www.FotoMars.ro

Un maestru budist ţinea o prelegere. La un moment dat a arătat adunării un pahar cu apă. Toată lumea aştepta întrebarea tipică: :Este jumătate plin sau jumătate gol?" Dar el a întrebat:
— Cât cântăreşte?
Răspunsurile au variat între 200 şi 250 grame. Maestrul a răspuns:
— Prieteni, greutatea în grame nu contează. Ceea ce contează este cât cântăreşte pentru noi şi acest lucru depinde de cât de mult timp îl ţinem în mână. Dacă îl ţinem un minut, nu este o problemă. Dacă îl ţinem o oră, o să ne doară braţul. Şi dacă îl ţinem o zi, braţul ne va amorţi şi va paraliza. Greutatea în grame nu variază, dar cât timp îl ţinem în mână se dovedeşte a fi mai mult sau mai puţin greu de suportat.
Şi a continuat:
— Grijile sunt ca vasul Dacă te gândeşti la ele un minut, nu se întâmplă nimic. Dacă te gândeşti puţin mai mult, încep să doară. Şi dacă îţi petreci toată ziua gândindu-te la ele, sfârşeşti prin a te simţi paralizat, incapabil de a trăi.
Concluzia însumează o bună parte din doctrina budistă:
— Aminteşte-ţi trebuie să ştii să te detaşezi.
Această carte conţine un mesaj care poate părea straniu: toată fericirea umană, toate sentimentele şi toate emoţiile — anxietatea, disperarea, ura sau ruşinea — nu sunt necesare.
Sunt comune, dar asta nu înseamnă că sunt şi necesare sau neapărat bune. Putem învăţa să ne eliberăm de a le simţi atât de intens, pentru a vedea cât de bine se poate trăi şi în altfel.
Cum am văzut deja, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne dăm seama că noi suntem CREATORII tuturor emoţiilor. Chiar suntem! Şi cu puţin efort, putem învăţa să CREĂM emoţii negative firave şi monotone şi o mulţime de emoţii creative şi sublime.
Indiferent de răul cu care suntem trataţi, de câtă suferinţă ne provoacă anumite lucruri, de cât de îngrozitoare sunt condiţiile în care trăim, ÎNTOTDEAUNA trebuie să ne putem transforma sentimentele de anxietate, disperare şi ură. Nu doar să le diminuăm, ci practic să le înlăturăm din registrul nostru emoţional.
Şi acest lucru este posibil pentru că gândurile noastre sunt responsabile de acest univers emoţional, în aproape toate situaţiile.

Fericit, chiar dacă o pierd pe mama

Odată, un pacient pe nume Jaime mi-a povestit o întâmplare. Începuse de ceva vreme terapia cognitivă şi viaţa lui se desfăşura într-o notă veselă şi relaxată. Dar, în timp ce se plimba într-o duminică însorită, a primit un mesaj pe Whatsapp de la sora lui: „Mamei i-au descoperit un cancer. Pare destul de serios. Sună-mă când poţi".
Atunci, toată starea de bine a lui Jaime s-a dus: „Oh, nu, la cât de delicată este mama, nu va reuşi să iasă cu bine din situaţia asta!". În doar câteva minute, mintea i-a fost asaltată de o mulţime de gânduri: „Mai are de trăit doar câteva luni, iar eu am fost destul de nepăsător" sau „Ne aşteaptă o perioadă foarte dură. Pierderea ei va fi o lovitură enormă".