Ştiinţa, religia şi căutarea vieţii inteligente extraterestre :. David Wilkinson :. Atman :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Ştiinţa, religia şi căutarea vieţii inteligente extraterestre

În urmă cu aproape douăzeci de ani, pe vremea când ne aflam cu toţii în „perioada creştină" am scris ziarului The Times o sugestie pentru formarea unei „Academii de Ştiinţe din Canterbury", care să analizeze una dintre marile probleme ale ştiinţei şi să caute să dea anumite sfaturi clerului şi altor foruri cu privire la adevăratele atitudini creştine. Deşi ideea nu a avut un ecou prea mare, nevoia soluţionării problemelor a rămas totuşi. Iar una dintre problemele enumerate a fost posibilitatea existenţei vieţii inteligente extraterestre şi a impactului descoperirii sale asupra religiei.

Autor: David Wilkinson

Editura: Atman

Colecţia: In Extenso (editura)

Afişat de 425 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	35.00 RON

	•Reducere:	25%
	•Preţ site:	26.25 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

    Această perioadă a fost, de asemenea, momentul în care popularitatea argumentului designerului divin atinsese o culme, oamenii de ştiinţă considerând că lumea, în toate complicatele sale detalii, indica existenţa şi grija unui designer perfect. John Ray a argumentat ca Dumnezeu-designerul putea fi văzut în alcătuirea ochiului unei muşte. Considerând că marea diversitate a speciilor de pe Pământ demonstrau înţelepciunea lui Dumnezeu, nu este deloc surprinzător faptul că el a extins acest concept şi asupra vieţii de pe alte planete. Acest lucru putea fi folosit şi pentru a contempla înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu în creaţie (Ray, 1743: 368-369).
    Astfel, unii au văzut în extratereştri o dovadă a puterilor creatoare ale lui Dumnezeu, în timp ce alţii au susţinut că efortul creator pe care Dumnezeu l-a făcut în crearea acestui vast univers ar fi irosit, dacă viaţa ar fi limitată doar la Pământ. Cu toate acestea, alţii au folosit existenţa vieţii în alte părţi ale universului pentru a prezenta o perspectivă şi mai largă asupra vieţii omeneşti. în anul 1757, auzind zvonul că lumea s-ar putea ciocni într-o bună zi cu cometa lui Halley, inventatorul paratrăsnetului, Benjamin Franklin, a spus: „Nu trebuie să presupunem prea multe cu privire la propria noastră importanţă. Există un număr infinit de lumi sub guvernarea divină; iar dacă această lume ar fi anihilată, abia dacă i s-ar simţit lipsa în univers" (Crowe, 1986:109).
    Dar ce anume a făcut ca astfel de ipoteze să dobândească atât de multă notorietate şi respect? Am putea explica aceasta din prisma unei serii de influenţe. În primul rând, înainte de revoluţia lui Copernic, fiinţele umane s-au considerat a fi centrul a tot ceea ce există. Universul, aşa cum este el descris de Aristotel şi Ptolemeu, a avut Pământul în centru, tot restul universului orbitând în jurul lui în cercuri frumoase (dar din ce în ce mai complexe). Bărbaţii şi femeile erau stăpânii a tot ceea ce exista. Însă detronarea fiinţelor umane a creat cadrul pentru credinţa în existenţa fiinţelor extraterestre. Revoluţia creată de teoria lui Copernic era, la rândul ei, dependentă de detronarea gândirii greceşti şi a teologiei medievale. Influenţa teologiei iudeo-creştine nu trebuie nici ea subestimată. Mai mulţi istorici ai ştiinţei au subliniat modul în care teologia creştină a demistificat natura şi ne-a condus către metoda experimentală. Deşi uneori acest lucru poate fi supraestimat, totuşi credinţa într-un Dumnezeu care creează liber universul şi întâmpină cu bucurie o minte curioasă oferă o bază solidă pentru metoda empirică (Whitehead, 1925; Foster, 1934; Collingwood, 1940; Needham, 1970; Hooykaas, 1973; Harrison,1998). Astfel, Bentley, Huygens şi alţii au fost liberi să folosească observaţiile asupra lumii ca bază primară a ştiinţei. Iar observarea unui univers atât de vast a crescut şansele posibilităţii reale a existenţei unor alte lumi locuite.
    În al doilea rând, aşa cum a subliniat şi Russell, disocierea dintre poziţionarea fizică şi statutul actual al fiinţelor umane a avut o influenţă majoră (Russell, 1985a). În universul aristotelian, poziţionarea şi statutul erau strâns legate între ele. Noi eram speciali, deoarece eram poziţionaţi în centru. Dimpotrivă, Biblia nu asociază nici vreun statut şi nici vreun loc. Demnitatea şi valoarea fiinţelor umane proveneau din darul relaţiei cu Dumnezeu. Problema devalorizării fiinţelor umane prin îndepărtarea lor de centrul a tot ceea ce există ar putea fi contracarată de această viziune.
    În al treilea rând, ştiinţa descoperea legi care păreau să se aplice la fel, în oricare altă parte a universului.

