Hipercivilizaţiile şi prezenţa extraterestră pe Pământ :. Dan D. Farcaş :. Şcoala Ardeleană :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Hipercivilizaţiile şi prezenţa extraterestră pe Pământ

Prezenta carte este un eseu care analizează în detaliu cel mai probabil răspuns: ipoteza că, într-adevăr, au existat civilizaţii care au trecut prin stadiul în care suntem noi astăzi, au găsit şi o cale să nu se autodistrugă, dar, după milioane de ani de evoluţie paşnică, s-au transformat în altceva, în hipercivilizaţii. Acestea, stăpânind spaţiul, timpul, dimensiunile, viaţa etc, puteau ajunge şi rămâne în preajma Pământului încă de sute de milioane de ani.

Autor: Dan D. Farcaş

Editura: Şcoala Ardeleană

Afişat de 22290 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	45.00 RON

	•Reducere:	20%
	•Preţ site:	36.00 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

La un moment dat, a avut loc chiar un impact atât de teribil, încât Pământul s-a rupt în bucăţi şi s-a refăcut apoi din nou, o parte smulsă din el formând Luna. Pe măsura trecerii milioanelor de ani, bombardamentele s-au rărit treptat, iar spaţiul înconjurător „s-a mai curăţat" de imenşii bolovani. Suprafaţa Lunii o vedem acoperită complet de cratere, urme ale loviturilor provocate de meteoriţi. Le vedem clar, întrucât pe Lună ele pot supravieţui neschimbate chiar şi miliarde de ani. Pe Pământ, deşi a fost bombardat încă mult mai intens, urmele craterelor s-au şters, cu mici excepţii, din cauza intemperiilor, a vegetaţiei, a mişcărilor scoarţei, a acţiunilor mării etc. Bombardamentul meteoric continuă de fapt şi la ora actuală, deşi incomparabil mai rar şi mai puţin violent. Acum, cad pe Pământ, într-o zi, în medie, circa 230 de meteoriţi mai grei de 10 grame, dintre care, din când în când, şi unii mult mai mari.

Naşterea vieţii

    Pentru a estima câte civilizaţii s-ar fi putut dezvolta în Cosmos, avem la îndemână deocamdată un singur exemplu: planeta noastră şi vecinii apropiaţi, pe care-i putem observa cu sonde spaţiale. Ce am aflat? În primul rând, că în Sistemul Solar, cel abia născut, a existat neaşteptat de multă apă. Şi azi, cometele şi o bună parte din meteoriţi sunt formaţi din gheaţă. Apa adunată din bombardamentul meteoric s-a acumulat mai ales la suprafaţă şi a acoperit, la un moment dat, Pământul, ca şi planetele vecine, Marte şi Venus, cu vaste oceane şi calote polare.
    Graţie apei lichide, după un timp, pe Pământ s-a dezvoltat viata. Mai exact, o anumită formă de viaţă: cea bazată pe carbon, pe ADN şi pe proteine. Această formă este - după câte ştim la ora actuală - singura capabilă să asigure acea nesfârşită complexitate a biosferei care a produs, în cele din urmă, specia umană. Unii cred că ar putea exista şi alte forme de viaţă, de pildă una bazată pe siliciu. Dar moleculele construite din lanţuri de siliciu sunt mult mai scurte, iar reacţiile sale chimice sunt mult mai puţin eficiente energetic, decât la compuşii carbonului. Un argument important contra acestei variante este că Pământul este, literalmente, o planetă a siliciului (carbon avem mult mai puţin). În 4,5 miliarde de ani au existat aici toate condiţiile pentru ca o ipotetică viaţă bazată pe siliciu să înflorească; or nicăieri nu s-au descoperit compuşi ai siliciului care să fie cât de cât asemănători în complexitate cu cei ai carbonului.
    Acum 4,5 miliarde de ani, suprafaţa Pământului era încă, în bună parte, un ocean de magmă lichidă; dar, după aproximativ 100 de milioane de ani, planeta căpătase deja o scoarţă solidă, oceane şi atmosferă. Mulţi experţi consideră că viaţa a apărut la scurt timp după aceea.

    În ipoteza că Pământul este monitorizat de o hipercivilizaţie, pare firesc ca, în virtutea „principiului ecologic" (de care am mai amintit), „administratorii" cosmici să facă o distincţie netă între oameni - fiinţe conştiente, creatoare de cultură, mlădiţe potenţiale ale unei viitoare hipercivilizaţii - şi celelalte creaturi vii. Dar, în acelaşi timp, ei se vor abţine să intervină în evoluţia noastră.
    În urmă cu câteva secole, „civilizarea" unor popoare „primitive" de către europeni a dus la dispariţia unor moduri omeneşti alternative de a percepe realitatea, deci la îngustarea setului nostru de instrumente ale cunoaşterii. Acum facem eforturi să nu mai repetăm această greşeală, ocrotind şi valorificând viziunile gândirii „primitive", atâtea câte au mai rămas.
    În virtutea „principiului ecologic", un ipotetic „administrator" cosmic ne-ar putea trimite, indirect, mesaje să nu nimicim diversitatea biologică sau culturală a Pământului. Dar, în aceeaşi logică, în conformitate cu „principiul intervenţiei minime", el ar trebui să se abţină să ne ofere, fie şi prin vagi aluzii, propria sa viziune asupra Universului, sau tehnologiile pe care le posedă, pentru a nu distruge specificitatea noastră, pentru a o lăsa să se maturizeze, până când întreaga comunitate a hipercivilizaţiilor se va putea bucura de ea. În mod normal, ar trebui să nu ne dea nici măcar dovezi ferme că este aici şi că ne urmăreşte, deoarece chiar şi o singură astfel de dovadă, dacă ar fi absolut certă, ar da peste cap toată evoluţia noastră.
    Evoluţia pe care o hipercivilizaţie ar putea-o aştepta cel mai mult din partea noastră este probabil una morală, una care va face – între altele – diferenţa dintre autodistrugere şi devenirea noastră spre o hipercivilizaţie. Nicio intervenţie exterioară nu ar putea şterge complet din firea pământenilor agresivitatea, cruzimea, setea de averi, de putere şi de cucerire. Dacă ni s-ar oferi tehnologii avansate, acestea ar deveni imediat arme şi foarte posibil ne-ar grăbi autodistrugerea. Iar dacă, prin absurd, am reuşi să nu ne anihilăm, am deveni, cu acele tehnologii, cel mai mare pericol pentru toate civilizaţiile cosmice paşnice. Prin urmare, Inteligenţele Superioare nu ne vor oferi tehnologii şi nu vor opri nici războaiele, nici nedreptăţile, deoarece calea noastră n-o putem găsi decât prin propriile noastre sacrificii, devenind conştienţi, până la ultimul om, de neajunsurile care ne caracterizează.

Există două ipoteze extraterestre

Ipoteza originii extraterestre a multor eveni-mente inexplicabile – în particular a fenomenului OZN –, deşi este foarte populară, a fost pe bună dreptate combătută, fiind dificil de acceptat, dacă luăm în considerare legile naturii, aşa cum le cunoaştem în prezent.

A apărut în: 2021-02

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro