Divinul feminin :. John Noyce :. Herald :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Divinul feminin
Viziuni şi profeţii în tradiţia sapienţială

Această lucrare examinează diferitele moduri în care o figură divină feminină, descrisă aici ca Zeiţa, Sophia şi Divinul Feminin, s-a manifestat de-a lungul istoriei, în diferite manifestări, pentru a-i îndruma şi încuraja pe cei care o venerează.

Autor: John Noyce

Editura: Herald

Colecţia: Logos

Afişat de 21944 ori.

Cotaţie articol: excelent (5/5; 1 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	21.00 RON

	•Reducere:	10%
	•Preţ site:	18.90 RON *
	Momentan indisponibil(ă)! În prezent nu cunoaştem dacă şi când acest produs va fi în stocul nostru. Puteţi însă să faceţi precomandă şi astfel veţi fi anunţat(ă) atunci când acesta devine disponibil. Pentru aceasta trebuie să fiţi autentificat(ă).

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

CAPITOLUL II
Viziuni ale Sophiei în Europa modernă timpurie

În secolul al XVII-lea, viziunile Sophiei trăite de teosofii creştini protestanţi din Germania şi Anglia au avut o puternică încărcătură personală. Această reflecţie asupra unei religii mai personale a fost, poate, o reacţie la războiului religios aproape continuu al perioadei. Protestantismul, în particular, a dat naştere unui sectarianism considerabil, bazat frecvent pe învăţăturile unor învăţători carismatici: luteranii, calviniştii şi alţii, fiecare insistând asupra corectitudinii absolute a perspectivei lor teologice. În contrast, având în vedere că tradiţia sofianică a insistat asupra trezirii şi practicii spirituale individuale şi colective, aderenţii ei au fost în mod explicit non-sectarieni. Acest capitol vizează îndeosebi modul în care au fost primite aceste viziuni ale Sophiei în perioada cuprinsă între începutul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Istoricul american Arthur Versluis, în Wisdom’s children (Înţelepciunea copiilor) (1999) a descris aceasta ca fiind tradiţia teosofică protestantă. În orice caz, Versluis pare să fi reconsiderat această descriere la puţin timp după publicare; iar în Wisdom’s book (Cartea înţelepciunii) recunoaşte că erau şi teosofi catolici. Antoine Faivre, somitate a franceză în materie de esoterism occidental l-a descris de curând pe catolicul german Franz von Baader (1765-1841) ca fiind „cel mai important teosof din secolul al XIX-lea.”Ar trebui, bineînţeles, să se observe că aceşti teosofi creştini nu au legături directe cu teosofii de mai târziu din binecunoscuta Societate Teosofică din Anglia sfârşitului de secol al XIX-lea şi nici cu ramurile ei din India, USA şi din alte părţi.?

În scrierile misticului creştin german (oficial, luteran) Iacob Boehme (1575-1624), găsim începuturile înţelegerii moderne a Sophiei. Boehme s-a inspirat din tradiţiile mistice ermetice şi iudeo-kabbalistice mai timpurii, ca şi din propria introspecţie, pentru a produce sinteza lui teologică unică”.

Boehme a edificat o teologie complexă, bazată pe credinţa lui într-un principiu universal, legat de Natura Eternă şi de Înţelepciune în forma ei feminină, ca Sophia. Pentru o trecere în revistă a credinţelor lui Boehme, ne putem întoarce la misticul francez din XVIII-lea, contele Louis Claude de Saint Martin:

„Iacob Boehme a considerat certă existenţa unui Principiu Universal; era convins că totul este legat în imensul lanţ de adevăruri şi că Natura Eternă este aşezată pe şapte principii sau baze, pe care uneori le numeşte puteri, forme, roţi spirituale, surse şi fântâni şi că acele şapte baze există şi în natura materială dezordonată, sub stăpânire. Nomenclatura lui, adoptată pentru aceste relaţii fundamentale, sună astfel: prima astringenţă, a doua tristeţe sau amărăciune, a treia chin, a patra foc, a cincea lumină, a şasea sunet, iar pe a şaptea o numeşte FIINŢĂ sau lucrul însuşi.”

Imageria lui Boehme pentru Sophia ca reflexie eternă a lui Dumnezeu aminteşte de una dintre accepţiunile lui Shekhinah, la origine prezenţa lui Dumnezeu. În textele Kabbalei, cum este Sefer ha-Zohari din secolul al XIII-lea, cele şase aspecte masculine, adică Hesed(măreţie), Geburah sau Din (judecată), Tiferet (frumuseţe), Hod (maiestate), Nesah (îndurare) şi Yesod (temelie) sunt reflectate în a şaptea, feminina Shekhinah. În primele câteva luni din ceea ce s-a dovedit a fi anul final al vieţii lui (1624), Iacob Boehme a strâns în rezumat pentru prietenii şi discipolii săi ideile sale din Clavis (sau Cheie pentru scrierile sale). Când discută despre Natura Eternă şi cele şapte proprietăţi ale sale, clarifică faptul că cea de-a şaptea le conţine pe celelalte şase:

„A şaptea proprietate este subiectul sau conţinutul celorlalte şase proprietăţi, în care lucrează ele, aşa cum viaţa face în trup; iar această a şaptea proprietate este numită corect şi adevărat temeiul sau locul naturii”.

Când vorbeşte despre a Şaptea proprietate în detaliu, Boehme subliniază din nou această integrare:

,,122. A şaptea proprietate este substanţa, adică subiectul sau casa celorlalte şase, în care sunt toate
în chip substanţial asemenea sufletului în corp: prin aceasta înţelegem în special, în ceea ce priveşte lumea luminii, paradisul sau mugurii puterii lucrătoare.

123. Căci fiecare proprietate îşi face un subiect sau un obiect prin propria emanaţie, iar în a şaptea toate proprietătile sunt într-o temperatură, ca într-o singură substanţă şi ca şi când ar purcede toate din Unitate, aşa încât se întorc toate din nou într-un singur temei”.

Este cunoscut faptul că Boehme a studiat Kabbala cu BaIthasar Walther, medicul german care a devenit director al laboratorului chimic al Electorului din Dresda.

A apărut în: 2010-05

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro