www.FotoMars.ro

... Un anumit cuvânt exprimă mai bine ceea ce vreau să spun la un moment dat într-un context anume, e vorba de energia cuvintelor şi de ceea ce se ascunde în spatele lor…

...de multe ori eu nu mă adresez minții tale şi atunci lucrurile trebuie mai degrabă simțite, decât înțelese… Acum că eşti avertizat despre inexactitatea cuvintelor, haide să începem cu ego-ul şi cu personalitatea, pentru că ele sunt cel mai uşor de definit. Am să numesc „personalitate” o structură rudimentară mental-emoțională, sau mai bine zis – scheletul unei structuri, cu care te naşti. Ea este influențată oarecum de astre, de gene, dar conține şi elemente din memoria emoțională a vieților tale anterioare… „Personalitatea” asta are legătură cu karma ta, cu ceea ce ai de continuat să înveți sau să repeți sau să ispăşeşti în această viață. Această personalitate uneori ți-o poți alege înainte de naştere, astfel încât ea să te ajute în îndeplinirea sarcinilor tale; de cele mai multe ori, însă, ea este pur şi simplu dictată de karmă. Repet, acesta este doar un cuvânt, de obicei prin „personalitate” se înțelege cam altceva, eu încerc să explic şi să separ cumva aceste noțiuni doar ca să te fac să înțelegi, Omule…Ego-ul se va suprapune acestei personalități, la un moment dat, ele devenind aproape indistincte (de aceea majoritatea oamenilor folosesc aceleaşi cuvinte pentru cele două)…

Ego-ul este format din tot ceea ce ți-ai lipit şi ți-au lipit, ca nişte etichete, pe parcursul vieții tale, societatea, cultura, morala, este tot ceea ce ți-a adus educația, este tot ceea ce te-au învățat părinții, tot ceea ce ai învățat tu din experiențele tale, că „eşti”, „cătrebuie să fii”, „că trebuie să devii”. Şi, cel mai grav, ceea ce ajungi tu să crezi despre tine la sfârşitul acestui proces…Ego-ul este deci o structură foarte „construită”. Ea este în primul rând o structură de adaptare socială şi de „supraviețuire” în societate. Aici intră toate conceptele moralei societății respective, aici intră dogmele religioase, cei şapte ani de acasă, binele şi răul etc. Ego-ul este ceea ce tu arăți celorlalți, este ceea ce tu vrei ca ceilalți să creadă despre tine; atâta despre tine, cum spuneam mai înainte… Ego-ul este în întregime construit şi, cu cât structura sa este mai complexă, cu atât te vei pierde mai mult în ea, te vei îndepărta de centrul tău… (pe care îl vom denumi deocamdată „Sine”).

Ego-ul este plin de emoții, aici se află bineînțeles egoismul, aici se află tendința de dominare, voința în general, controlul şi multe altele. Întrebi de ce este periculos ego-ul… Tocmai pentru că, datorită dezvoltării sale extraordinare, datorită rigidității şi amplorii pe care o ia în general, Sinele rămâne undeva pierdut şi îngropat în acest ego şi este complet uitat… Ori tocmai acesta din urma este„centrul” ființei.

Meditația, contemplația, toate sunt orientate spre„înăuntru”, spre Sine, spre a regăsi acest Sine uitat,spre a regăsi drumul înapoi spre centru. Ego-ul este periferia, este împrăştierea, disiparea spre exterior…Între ego şi minte există o legătură puternică.Urmăreşte-ți mintea şi observă cum ea este orientată mereu, mereu înspre exterior; ori tocmai din acest exterior se construieşte ego-ul. Ego-ul nu poate trăi fără minte şi mintea nu poate trăi fără ego.

Ce face meditația, ce face contemplația? Redirecționează sensul spre noi înşine, spre interior, astfel încât forța minții şi a ego-ului să scadă încet-încet. Ego-ul este periculos pur şi simplu pentru că este fals şi pur şi simplu pentru că te minți pe tine şi pe ceilalți pretinzând a fi acel ego; şi de aici izvorăsc toate nenorocirile emoționale, toate conflictele, toate relele omenirii, toate pornesc din ego, din ego-ul dominator, controlor, răzbunător ş.a.m.d. Atenție, însă, ego-ul nu înseamnă numai „relele” emoționale; ego înseamnă tot ceea ce ți s-a spus că trebuie să fii, să devii, tot ceea ce ți s-a spus că eşti sau că nu eşti, lucruri pe care tu ți le-ai însuşit cu conştiinciozitate şi pe care, de multe ori, le consideri foarte valoroase: „sunt cel mai bun”, „sunt copia tatălui meu, ar fi mândru de mine” etc.

Ar fi deci – Sinele, acel „tu însuți”, şi ego-ul; iar calea inversă de urmat în practica ta ar fi de la ego spre „tu însuți” – spre copilul din tine, iar apoi spre Sinele tău. Pentru a ajunge la capătul drumului trebuie să te debarasezi complet de ego şi de personalitate. În final ar trebui să rămână doar o coajă extraordinar de transparentă, de subțire, un pseudoego care să te ajute la relaționare, la comunicare, să facă posibil încă traiul în societate. Revenind la cuvinte, pentru mulți oameni, acest Sine ar fi „sufletul”. Pentru alții – sufletul este de fapt energia vitală, ceea ce ține în viață corpul. Şamanii numesc „suflet” altceva, pentru ei sufletul are o componentă emoțională, sufletul se poate „rupe”,se poate „recupera, vindeca”. Sufletul este cel carese reîncarnează, este cel care umblă de colo colo în milioane de vieți, în eoni întregi, purtând în inima sa Sinele absolut, Conştiința…Sinele absolut (Atman, Spiritul, Conştiința primordială) este fără început şi fără sfârşit, fără naştere sau moarte, infinit şi fără formă, El se manifestă în toată Creația, de fapt El este toată Creația şi toată Creația este în el…Tradițiile tibetane vorbesc despre Natura ta reală,despre Esența ta şi a tot ceea ce există. Aceasta este unica Realitate, este Realitatea absolută. Sinele individual este diferențierea, este visătorul care se visează a fi separat de originea sa, de care se îndepărtează din ce în ce mai mult… Dar iată că mintea mai păstrează totuşi intuiția Sinelui absolut din care ea se naşte şi pe care îl concepe ca pe o ființă mai mare, atotputernică, iubitoare, dețină -toare a tuturor adevărurilor şi pe care îl numeşte Dumnezeu...