Scrisorile trimise de Valeriu reprezintă și un „îndreptar pentru spovedanie” pentru curățirea cugetului de patimi și păcate, aceasta fiind principala condiție pentru dobândirea fericirii. Cea mai fericită zi din viață este ziua când îți iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră și când te împărtășești cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele noastre.
Sfaturile date prin scrisorile trimise celor trei surori mai mici și mamei sale, Valeriu le împărtășește cu drag tuturor oamenilor, pentru că a iubit pe toți oamenii și tot ce este creatură a lui Dumnezeu. Valeriu a dat deplină libertate, ca toate mărturisirile sale intime, să fie citite de toți cei dragi lui, care sunt toți oamenii. Deschiderea sufletului în fața noastră, păcatele cu care s-a luptat toată viata un om care n-a săvârșit păcate, ne obligă pe noi la un examen de conștiință foarte amănunțit, la ascultarea glasului cugetului nostru: „să trăim în adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru adevăr. Numai așa ne putem mântui, ne putem câștiga fericirea”.
Ce aproape de noi este fericirea! Noi cei ce trăim în libertate nu o vedem. Valeriu ne îndeamnă: „căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o căutați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge”
Sfaturile pe care Valeriu le-a dat celor dragi pentru ca urmându-le să dobândească fericirea, sunt universal valabile, iar dacă cei mai mulți oameni le-ar urma ar fi mult mai multă bunătate și înțelegere în lume iar Dumnezeu nu ar mai îngădui să se întâmple atâtea nenorociri. Ce bine ar fi dacă aceste sfaturi le-ar înțelege cât mai mulți oameni; ce mult s-ar folosi de ele: cei credincioși și-ar întări credința iar cei care nu L-au descoperit încă pe Dumnezeu și pe Fiul Său Iisus Hristos și care nu cunosc adevărata fericire ar putea descoperi sensul vieții, ar învia din moartea sufletului, care este mai grea decât moartea trupului.
Am citit multe cărți de învățătură creștină și am ascultat multe predici care mi-au luminat mintea pentru descoperirea adevărului, dar atât de convingător arătată calea spre fericire ca în scrisorile lui Valeriu Gafencu nu am întâlnit până acum. Poate această convingere izvorăște la gândul că aceste scrisori sunt trimise dintr-o altă lume, dintr-o lume plină de suferințe ale trupului: și ale sufletului, pin iadul celor mai grele închisori, unde sufletul se purifică de toate păcatele, de cele pe care le-ai făcut și de cele pe care îți închipui că le-ai fi putut face.
Căile pe care Valeriu le arată cu multă convingere pentru obținerea fericirii și pentru dobândirea liniștii sufletului, care au fost trăite intens și nu le știe din cele citite sau auzite sunt numeroase: păstrarea curățeniei sufletului, cunoașterea adevărului evanghelic, apropierea cât mai mult a inimilor de cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, rugăciunea necontenită, postul, milostenia, iubirea pentru toată lumea, lăsarea în voia lui Dumnezeu, răbdarea suferințelor, smerenia, sinceritatea față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine, citirea cărților sfinte.
Credința sinceră și ocrotirea Bunului Dumnezeu a făcut ca Valeriu nu numai să nu aibă nevoie de compătimirea și încurajarea celor din afară, ci el să încurajeze și să ajute să răzbească în viață pe cei care trăiau în libertate. Valeriu nu era îngrijorat de soarta celor dragi pentru că îi știa curați la suflet, cu credință-n Dumnezeu și cu dragoste pentru toată lumea. O! ... dacă am putea să spunem și despre tinerii din ziua de azi aceste lucruri. Cât de mulți părinți fericiți ar fi și nu ai mai fi îngrijorați de soarta lor, pentru că i-ar ști pe calea cea bună fiind ocrotiți de Dumnezeu.
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți din Basarabia. A urmat școala primară ia Sângerei, Iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940 la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, Iăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața nu se știe când.
Valeriu Gafencu devine student al Facultății de Drept a Universității din Iași în anul 1940. În anul 1941 a fost condamnat pe motive politice la 25 ani muncă silnică. Din anul 1941 până în anul 1949 Valeriu s-a nevoit în cea mai grea închisoare din țară, cea de la Aiud. În anul 1949, fiind bolnav de TBC a fost transferat în penitenciarul-sanatoriu Tg. Ocna, de unde în ziua de 18 februarie 1952, sufletul său s-a înălțat la Cer unde s-a întâlnit cu Mântuitorul, pe care l-a iubit toată viața.
Stoia Sorin
pag. 3-8 |