Alfabetul ebraic şi arborele vieţii :. Ovidiu Mihăilescu :. Darclée :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Alfabetul ebraic şi arborele vieţii
Din înţelepciunea Cabalei

Se spune că pentru a urca pe stânci până în vârful muntelui, trebuie să-ţi zdreleşti genunchii. Este exact ceea ce face în această carte Ovidiu Mihăilescu. Îşi zdreleşte genunchii pas cu pas, urcând stâncile în căutarea răspunsurilor, căci întâlnind simbol după simbol, având intuiţie după intuiţie, singura cale posibilă este doar vârful, Cerul dacă vreţi.

Autor: Ovidiu Mihăilescu

Editura: Darclée

Afişat de 22061 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	31.50 RON

	•Reducere:	10%
	•Preţ site:	28.35 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

   Omul trebuie să caute cerul, să fie parte din ierarhia cerească, să se armonizeze cu lumea de sus, să se verticalizeze! Să caute Împărăţia Cerurilor! În trecut, oamenii mai simţeau această apartenenţă, mai aveau această nostalgie nobilă. Ei învăţau multe prin observarea naturii şi a logicii interne a acesteia, simţeau, cumva, că lumea e simbolică. În trecut, totul era interpretat după o asemenea logică.
    În ebraică, Ab (tată) - A/e/ (stăpân al cortului, al verticalei) şi Em (mamă) – Alef (stăpână a apelor, a orizontalei, a fecundităţii) sunt numele tatălui şi al mamei ca întemeietori ai familiei.
    Sceptrul, toiagul sunt semne ale verticalităţii, înălţimii Tatălui ceresc, ele simbolizând creierul plus coloana vertebrală a omului ca lumină metamorfozată – axa uneltei necesare, dar şi axa de reproducere masculină (coloana de foc plus coloana de apă), pol spiritual, material şi sexual!
    Ca stâlp, îl reprezintă pe cel drept şi neprihănit (Ţaddiq), care face ca lumea să stea pe o temelie solidă (aşa cum Fiul este temelia creaţiei), devenind piloni cosmici de susţinere, căci lumea a fost creată pentru cei drepţi! Un comentariu talmudic medieval spune: „Toţi drepţii se înalţă şi slujesc în ceruri! Dumnezeu ţine lumea pentru cei 36 de drepţi ai lui Israel!" Toate verticalele trimit la Arborele Sefirotic ca scară a cerului şi turn al bucuriei.

Trimiteri biblice

    Cel mai relevant moment din Vechiul Testament legat de munte este, fără îndoială, primirea Tablelor Legii de către Moise, pe Muntele Sinai. În acest episod avem o întreagă întruchipare a lui Dumnezeu ce merită recitită, la care se adaugă momentul în care Ilie primeşte prezenţa divină pe acelaşi munte, într-o cheie mai interiorizată, mai ezoterică.
    În Noul Testament multe dintre momentele semnificative sunt legate de urcarea pe un munte, ceea ce relevă importanţa spirituală a acestei forme de relief. În plus, drumul ce duce la Ierusalim este el însuşi o urcare spre Muntele Templului (Moria), pe care se află Templul Central al naţiunii.
    Rugăciunea principală a cultului ebraic este „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, Domnul Unul este", ceea ce arată unicitatea şi sacralitatea Aceluia care este primul, înaintea tuturor.
    Voi exemplifica prin câteva citate biblice importanţa elementelor menţionate anterior:

Munte

    Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: „În munte Domnul Se arată." (Facerea 22, 14)
    Sâ-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui: „Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri!" (Ieşirea 19, 12)
    „Nici cu mâna să nu se atingă de el, că va fi ucis cu pietre sau se va săgeta cu săgeata; nu va rămâne în viaţă, fie om, fie dobitoc. Jar dacă se vor îndepărta tunetele şi trâmbiţele şi norul de pe munte, se vor putea sui în munte" (Ieşirea 19, 13)

    Nu doar să auzi o poveste, ci şi să meditezi la ea, s-o înţelegi, s-o asimilezi în conduită!
    Urechile şi nasul ţin tot de acest etaj.
    Gura este şi un mim ce ne dezvăluie stările sufleteşti. Retragerea din lume duce la reţinerea de la cuvânt tocmai pentru ca acesta să lucreze în noi.
    Toate ordinele călugăreşti au norme clare privind ochiul şi gura, privirea şi vorbirea. În fapt, drept căi de comunicare, ele sunt porţile păcatului: ca bârfa, blestem şi ochi rău, curiozitate, deochi, invidie, poftă etc. Privirea redusă şi gura închisă sunt norme călugăreşti. Tăcerea, postul vorbei, a nu răspunde la acuze şi învinuiri duc toate la o smerenie necesară înduhovnicirii.
    Însă dincolo de asta, a vedea bine este har, iar gura e făcută să laude pe cel Preaînalt!
    Vorbim de casa Cuvântului aici, deci de instituţia profeţilor, care intervine atunci când treimea legiuită (Mare Preot - Sinedriu - Rege) a pierdut busola!
    Iisus însuşi intervine ca profet într-un astfel de moment... Paza gurii, cântărirea cuvintelor, adânca înţelegere a raportului dintre Cuvânt şi Fiu, sacralitatea şi puterea lui sunt iarăşi căi de accedere la lumile duhului. Postul este tot o lucrare a gurii, ca şi tăcerea.

Dumnezeule şi Domn ăl părinţilor mei, ţi-am oferit ca jertfă grăsimea propriului meu trup prin post şi sângele meu, încălzindu-l prin fierbinţeala trupului. Primeşte mirosul jertfei ce iese din gura mea în acest moment, în amintirea mirosului jertfei din focul aprins pe altar, iartă-mi mie greşelile mele. (Zohar)

    Limba dă ştiinţă, lumina – conştiinţă, iar organul procreativ – fiinţă! Toate aceste trei verticale sunt definitorii pentru umanitate.
    Dacă lumea a fost făurită de Cuvântul lui Dumnezeu, puterea cuvintelor e mare şi chiar despre Iisus se spunea că îi învăţa pe oameni cu putere („Spune nouă, cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?")
    Gura rosteşte rugăciunea şi dă binecuvântarea, care e un act de cinstire a Numelui Sfânt. Se binecuvântează oamenii, dar şi cele sfinte, pâinea şi vinul. Binecuvântarea dată de un drept atrage harul de sus, care sfinţeşte şi protejează pe cel binecuvântat.
    Complexul gură-nas este cel prin care omul respiră viaţa. La evrei, acest complex era în legătură cu schimbul făcut pe altar (jertfa animală - foc - fum - mirodenii) între popor şi Dumnezeu, acesta fiind motivul pentru care uneori apare imaginea focului şi a fumului ca atribut al lui Dumnezeu mânios (după tipul uman).
    Emoţiile se exprimă prin respiraţie, de aceea Dumnezeu e în adierea lină de vânt! Nasul în peisajul chipului ocupă locul Fiului (Armonie, Frumuseţe) şi este cel care echilibrează cele două laturi respiratorii, el este altarul prin care cele de jos comunică cu cele de sus.
    Importanţa nasului şi a bărbiei ne pot revela de asemenea noi faţete ale acestor atribute ale chipului.
    Gura sărută sau ceartă, gustă sau muşcă, e o poartă emoţională cu implicaţii adânci şi nu e o întâmplare că Iuda trădează cu un sărut în timp ce Moise moare printr-un sărut.

A apărut în: 2020-12

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro