Adevăr Divin
divin.ro
▷ Religie ▷ Creștinism ▷ General

Pagini din istoria neamului românesc

Prezentare în lumina Adevărului Ortodox

Autor:
Editura:
Așa cum omul este alcătuit din suflet și  trup și nu pot fi explicate fenomenele bio-psihologice și trăirile duhovnicești fără a se admite existența lui Dumnezeu și a sufletului, tot așa în istorie nu putem înțelege evenimentele fără să admitem existența lui Dumnezeu și a libertății omenești dăruite de Dumnezeu.
Pagini din istoria neamului românesc. Prezentare în lumina Adevărului Ortodox

17.00 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Pagini din istoria neamului românesc” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

Apreciere 5 / 5 (2 voturi) | 0 review-uri
×
Recomandări:

Detalii:

Politicește am fost împărțiți în trei părți (Muntenia, Moldova și Ardealul, n. n.), dar limba era aceeași, cărțile sfinte erau aceleași. Unitatea noastră era perfectă, pentru că aveam credință în Dumnezeu și pentru că ne iubeam ca neam. Să ne iubim unii pe alții ca neam, dar să ne iubim prin identitatea credinței. Pentru că numai prin ea ne putem iubi, ca să refacem și unitatea noastră care este astăzi atât de suferindă.

Părintele Dumitru Stăniloae
Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 17.00 RON
Discount
Discount 0%
Preț final
Preț final 17 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-0-12288-6
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș