Adevăr Divin
divin.ro
▷ Religie ▷ Creștinism ▷ General

Minunile Sfântului Efrem cel Nou în viața noastră

Autor(i):
Autor(i):
Editura:
Editura: Sophia
Cu inima și cu toată făptura sa îndumnezeită, Sfântul Efrem a sorbit și soarbe suspinurile noastre și își face trup din toate suferințele și lacrimile, din toate neputințele, bolirile și sfâșierile noastre lăuntrice.
Minunile Sfântului Efrem cel Nou în viața noastră

20.00 18.00 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Minunile Sfântului Efrem cel Nou în viața noastră” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

Apreciere 5 / 5 (4 voturi) | 0 review-uri
×
Recomandări:

Detalii:

Aceasta e natura cea nouă a trupului său duhovnicesc – dragostea cea pentru noi, dragostea care ne unește pe toți și ne face să nu mai fim fragmentați, risipiți, dezbinați. El soarbe toată revărsarea păcatelor, a urâciunilor și a suferințelor noastre și, făcându-le trup al sau, se aduce pe sine înaintea lui Dumnezeu, Care este întru el prin împărtășirea firii. Și astfel, păcatele noastre sunt iertate, bolile sunt vindecate, suspinul se preface în surâs, iar lacrima, în nădejde și zâmbet. Minunata și iarăși minunata mistuire a păcatelor și a morții dintru noi! Uimitoare iconomie și bunătate dumnezeiască săvârșită pentru om! Îți mulțumim, Doamne, pentru negrăita Ta smerenie și dragoste pe care ni le descoperi prin Sfântul Efrem cel Nou și prin toți Sfinții Tăi!

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 20.00 RON
Discount
Discount 10%
Preț final
Preț final 18.00 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-136-358-5
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș