să îi transmită gazdei forme-gând în încercarea de a o controla și de a-și prelungi astfel viața, de pildă convingând-o să renunțe să mai ia medicamentele care îl ucid. Ori de câte ori te confrunți cu astfel de situații, cel mai bine este să îl întrebi pe Creator ce se întâmplă în realitate.

    Remedii intuitive

    Cândva, mă foloseam de anumite tonalități sau vibrații din cel de-al șaselea plan pentru a distruge virușii. Mai târziu, am aflat că dacă dorim să ne protejăm de viruși, noi trebuie să ne schimbăm convingerile care îi atrag și să producem mutații genetice pozitive prin lucrul cu aceste convingeri. Dat fiind că noi atragem virușii prin convingeri similare cu programele lor negative, lucrul cu propriile convingeri generează inclusiv schimbarea programelor virușilor din organismul nostru astfel încât aceștia să nu ne mai atace pentru a putea supraviețui, transformându-se în forme de viață inofensive. Nu are sens să ne facem din viruși un dușman dând comanda ca toți virușii să părăsească organismul nostru, căci mulți dintre ei ne pot ajuta cu adevărat. De aceea, cel mai bine este să asistăm la transformarea lor în forme inofensive de viață.

     Dacă lucrezi cu o persoană infestată cu un virus, întreab-o dacă este de părere că boala de care suferă reprezintă o pedeapsă sau că merită să fie bolnavă. Întreabă-l apoi pe Creatorul a tot-ceea-ce-există cu ce sentimente trebuie să lucrezi pentru transformarea virusului într-un organism inofensiv.

    Descărcări

    „Știu ce înseamnă să trăiesc simțindu-mă demn de iubirea Creatorului”.

    „Știu că merit să mă bucur de iubirea Creatorului”.

    „Știu că merit să mă bucur de un suflet pereche compatibil cu mine”.

    „Știu că este posibil să mă bucur de iubirea unui suflet pereche compatibil cu mine”.

    „Știu ce înseamnă să văd adevărul”.

    „Știu ce este puterea Creatorului”.

    „Știu ce înseamnă să mă simt conectat în totalitate cu Creatorul”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără să intru în panică”.

    „Știu ce înseamnă să am încredere în mine însumi”.

    „Știu cum să trăiesc fără să intru în panică”.

    „Știu că orice este posibil pentru Creator”.

    „Știu că sunt demn și că merit să mă bucur de tot ce are mai bun viața de oferit”.

    „Cunosc diferența dintre sentimentele mele și alte sentimente”.

    „Cunosc diferența dintre gândurile mele și alte gânduri”.

     

    Viermii

    Când am început să țin pentru prima dată lecturi psihice la nivelul corpului, am lucrat cu o femeie foarte bolnavă. Părul acesteia era roșu și sârmos. Avea atâția viermi care îi ieșeau din corp încât îi putea scoate cu mâna din pielea brațelor. Viermii aveau o lungime de aproximativ șase milimetri. Era unul dintre cele mai respingătoare lucruri pe care le văzusem vreodată.

    Stând de vorbă cu ea, i-am aflat povestea vieții. Femeia mi-a spus că era foarte grav infestată și că s-a dus la medic. Acesta i-a făcut numeroase teste, inclusiv cu raze X. Radiografia a indicat prezența unor mase întunecate în jurul coloanei sale vertebrale. Medicul i-a recomandat o operație chirurgicală exploratorie pentru a afla ce anume producea aceste anomalii. Chirurgul care a operat-o i-a găsit mase de viermi înfășurați în jurul coloanei. În mod evident, era o infestare masivă cu paraziți. Medicul nu a știut cum să procedeze, așa că a cusut-o la loc. Femeia a făcut apoi ședințe de radiații și a luat antibiotice în încercarea de a scăpa de paraziți. Metodele au dat însă greș. De aceea, medicii au trimis-o acasă și i-au spus că era puțin probabil să supraviețuiască.

    De aceea, femeia a apelat la ultima ei speranță: medicina alternativă.

    La acea vreme nu țineam decât lecturi psihice. Nu începusem încă să practic vindecări psihice, așa că am programat-o pe femeie la un naturist pentru a face o cură de purificare și de eliminare a paraziților. Nu am putut nici măcar să o ating, căci mă speria ceea ce vedeam.

    Patru-cinci luni mai târziu, am văzut-o pe femeie lucrând ca ospătăriță într-un restaurant. Părul îi redevenise negru (culoarea ei naturală), iar pielea ei era curată. Mi-a spus că a aplicat cura de purificare și s-a făcut bine. Am refuzat totuși să consum mâncarea pe care mi-a adus-o.

    Acesta a fost un caz extrem, dar viermii sunt mult mai comuni decât cred oamenii și pot provoca numeroase boli. Ei apar mai frecvent la copii decât la adulți și sunt omniprezenți în cazul celor care suferă de SIDA, Candida, sindromul oboselii cronice și multe alte afecțiuni.

    Infestările cu viermi pot genera o absorbție slabă a substanțelor nutritive și hemoragii la nivel gastrointestinal, putând conduce la anemie sau probleme legate de creștere. Ei pot fi atrași prin diferite mecanisme, inclusiv printr-o igienă necorespunzătoare, contaminarea apei cu fecale umane sau animale, plimbarea pe jos cu picioarele goale pe un sol contaminat și ingerarea de ouă sau larve din carnea negătită sau gătită insuficient. În unele cazuri, ouăle viermilor pot fi inhalate din atmosferă.

    Tipuri

    Cele mai comune tipuri de viermi sunt: viermii-cârlig, filiformi (de șezut), lați, cilindrici și inelați.

    Simptome

    În funcție de viermii implicați și de gravitatea infestării, putem vorbi de o întreagă varietate de simptome:

    ·         Viermii-cârlig pot provoca mâncărimi la nivelul tălpilor și în unele cazuri salivă cu sânge, febră, urticarii și pierderea apetitului.

    ·         Viermii filiformi albi au o lungime de circa opt milimetri. Pot cauza mâncărimi anale severe, insomnie și agitație.

    ·         Viermii circulari arată ca râmele, dar sunt mai mici. Pot fi văzuți cu ușurință cu ochiul liber. Trichinoza este o boală cauzată de un vierme circular microscopic. Dacă este lăsată netratată, poate conduce la leziuni musculare și la complicații cardiace sau neurologice.

    ·         Viermii lați variază de la 2,5 cm la 10 metri și pot supraviețui până la 25 de ani în corpul uman. Cei mici pot cauza dureri abdominale, pierderea apetitului, diaree, vomă și pierderi în greutate. Cei mari pot cauza simptome similare, dar fără pierderea în greutate.

    ·         Viermii filiformi pot cauza dureri abdominale, bronșită, tuse, diaree și balonări.

    Medicii tratează majoritatea tipurilor de viermi cu medicamente, dar nu fac de regulă verificări ale infecțiilor cu paraziți. De aceea, depinde numai de tine să preiei inițiativa și să faci cure anuale de purificare.

    O perspectivă intuitivă asupra viermilor

    Mulți oamenii infestați cu viermi au teama irațională că dacă ar lua remedii din plante medicinale, s-ar putea otrăvi și ar putea muri. Această teamă derivă din emoțiile viermilor proiectate asupra gazdei. Dacă lucrezi cu o astfel de persoană, trebuie să îi explici în mod răspicat că paraziții încearcă să o controleze și că teama pe care o experimentează va trece de îndată ce viermii vor dispărea.

    Lucrul cu convingerile

    Viermii sunt atrași de către oamenii care îi lasă pe ceilalți să profite de pe urma lor din cauza convingerilor pe care le au. De aceea, atunci când lucrezi cu astfel de clienți, testează-le energetic următoarele programe:

    „Îi las pe ceilalți oameni să profite de pe urma mea”.

    „Oamenii profită de pe urma mea”.

    Dacă descoperi astfel de programe, înlocuiește-le cu:

    „Știu să îmi afirm punctul de vedere”.

    „Știu să spun nu”.

    Descărcări

    „Știu cum să îmi trăiesc viața fără să îi las pe alții să profite de pe urma mea”.

    „Știu ce înseamnă să trăiesc fără a-i lăsa pe alții să profite de pe urma mea”.

    „Știu ce înseamnă să spun nu într-o manieră ideală pentru toată lumea”.

    „Știu ce înseamnă să le ridic moralul oamenilor atunci când interacționez cu ei”.

