Din polemicile diferitelor școli filozofice s-au conturat două abordări: teoria dualismului, care susține că sufletul și corpul sunt de natură diferită, chiar eterogenă; teoria monismului, care, confundând sufletul cu trupul, susține fie că sufletul e din trup – de unde materialismul – fie că trupul e din suflet, – de unde spiritualismul. Rezultatul acestor teorii și al cercetării fenomenelor psihice întreprinsă de psihologia rațională este următorul: sufletul e o substanță nematerială și independentă de materia văzută, întrucât actele sufletești ale omului n-au nici un fel de asemănare cu proprietățile funcțiilor vitale ale corpurilor organice.
De observat că filozofia reusește să spună doar că există un suflet deosebit de materie; însă ce este sufletul în sine, sau care e originea și menirea lui, sau cum trebuie el dirijat în ordinea actelor morale, sau cum poate ajunge sufletul să se cunoască pe sine, sau ce se va alege de el după moarte – iată tot atâtea probleme pe care filozofia și psihologia nu reusesc să le soluționeze.
Dialogul despre suflet și înviere este menit să ne descopere, pe de o parte, doctrina despre existența sufletului conformă cu învățătura Sfintei Scripturi, iar pe de altă parte se constituie într-o apărare a adevărurilor și tradițiilor Bisericii cu privire la învierea trupurilor.
Dialogul se poartă între Sf. Grigore și Macrina, sora și învățătoarea sa, despre care el vorbește într-o scrisoare adresată unui călugăr numit Olimpie. Ea fost fiica cea mai mare a Sfintei Emilia; purta numele de Macrina, ca și bunica ei. Încă din tinerețe a arătat un spirit înclinat spre filozofie și o viață cucernică. Înzestrată cu o frumusețe aleasă, fusese făgăduită de soție unui tânăr, care însă moare înainte de a o lua în căsătorie. Macrina se retrage de bună voie într-o manăstire, unde va trăi pană la sfarșitul vieții. După moartea fratelui său Vasile, fiind încă sub impresia tristului eveniment și cuprinsă ea însăși de slăbiciunea provocată de o boala ce îi va pune capăt vieții, Macrina se întâlnește cu Sf. Grigore, ocazie cu care are loc dialogul din scrierea intitulată Despre suflet și înviere. |