Conway Morris acceptă faptul că circumstanţele adecvate din mediul înconjurător influenţează baza moleculară a vieţii şi biochimia rezultantă, dar este prudent în ceea ce priveşte extinderea acestei idei asupra sistemelor complexe. În loc să fie de acord cu opinia larg răspândită, care susţine că organismele complexe sunt pur şi simplu produsele finale fortuite ale unui proces cu un număr aproape indefinit de traiectorii, el subliniază rolul convergenţelor evolutive. În opinia sa, acesta este „modul în care universul întâlneşte inevitabilul" (Conway Morris, 2003; Conway Morris, 2008a).
    Mulţi cercetători din biologia evoluţionistă îl văd ca fiind un final complet deschis, astfel încât apariţia oamenilor este un accident evolutiv. Gould a sugerat că, dacă banda casetei video a vieţii ar fi derulată înapoi şi ar începe din nou, rezultatul ar fi complet diferit. Însă Conway Morris doreşte să sublinieze că, în acest proces, există totuşi anumite limite restrictive. Williams şi Frausto da Silva au susţinut că termodinamica şi regulile asocierilor chimice conferă evoluţiei o orientare puternică. Aici chimia se combină cu provocarea oxigenului şi interacţiunile cooperante în contextul ecosistemelor, pentru a face inevitabilă apariţia eucariotelor, dar şi apariţia plantelor şi animalelor (Williams şi Frausto Da Silva, 2003). Conway Morris merge mai departe şi sugerează că există dovezi clare despre convergenţele evolutive în cazul virusurilor, genelor, fenotipurilor, şi acolo unde structura complexă este „construită" prin recrutarea de module genetice similare. Aceasta înseamnă că navigarea cu ajutorul evoluţiei este predeterminată de structuri mult mai profunde, care definesc pur şi simplu o hartă rutieră a vieţii. Această hartă rutieră constă în reguli de întrunire şi asamblare a proteinelor, în funcţie de natura comunităţilor adaptive.
    Dacă lucrurile stau aşa, aceasta are implicaţii nu numai pentru cei care doresc să reconstruiască imaginea scopului muncii unui Dumnezeu creativ în sânul aparentei entropii a evoluţiei, dar înseamnă, de asemenea, că pot exista anumite procese universale care ar putea produce viaţă, având unele similarităţi cu viaţa de pe Pământ. Conway Morris ilustrează acest lucru luând în considerare mai multe aspecte, cum ar fi fotosinteza, clorofila, cloroplastele, ţesuturile care conduc apa (xilem), florile şi un trandafir de grădină. În timp ce unii biologi ar putea vedea fotosinteza şi clorofila ca fiind aspecte universale (Wolstencroft şi Raven, 2002), restul listei ar fi considerat de majoritatea biologilor drept o serie de inovaţii evoluţioniste fortuite, cu o semnificaţie strict terestră. Totuşi, aducând dovezi care arată că cloroplastele au apărut independent de mai multe ori, xilemul a evoluat de două ori, iar florile au evoluat şi ele de două ori (Ligrane ş.a, 2002; Stiller ş.a, 2003), Conway Morris concluzionează că ar trebui să fim precauţi şi să ne rezumăm să afirmăm doar că trandafirul de grădină este unic.
    Convergenţele evolutive sugerează că motoarele de adaptare şi diversificarea ecologică fac ca apariţia sistemelor biologice complexe - cum ar fi un ochi care priveşte un trandafir de grădină - să fie foarte probabilă şi poate chiar inevitabilă. Similitudinea de bază a acestor analogii indică faptul că alternativele radicale, extraterestre, ar putea fi mult mai puţin probabile decât se crede adesea. Pe scurt, oriunde există viaţă, în scurt timp, acolo va exista şi mintea (Conway Morris, 2008b). Aceasta este o presupunere interesantă şi duce la întrebarea: care este relaţia dintre viaţă, inteligenţă şi conştiinţă?

A apărut în: 2018-02

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro