Autorul, Părintele ieromonah Mihail Gheațău (absolvent al Facultății de Arte Plastice „George Enescu”, licențiat în teologie), propune cititorului o incursiune în istoria artei și a iconografiei, lucrarea având ca temă centrală simbolul ”ochiului lui Dumnezeu” și modul în care acesta a pătruns în cultul Bisericii Ortodoxe, deși a fost evitat de pictura bizantină, datorită caracterului său sincretist. Mai multe lămuriri despre această incitantă carte puteți afla în Introducerea autorului:”Întâlnit în diferite arii culturale și religioase, dar fără a avea același conținut, ochiul, – numit uneori „Ochiul lui Dumnezeu” sau „Ochiul atoatevăzător” – este, în iconografia ortodoxă, un simbol controversat. Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii păgâne, iar prin adopție îl regăsim în simbolistica unor organizații pseudocreștine, pentru ca în cele din urmă, frecvența prezenței lui în cultul creștin să nu mai surprindă pe nimeni.
Deși prezentă în textele biblice, iar în cele liturgice și patristice de aproape două milenii, reprezentarea plastică a ochiului nu a fost acceptată ca simbol și în iconografia ortodoxă, imaginea fiind tolerată însă în cult de aproape două sute de ani, cu consecințe încă neevaluate. Mulțimea reprezentărilor „Ochiului lui Dumnezeu”, care inundă spațiul liturgic ortodox începând cu secolul al XVIII-lea, este rezultatul unor acumulări lente survenite pe două căi: una bisericească și alta politic-administrativă și nicidecum consecința unor dezbateri și hotărâri canonice ale Bisericii ca răspuns la vreo disfuncție sau vreun derapaj al limbajului iconografic.
Dacă factura iconografică în sine nu are și nu avea nevoie de vreo corijare doctrinară sau stilistică, exista totuși în acea vreme o criză în ceea ce privește receptarea acestui stil chiar în mediile ortodoxe, care a favorizat migrarea în cult a unor teme și simboluri străine de erminia tradițională bizantină. Să ne amintim doar cum în epocă, la cererea unor întâistătători ai mai multor mănăstiri, s-a acoperit pictura bizantină din biserici cu imagini de factură apuseană mai la modă . Pe fondul acestei crize, factorul politic a putut induce, dacă nu chiar impune noile însemne sigilografice și heraldice ale cancelariei unui stat care își anunța divorțul de Biserică, context în care din inerție sau neștiință, întrebuințarea cu aceeași necântărită râvnă și în mediul eclezial a acestui simbol a avut un impact suficient de puternic pentru ca și astăzi „Ochiul lui Dumnezeu” să fie considerat de către unii un simbol bisericesc.
Istoria artei plastice nu abundă în opere în care imaginea ochiului să fie subiectul central, excepție făcând unele curente artistice mai avangardiste care i-au exploatat mai frecvent potențialul plastic și semantic . Paralel cu arta creștină și chiar cu mult înainte de creștinism, ochiul poate fi întâlnit ca imagine plastică în arta cultică a mai multor popoare, Egiptul antic având – prin sistemul de scriere hieroglific – un renume în ceea ce privește densitatea reprezentărilor.
Inexistentă în cultul Bisericii Ortodoxe până în secolul al XVIII-lea, imaginea „Ochiului lui Dumnezeu” poate fi identificată în diferite variante, cu peste un secol mai înainte, în imagistica unor sisteme de gândire pseudoștiințifice cu aspirații religioase, precum: cabala, alchimia, astrologia și magia. Datorită unor conjuncturi politice, precum și apariției și răspândirii tiparului, simbolul ochiului pătrunde în fondul imagistic al cultului creștin apusean, iar mai apoi și în cel răsăritean. Biserica a transformat multe dintre simbolurile păgâne care puteau avea, printr-o convertire de sens, semnificații și conotații creștine. Cu toate acestea, în ce privește simbolul ochiului, Sfinții Părinți egipteni din primele veacuri creștine – care ar fi fost cei mai în măsură și ar fi avut mijloacele cele mai la îndemână să convertească acest simbol din mitologia egipteană într-un simbol creștin – n-au făcut-o. N-au făcut-o nici cei de după ei. De ce a apărut în reprezentările plastice creștine după anii 1700, când nici în arta laică europeană nu era prea întâlnit până la acea dată decât într-o foarte mică măsură, vom încerca să descoperim pe parcursul acestei investigații.”
|
Adevăr Divin
