Ce fericire! Rugăciunea mi-;a fost auzită. Părintele Ioan m-;a vizitat astăzi și a sfințit apartamentul, care i-;a plăcut foarte mult. Astăzi i-;am cerut părintelui să fie duhovnicul meu. Când l-;am rugat să mă povățuiască pe calea duhovniciei, părintele m-;a întrebat: – Dar mă vei asculta întotdeauna și vei împlini ce îți voi spune? – Părinte, doar mă știți! De doi ani deja, la porunca sfinției voastre, nu mai practic spiritismul. – Da, da, știu, a zis el și a rămas pe gânduri. Atunci, căzând în genunchi, am început să-;l rog: – Luați-;mă, părinte, porunciți-;mi să fac ascultare și, dacă sunt vinovată cu ceva, dați-;mi și epitimie, că o voi împlini cu dragoste. Părintele a zâmbit cu blândețe și a zis: – Ia te uită, ce sprintenă e! Te iau să-;mi fii fiică duhovnicească, cât despre viața ta mai lasă-;mă să mă gândesc. După aceea, m-;a sărutat pe frunte și a mers în sufragerie, unde l-;am rugat să primească o plapumă împletită de mine. Luând plapuma, părintele a zis: – Vai, ce îndemânatică ești! Mulțumesc, mulțumesc. I-;am mai dat părintelui telegrama egumenei Mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din orașul Orel, prin care aceasta îi mulțumea părintelui pentru vindecarea pe care o primise, datorită rugăciunilor lui. Părintele a spus: – Slavă Domnului, că atunci când eram în Orel mi s-;a spus că s-;a îmbolnăvit rău de tot. Eu am slujit în catedrala orașului și am trimis pe cineva să-;i spună să nu îndrăznească să fie bolnavă, rugându-;mă și eu din toată inima Domnului și iată că El, Atotmilostivul, mi-;a auzit rugăciunea. Zicând acestea, părintele m-;a binecuvântat și a plecat. Doamna E.N., o femeie slabă, bolnavă, arzând de nerăbdare să construiască o biserică Domnului într-;o localitate îndepărtată a Rusiei, întâlnindu-;l pe părintele, l-;a rugat să influențeze cumva oamenii bogați pentru a o ajuta să adune fondurile necesare. Părintele a binecuvântat-;o, spunându-;i: – Mergi și construiește! – Păi, cum, părinte, că nu am bani. – Ți-;am spus să mergi și să construiești, că totul va fi bine, a spus din nou, cu asprime, părintele. E.N. s-;a temut să-;l mai contrazică și a ascultat, iar, ca rezultat și spre mirarea tuturor, biserica a fost ridicată fără piedici, foarte mulți oameni venind să contribuie la această zidire. Părintele nu suporta tutunul, spunând că fumatul este analogia băuturii, fiind dăunător sufletului. Astfel l-;a dezvățat pe tata de a mai fuma, dar și pe mine. Fiind alintat și având o viață ușoară, nu mi-;a trecut niciodată prin cap să renunț la acest obicei ușor de deprins și simpatic, mai ales că încercările ulterioare de a face acest lucru s-;au finalizat cu stricarea bunei dispoziții și a confortului de „a fuma”, care se prelungise la mine timp de optsprezece ani. Am fumat mult, dar iată că, în timpul unor probleme pe care le-;am avut pe 9 decembrie 1913, am venit la mormântul părintelui Ioan, gândind în sinea mea un singur lucru: „Facă-;se voia Ta”. Peste trei zile m-;am îmbolnăvit tare, având două abcese în gât, care aproape că m-;au costat viața. Atunci mi-a apărut în mod serios dorința de a mă lăsa de acest obicei, fapt pe care i l-;am relatat profesorului Bogdanov-;Berezovschi. Acesta a fost sceptic în ceea ce privește intenția mea, după ce a aflat că fumam de optsprezece ani. El mi-;a spus, râzând: „Vă veți însănătoși și apoi veți începe să fumați din nou”. Acum sunt douăzeci de ani de când am lăsat, foarte ușor, deși eram comod, această patimă care îi stăpânește pe atâția oameni. Nu numai faptul descris mai sus, ci și convingerea mea personală m-;au dus la concluzia că prin voia lui Dumnezeu, de care am ascultat în rugăciunea mea scurtă și sinceră, și conform rugăciunii dreptului lui Dumnezeu, părintele Ioan, am fost izbăvit de această patimă grea, pe care nu vrem să o vedem și să o recunoaștem ca atare, preferând să fim orbi, în această privință. |