    „Știu ce înseamnă să îmi trăiesc viața într-o stare de bucurie, fericire și generozitate spirituală”.

    „Știu când trebuie să dăruiesc și când trebuie să primesc”.

    Suplimente alimentare și alte recomandări nutriționale

    ·         Sucul de aloe vera, luat de două ori pe zi, poate opri infestarea cu viermi.

    ·         Extractul din nuci negre distruge multe tipuri de viermi. Trebuie luat pe stomacul gol, de trei ori pe zi, dar numai de către cei care nu suferă de diabet.

    ·         Bromelain[1] este un bun expectorant pentru viermi. De aceea, un regim alimentar care include ananas crud poate elimina paraziții.

    ·         În cazul unei infestări severe, se spune că irigarea colonului este benefică. Profesioniștii recomandă această procedură, dar personal nu sunt adepta ei.

    ·         Remediile din pelin ale Hannei Kroeger sunt ideale! Se recomandă să fie luate timp de zece zile, urmate de cinci zile de pauză, după care ciclul se repetă. Sunt foarte bune îndeosebi pentru viermii lați. Pelinul nu trebuie folosit de către femeile gravide și de către cei care au probleme cu glicemia.

    ·         Dacă ai o infestare cu viermi, se recomandă suplimentele cu multivitamine și minerale, căci viermii fură multe substanțe nutritive esențiale cu care ar trebui să se hrănească organismul. (Nu solicita niciodată ca vitaminele și mineralele să fie create din senin de către Creator, căci fără practică, organismul nu știe cum să asimileze aceste substanțe. El nu le poate absorbi decât din alimente).

    ·         Semințele de dovleac ucid foarte multe tipuri de viermi.

    ·         Deparazitează-ți regulat animalele de casă, căci acestea pot deveni veritabile focare de infestare cu paraziți. Noni este foarte eficient în acest scop.

    ·         Unele tipuri de sushi sunt contaminate cu un parazit numit antisakis, ce poate cauza o boală similară celei a lui Crohn. Este vorba de un vierme strâns încolăcit cu o lungime de aproximativ 2,5 centimetri. Se găsește de regulă în heringi și în alți pești. Din fericire, bucătarii experimentați îl pot depista cu ușurință. Sosul wasabi ucide acest parazit.

    ·         Complexul de vitamine B întărește sistemul imunitar.

    ·         Pelinul și cuișoarele sunt foarte eficiente pentru îndepărtarea viermilor.

    ·         Zincul elimină deșeurile rezultate din moartea și descompunerea viermilor.

     

    Drojdiile

    Drojdiile necesită o mențiune specială. Ele pot cauza boli precum astmul, oboseală, dureri de cap și o stare generalizată de slăbiciune. Își elimină deșeurile sub forma acetaldehidei. Organismul nu știe să descompună această substanță, așa că o depozitează și o acumulează până când devine toxică. Unul din elementele care o descompun este molibdenul, care trebuie luat în doze mici.

    Drojdiile au nevoie de zahăr pentru a putea supraviețui în organismul uman. Antibioticele împiedică infestarea cu drojdii.

    O perspectivă intuitivă asupra drojdiilor

    Privite prin ochii intuiției, drojdiile arată ca un nor de praf sau ca ceața. Ele sunt asociate cu autocritica și cu resentimentele (față de sine sau față de alte persoane).

    Excesul de drojdii în corp poate conduce la îngrășare. Dacă drojdiile se acumulează în colon, ele pot afecta sinusurile.

    Remedii intuitive

    Nu se recomandă să comanzi la nivel intuitiv moartea tuturor drojdiilor din organism, căci acesta are nevoie de o parte din ele pentru a putea funcționa corect. Dietele alcaline sunt foarte utile pentru controlul drojdiilor.

    Lucrul cu convingerile

    Drojdiile sunt atrase de mânie și de resentimente. De aceea, se recomandă descărcarea următoarelor programe:

    „Știu ce înseamnă să trăiesc într-un mediu plin de iubire”.

    „Știu ce înseamnă să fiu apreciat”.

    „Știu cum să îmi trăiesc viața fără a mă umple de resentimente față de mine însumi sau față de alți oameni”.

    „Știu ce înseamnă să înțelegi ce gândește și ce simte altcineva”.

