www.FotoMars.ro

- A fi supradotat este, înainte de orice, un fel de a fi inteligent, un mod atipic de funcţionare intelectuală, o activare a resurselor cognitive ale căror fundamente cerebrale diferă şi a căror organizare arată particularităţi neaşteptate.
- Nu este vorba despre a fi mai inteligent cantitativ, ci de a dispune de o inteligenţă diferită din punct de vedere calitativ. Nu este acelaşi lucru!
- Statutul de supradotat asociază un nivel foarte înalt de resurse intelectuale, o inteligenţă în afara normelor, capacităţi enorme de înţelegere, analiză, memorare ŞI o sensibilitate, o emotivitate, o receptivitate afectivă, o percepţie prin cele cinci simţuri, o clarviziune a cărei amploare şi intensitate invadează câmpul gândirii. Cele două faţete sunt PERMANENT împletite.
- A fi supradotat este un mod de a fi ce colorează întreaga personalitate.
- A fi supradotat înseamnă să te ghidezi mereu după emoţii şi să te gândeşti permanent la frontierele infinitului.

Pentru a înţelege mereu cele două faţete ale supradotatului: intelectul şi partea emoţională

A nu lua în calcul particularităţile de funcţionare ale supradotatului pe aceşti doi versanţi, intelectual şi afectiv, care vor construi întreaga sa personalitate, care vor marca toate etapele dezvoltării sale şi construcţia întregii vieţi, înseamnă să neglijăm o întreagă parte a populaţiei sub pretextul unor ideologii depăşite şi al neînţelegerii. A fi supradotat nu este nici o şansă din naştere, nici o binecuvântare a zeilor, nici un dar privilegiat, nici ceva de invidiat.
Este o personalitate specială, cu multiple resurse intelectuale şi afective, al cărei potenţial nu se va putea materializa decât dacă şi numai dacă această componentă este cunoscută, înţeleasă şi recunoscută. Integrarea sa aduce posibilitatea de a construi o viaţă ce ne place, în care ne simţim bine, aşa cum îşi doreşte oricare dintre noi. A o ignora sau, mai rău, o a nega, presupune asumarea riscului de a trece pe lângă noi înşine şi de a ne petrece viaţa cu un sentiment profund de lipsă şi neîmplinire ce poate duce, în cea mai gravă formă a sa, la o inadaptare socială dureroasă sau la tulburări psihice severe.

Să tragem un semnal de alarmă!

În prezent, constatările clinice sunt alarmante: copiii supradotaţi au un parcurs şcolar adesea extrem de haotic, sunt fragili din punct de vedere psihologic, au repere narcisiace volatile, suferă de o conştientizare dureroasă a realităţii. într-o dinamică pozitivă a vieţii, în funcţie de personalitatea lor, vor reuşi să-şi dezvolte mecanisme de apărare şi resurse pentru a-şi transforma particularitatea în atu. Dar, în cazul persoanelor a căror dezvoltare este marcată de dificultăţi afective multiple, se vor manifesta tulburări psihice. În adolescenţă, decompensările psihologice sunt frecvente, cu tablouri clinice atipice, cu responsabilizări dificile şi un prognostic uneori sumbru.
Dificultăţile vor fi mai mult sau mai puţin marcate, în funcţie de cum va fi sau nu depistat copilul şi de vârsta la care se stabileşte diagnosticul. Când cel mic creşte fără a şti cine este el cu adevărat, riscurile de tulburări psihice devin cu adevărat ameninţătoare. La vârsta adultă, personalitatea va fi construită inegal, pe baza unor renunţări şi a unor răni, a unor credinţe eronate despre sine şi despre lume sau pe nişte mecanisme rigide concepute pentru a se proteja de intensa ei vulnerabilitate. Haotic, inconfortabil, sinuos, parcursul adultului supradotat este deseori tulburat. Bineînţeles, unii adulţi supradotaţi vor găsi un echilibru de viaţă confortabil, îşi vor construi proiecte satisfăcătoare, vor avea o viaţă reuşită. Dar, deşi există specialişti care afirmă că persoanele care au reuşit în viaţă reprezintă o amplă majoritate, cum am putea să ignorăm totuşi toţi aceşti adulţi rătăcitori a căror problemă centrală ţine de faptul că nu ştiu ce sunt?