D A C Ã 5 0 D E M I L I O A N E D E O A M E N I S U S Ț I N O P R O S T I E, T O T P R O S T I E R Ã M Â N E
Creierul
uman este optimizat pentru o viață de vânător-culegător. Astăzi trăim
însă într-o lume radical diferită. Prin urmare, comitem sistematic
greșeli de gândire cu efecte catastrofale. Un studiu atent făcut asupra
capcanelor gândirii și câteva răspunsuri la marile întrebări moderne.
De
ce preferăm să avem o hartă, chiar și greșită • De ce ești fie soluția,
fie problema • Ai grijă ce-ți dorești • Felicitări, ai câștigat la
ruleta rusească • Mai puțin înseamnă mai mult • Nu accepta băuturi
oferite gratis • Dulci minciuni inofensive • Asasinează-ți favoriții •
Controlezi mult mai puțin decât îți închipui • Să nu-ți plătești
niciodată avocatul cu ora • Nu te agăța de lucruri • Calamitatea
conformismului • Dacă auzi în spate ropot de copite, nu te aștepta să
apară o zebră • Nu contează ce spui, ci cum spui • Mitul minților care
gândesc la fel • Desenează tu ținta în jurul săgeții • Cum să profiți de
neverosimil • Deosebirea dintre risc și incertitudine • La vânătoare de
țapi ispășitori
CUM SÃ-I UȘUREZI PE OAMENI DE MILIOANELE LOR
Un
fermier îndopa o gâscă. La început, pasărea era suspicioasă,
întrebându-se „Ce se petrece aici? De ce-mi dă să mănânc atât?“ Timp de
câteva săptămâni, omul a continuat să o hrănească în același ritm, până
când, într-un târziu, gâsca a început să prindă încredere. După două,
trei luni, orătania era sigură că fermierul nu-i vrea decât binele. Și
fiecare zi în care primea mâncare din belșug îi confirma părerea. Pe
deplin convinsă de generozitatea omului, păsării nu i-a venit să creadă
când, înainte de Crăciun, fermierul a scos-o în ogradă și a tăiat-o.
Gâsca a căzut victimă raționamentului inductiv – tendința de a trage
concluzii generale pornind de la observații particulare. Filozoful David
Hume a folosit această alegorie în secolul al optsprezecelea, pentru a
atrage atenția asupra riscurilor gândirii de tip inductiv. Dar nu numai
gâștele riscă să-i cadă pradă.
Gândirea
inductivă nu este totuși poarta către ruină; ba chiar se poate face
avere pe seama ei, expediind câteva e-mailuri. Iată cum: redactați două
previziuni referitoare la piața bursieră – una în care prognozați că
prețurile vor crește în luna care urmează și cealaltă în care prevedeți o
scădere în aceeași perioadă. Trimiteți-o pe prima prin e-mail la 50 000
de persoane și pe cea de-a doua la alte 50 000. Să presupunem că după o
lună indicii bursieri au scăzut. Acum puteți trimite două noi mesaje,
de data aceasta numai celor 50 000 care au primit predicția inițială
corectă și pe care îi împărțiți în două grupuri: celor din primul grup
le spuneți că prețurile vor scădea luna următoare, iar celor din grupul
al doilea, că vor crește. Și continuați în mod similar. După zece luni
vă vor mai rămâne aproximativ o sută de persoane, cărora le-ați trimis
prognoze impecabile. Din punctul lor de vedere, sunteți un geniu. Ați
dovedit că aveți cu adevărat capacități premonitorii. Unele dintre
aceste persoane vor fi dispuse să vă încredințeze banii lor. Luați-i și
plecați să începeți o viață nouă în Brazilia.
DE CE SUNT LENEȘE ECHIPELE
În
1913, studiind performanțele cailor, Maximilian Ringelmann, un inginer
francez, a ajuns la concluzia că forța a două animale care trag o căruță
nu este egală cu de două ori forța unuia singur. Surprins de acest
rezultat, el și-a extins cercetările asupra oamenilor. A cerut unui grup
de bărbați să tragă o frânghie și a măsurat forța aplicată de fiecare
dintre ei. În medie, dacă doi oameni trăgeau împreună, fiecare investea
în activitate doar 93% din forța proprie; dacă trăgeau trei persoane,
valoarea scădea la 85%, iar cu opt persoane se ajungea doar la 49%.
Știința
numește acest fenomen trândăveală socială. El se manifestă atunci când
performanța individuală nu este vizibilă în mod direct, ci se contopește
cu efortul de grup. Trândăveala socială se înregistrează în rândul
canotorilor, dar nu în cursele de ștafetă, fiindcă aici contribuțiile
individuale sunt ușor de identificat. Comportamentul este unul rațional:
de ce să-ți investești întreaga energie, când și numai jumătate este
suficientă – mai ales când această mică scurtcircuitare trece
neremarcată? Simplu spus, trândăveala socială este o formă de trișare de
care cu toții ne facem vinovați, chiar dacă se manifestă inconștient,
așa cum s-a întâmplat în cazul cailor lui Ringelmann.
|