    „Știu că pot privi în siguranț㠖 intuitiv – în interiorul corpului unei alte persoane”.

    „Știu ce înseamnă să asist la transformarea pe cale intuitivă a drojdiilor și fungilor”.

     

    Alimentația

    Pe piață există mii de cărți (fără nicio exagerare) despre alimentație. Unele recomandă consumul de carne crudă, altele evitarea zahărului sau a glutenului, ori consumul exclusiv de legume și fructe. Toate aceste cărți se bazează pe experiența autorilor lor și pe anumite principii care au dat rezultate în cazul lor individual. Dacă citești aceste cărți, sfatul meu este să o faci cu discernământ și cu bun simț. Oamenii reacționează în mod diferit la diete, suplimentele alimentare și medicamente. De aceea, trebuie să își aleagă cu grijă produsele pe care le consumă, în primul rând în funcție de reacția corpului lor, și mai puțin de opiniile altor oameni.

    Cel mai bine este să îl întrebi pe Creator care sunt alimentele cele mai indicate pentru tine și ce anume este bun pentru corpul tău. De pildă, dacă te duci la restaurant, întreabă-l ce alimente din meniu ar avea cele mai benefice efecte asupra ta.

    Standurile cu salate din restaurante pot fi periculoase, căci fructele și legumele ținute în aer liber pot acumula bacterii. De aceea, întreabă-l pe Creator dacă este sigur să consumi produse din aceste standuri.

     

    Despre grăsimi și uleiuri

    Grăsimea este substanța cea mai abundentă din organismul uman după apă. Mai mult de 70% din celulele creierului și din cele neuronale reprezintă grăsimi. La fel, 30% din membrana oricărei alte celule. În organismul uman există aproximativ 24 de grăsimi (lipide), din care unele se numesc acizi grași esențiali (AGE) și trebuie să provină din mâncare. Este vorba de acizii omega 6 și omega 3. Celulele folosesc AGE pentru producerea de energie, glandele pentru secrețiile lor, iar sistemul imunitar nu poate funcționa fără ei. În plus, acești acizi hrănesc pielea, părul, membranele mucoase și învelișul de mielină al nervilor.

    Grăsimile toxice

    Grăsimile toxice sunt cele râncede, dezechilibrate, suprasaturate, gătite excesiv sau modificate prin tehnologiile moderne de procesare. Dintre alimentele bogate în astfel de grăsimi fac parte:

    ·         Chips-urile

    ·         Cartofii prăjiți

    ·         Produsele lactate

    ·         Produsele prăjite

    ·         Margarina

    ·         Patiseria

    ·         Carnea roșie

    ·         Grăsimile pentru frăgezirea aluatului

    Grăsimile benefice

    Grăsimile benefice sunt cele care conțin un raport echilibrat între AGE și care sunt proaspete, neîncălzite și neprocesate. Dintre alimentele bogate în astfel de grăsimi fac parte:

    ·         Leguminoasele boabe

    ·         Uleiul de rapiță

    ·         Uleiul din semințe de in

    ·         Peștele proaspăt

    ·         Legumele proaspete

    ·         Carnea slabă

    ·         Uleiul de măsline

    ·         Uleiul din semințe de dovleac

    ·         Algele

    ·         Semințele

    ·         Cerealele integrale

    Toate tipurile de grăsime sunt necesare organismului, inclusiv cele din prima categorie, cu condiția ca cele benefice să prevaleze.

    Acum că am vorbit despre anumite elemente de bază, putem trece la descrierea bolilor și afecțiunilor cu care am lucrat personal.

     

    Tratarea bolilor și afecțiunilor de la A la Z prin Terapia Teta. Convingeri asociate

     

    Cântecul corpului

    Ceea ce trebuie să înțelegem în legătură cu sistemele corpului este că acestea cântă împreună, la fel ca instrumentele dintr-o orchestră simfonică. De la cea mai mică celulă la cel mai mare organ, sistemele corpului colaborează și sunt interconectate într-o manieră minunată, aproape magică prin sincronicitatea lor.

    Dacă te uiți în interiorul corpului și vezi o celulă, ascultă-i cântecul aflat în armonie cu cel al restului corpului. Dacă un organ nu funcționează corect, cântecul lui va avea disonanțe și el va trimite semnale greșite către celelalte organe. Învață să asculți aceste vibrații și să descifrezi semnalele lor. Este posibil ca organismul să fie dezechilibrat sau să aibă un organ care să reprezinte o provocare pentru el. Investighează ce nu este în regulă.

    Fiecare din sistemele corpului trebuie să opereze în armonie cu celelalte pentru ca organismul să funcționeze corect. De aceea, este foarte important să înțelegem că prezența unei boli indică factori mentali, emoționali sau spirituali ce pot influența procesul de vindecare. Corpul nu se va vindeca decât dacă armonia sa interioară va fi restabilită.

    Fiecare sistem fiziologic are anumite convingeri atașate de el. Asocierile între convingeri și boli pe care le vei găsi în continuare sunt cele pe care le-am descoperit în urma a peste 47.000 de lecturi psihice pe care le-am ținut clienților mei de-a lungul timpului. Ele reprezintă însă o medie, ceea ce înseamnă că nu vei găsi automat aceste convingeri la fiecare persoană care suferă de boala respectivă.

    Următoarea listă de boli și afecțiuni conține informații medicale convenționale, perspective intuitive, remedii intuitive, convingeri asociate, programe, sentimente, suplimente și remedii din plante medicinale recomandate în Terapia Teta. Personal, nu ofer diagnostice medicale și nu prescriu medicamente, ci doar îți prezint lucrurile la care am asistat în stările mele Teta.

     



    [1] Supliment alcătuit din enzime extrase din fructele de ananas.


    A apărut în: 2013-10

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:
     Articole de același autor, Vianna Stibal: 
    Cele șapte planuri ale existenței
    Filozofia care stă la baza tehnicii de Terapie Teta
    Metoda avansată de Terapie Teta
    Strunirea puterii Realității a Tot-ceea-ce-există
    Theta Healing
    Înalță-te și caută-L pe Dumnezeu. Înalță-te și lucrează cu Dumnezeu


     Cele mai noi 3 articole la ,,Vindecare spiritual㓠-> ,,Theta Healing“ 
    Metoda avansată de Terapie Teta
    Strunirea puterii Realității a Tot-ceea-ce-există
    Theta Healing
    Înalță-te și caută-L pe Dumnezeu. Înalță-te și lucrează cu Dumnezeu
    Cele șapte planuri ale existenței
    Filozofia care stă la baza tehnicii de Terapie Teta
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Vindecare spiritual㓠-> ,,Theta Healing“
     Cele mai noi 9 articole la Editura: Adevăr Divin  
    Supă de pui pentru suflet (a 20-a ediție aniversară)
    Conține toate poveștile tale favorite din ediția originală, plus 20 de povești bonus pentru următorii 20 de ani
    Vindecarea traumelor din trecut
    Preia controlul asupra vieții tale cu ajutorul tehnicilor de dezvoltare personală din terapia EMDR
    Ingineria interioară
    Ghidul unui yoghin către starea de bucurie
    Vindecă-ți corpul
    Cauzele mentale ale bolilor fizice și modalitățile metafizice prin care acestea pot fi vindecate
    Metoda avansată de Terapie Teta
    Strunirea puterii Realității a Tot-ceea-ce-există
    Codul emoțiilor
    Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Adevăr Divin“
     Cele mai noi 9 articole la colecția Vindecare spirituală  
    Vindecarea traumelor din trecut
    Preia controlul asupra vieții tale cu ajutorul tehnicilor de dezvoltare personală din terapia EMDR
    Vindecă-ți corpul
    Cauzele mentale ale bolilor fizice și modalitățile metafizice prin care acestea pot fi vindecate
    Metoda avansată de Terapie Teta
    Strunirea puterii Realității a Tot-ceea-ce-există
    Codul emoțiilor
    Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire
    Corpul nu uită niciodată
    Cooperarea dintre creier, minte și corp pentru vindecarea traumelor
    Am murit și m-am descoperit pe mine însămi
    Călătoria mea de la cancer la vindecarea profundă, trecând printr-o experiență în apropierea morții
    Theta Healing
    Înalță-te și caută-L pe Dumnezeu. Înalță-te și lucrează cu Dumnezeu
    Vezi toate articolele de la colecția ,,Vindecare spirituală“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 1.1329 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.